1,020 membri ai Forțelor armate canadiene se află în prezent în 20 de centre de îngrijiri de lungă durată (CHSLD), în special în regiunea Montrealului. Dintre aceștia, 670 sunt lucrători medicali, a anunțat în această dimineață ministrul Apărării, Harjit Sajjan.
În câteva zile, aproximativ 350 de soldați suplimentari vor ajunge în alte cinci CHSLD-uri considerate „critice” de Quebec, ridicând numărul total al militarilor canadieni veniți aici la 1,350.
Ministrul Sajjan a explicat că practic toți soldații cu pregătire medicală au fost trimiși în Quebec pentru a da o mână de ajutor „Am păstrat doar strictul necesar la bazele militare. Suntem literalmente la capacitate maximă ”, a spus el.
El a amintit că soldații mobilizați în CHLSD-uri trebuie să urmeze o pregătite de câteva zile pentru a îndeplini această sarcină pentru care nu au fost instruiți. „Ne mișcăm cât putem de repede pentru a putea oferi sprijinul necesar”, a spus Harjit Sajjan. Cererea Quebecului pentru ajutor din partea armatei în CHSLD-uri a fost trimisă acum două săptămâni, în data de 22 aprilie.
Toți acești militari se vor alătura celor 200 de Rangeri care au fost deja mobilizați în 14 sate inuite din Nunavik și în zona Basse-Côte-Nord în cursul ultimelor săptămâni.
Ajutorul acordat de Forțele armate canadiene Quebecului nu va fi veșnic, așa cum a subliniat deja premierul Trudeau, însă deocamdată nu a fost stabilit niciun termen pentru plecarea militarilor, a precizat ministrul Sajjan.
În Ontario au fost trimiși 265 de soldați, care se află în cinci rezidențe de îngrijiri pe termen lung pentru persoane în vârstă.
Cifrele de la National Institute of Ageing arată că peste 80% din decesele înregistrate în Canada din cauza COVID-19 sunt legate de centrele de îngrijiri de lungă durată.