Cartea „La Moldavie dans l’oeil du cyclone russe” (Septembre éditeur, Quebec, 2024, 210 pagini), scrisă de jurnalistul și scriitorul canadian Michel Labrecque în colaborare cu Mihai Fusu, regizor, actor și filolog, directorul Centrului de artă Coliseum din Chișinău și vicepreședinte la Alliance Française Moldavie, se va bucura de o nouă lansare în comunitatea noastră, de data aceasta în prezența ambilor autori.
Iată cum este prezentat acest volum pe site-ul editurii Septembre: „Michel Labrecque cunoaște bine Moldova, pe care a vizitat-o de trei ori de când aceasta și-a câștigat independența în 1991. Reportajele sale, întotdeauna remarcate, au fost realizate cu sprijinul necondiţionat al colegului și prietenului său moldovean, Mihai Fusu. Grație acestei colaborări, în urma celui mai recent sejur al său în Republica Moldova, în toamna anului trecut, Michel Labrecque a reușit să realizeze un portret contextual și bulversant al acestei mici țări, expusă unei multitudini de pericole. Confruntat cu Rusia lui Vladimir Putin care caută să-și extindă dominația în regiune, dar și amenințat din interior de o mișcare secesionistă menită să destabilizeze, guvernul moldovean caută cu disperare să evite cufundarea țării în abis.
Ca marele reporter care este, autorul explorează cele câteva căi de care dispune acest curajos și mândru popor pentru a putea scăpa de ochiul ciclonului rusesc.”
Evenimentul, organizat în colaborare cu Comunitatea Moldovenilor din Quebec (CMQ) și Asociația Culturală Română (ACR), va avea loc la Biserica Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, duminică, 8 decembrie 2024, de la ora 13:30. Adresa bisericii: 5055 rue Joffre, Montreal, H1K 2T7.