Potrivit prim-ministrului Trudeau, persoanele care călătoresc din motive neesențiale nu sunt eligibile pentru Canada Recovery Sickness Benefit/Prestation canadienne de maladie pour la relance économique (CRSB/PCMRE).

În conferință de presă, Justin Trudeau a precizat că acest program de asistență financiară nu a fost conceput pentru astfel de cazuri. „Scopul său nu este să trimitem cecuri celor care decid să călătorească, în ciuda avizelor emise de autoritățile de sănătate publică”, a menționat premierul, adăugând că împărtășește furia și indignarea celor șocați să vadă reportajele apărute în presă în ultimele zile. „Am corectat situația rapid. Știu că ați făcut multe sacrificii în ultimele luni”, a mai spus el.

Ce este CRSB/PCMRE?

CRSB/PCMRE este una dintre măsurile cuprinse în proiectul de lege C-4, adoptat în unanimitate de Parlament în septembrie anul trecut. Această prestație oferă lucrătorilor care trebuie să intre în carantină o compensație din partea guvernului federal pentru veniturile astfel pierdute.

Pentru a fi eligibilă, o persoană nu trebuie să fie în vacanță plătită de angajatorul său și nu trebuie să primească alte beneficii federale în același timp. De asemenea, printre alte criterii, este necesar ca în 2019, 2020 sau în ultimele 12 luni respectiva persoană să fi câștigat cel puțin 5,000$. Se poate aplica pentru CRSB doar o singură dată.

Situația COVID-19 în Canada

Conferința de presă a prim-ministrului Trudeau, prima din 23 decembrie, survine într-un moment sumbru. Recent, Canada a depășit 600,000 de cazuri de COVID-19 înregistrate de la începutul pandemiei.

La ora actuală, Canada numără peste 82,000 de cazuri active, dintre care peste două treimi în cele mai populate provincii ale sale, Ontario și Quebec.

Peste 4,200 de canadieni sunt în acest moment spitalizați cu o formă gravă a bolii, iar bilanțul deceselor depășește deja 16,000 de morți.

În Quebec de altfel se așteaptă ca guvernul Legault să impună o nouă perioadă de izolare severă, similară celei din primăvara trecută. Mai mult chiar, este posibilă și adoptarea, în mod excepțional, a unei interdicții de a mai ieși din casă între anumite ore.

CITIȚI ȘI:

Test de COVID-19 obligatoriu pentru toți călătorii care intră în Canada începând cu 7 ianuarie