Cum se explică misterul constantei lui Hubble? Adică acea „constantă” care este legată de expansiunea Universului. Calculată cu metode diverse, dă valori diferite. Într-un articol publicat în Phys. Rev. Letters este prezentată o posibilă soluție, și anume existența unui Univers paralel din materie întunecată care interacționează cu al nostru doar prin intermediul gravitației.

Expansiunea Universului

Universul nostru este în expansiune. Acesta este rezultatul studiilor astronomice de la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, care au ajuns la concluzia că galaxiile se îndepărtează una de alta.

Viteza de expansiune este legată de așa-numita „constantă a lui Hubble”, cea cu ajutorul căreia calculăm această viteză.

Faptul că Universul este în expansiune a dus la concluzia că în trecutul îndepărtat Universul ar fi luat naștere în urma unui eveniment epocal: toată materia și energia pe care le vedem la ora actuală s-ar fi „creat” atunci. Este vorba despre Big Bang, misterioasa „naștere” a Universului, care încă nu știm exact cum a decurs. De asemenea, este un mister modul în care a avut loc generarea materiei și energiei care au dat naștere structurilor pe care le vedem la ora actuală.

Misterul constantei lui Hubble

Pentru a calcula constanta lui Hubble cu valori din ce în ce mai precise au fost folosite mai multe metode. Unele dintre acestea măsoară viteza de îndepărtare de noi a obiectelor cosmice precum supernovele, altele studiază radiația cosmică de fond.

Valorile care se obțin însă pentru constanta lui Hubble nu sunt identice. Multă vreme s-a crezut că odată cu îmbunătățirea măsurătorilor aceste discrepanțe dintre valorile obținute prin metode diferite vor dispărea. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În plus, valorile constantei lui Hubble prezise de teorie sunt diferite de valorile obținute prin măsurători.

O nouă idee: un Univers paralel

Misterul valorii constantei lui Hubble continuă să îi fascineze pe cercetători. S-a crezut chiar că parte dintre măsurători ar fi greșite – dar care? Ar putea exista o soluție care explică diferența fără să fie vorba de erori de măsurătoare.

Într-un articol publicat în Phys. Rev. Letters se arată cum pe baza simetriilor ar putea exista un Univers paralel. Acesta ar coexista cu al nostru și ar fi format din materie întunecată, dar nu ar interacționa cu materia „normală” decât prin gravitație. Existența acestui Univers întunecat ar putea explica misterul constantei lui Hubble.

În cosmologie simetria înseamnă că poți schimba anumite aspecte ale modelului, păstrând unele proprietăți observabile neschimbate. Valorile absolute nu contează în cosmologie, în opinia unui cercetător implicat în studiu, ci raporturile relative dintre valori.

Universul nostru ar fi compus din materia formată din particulele cuprinse de Teoria Modelului Standard al particulelor elementare. Ar putea însă exista și alte particule, explicate prin simetrii ale legilor fizicii, care nu fac parte din Modelul Standard.

Ei bine, aceste particule ar putea avea ca rezultat discrepanța pe care o observăm aplicând diverse metode în calculul constantei lui Hubble. Ba mai mult, ar putea explica – susțin cercetătorii – și alte mistere, precum anumite probleme legate de abundența cosmică a deuteriului și heliului primordial (adică formate imediat după Big Bang).

Există materia întunecată?

Evident întrebarea este: există această materie întunecată, acest Univers paralel care interacționează cu al nostru prin gravitație? Nu știm!

Cel puțin la ora actuală nu am descoperit acest gen de particule. Există mai multe experimente care încearcă să descopere materia întunecată, atât la acceleratoare, cât și în laboratoare subterane.

Vom vedea în anii următori dacă se va reuși în sfârșit să se descopere cel puțin una dintre particulele de materie întunecată pe care le-au propus teoreticienii. Acestea ar putea explica inclusiv diferențele între valorile obținute pentru constanta lui Hubble măsurate până în prezent.