Pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19 la jumătatea lunii martie, Quebecul nu raportează niciun nou deces din cauza noului coronavirus.

Luni, 22 iunie, pentru prima dată de la începutul pandemiei, niciun nou deces nu a fost raportat în Quebec. De asemenea, doar 69 de noi cazuri confirmate s-au adăugat azi totalului îmbolnăvirilor de COVID-19, cea mai mică creștere din 22 martie și până acum.  

Bilanțul provincial afișează un total de 54.835 de persoane care au fost infectate și 5.417 de decese.

Numărul celor aflați la terapie intensivă continuă să scadă: 57 de persoane primesc astfel de îngrijiri medicale, cu patru mai puține decât cu o zi înainte. Numărul spitalizărilor este stabil, la 520, cu un caz mic puțin decât duminică.

Astăzi, 22 iunie, se redeschid plajele publice și private din Quebec, piscinele, centrele de fitness și infrastructurile sportive interioare. Tot începând de astăzi sunt permise și reuniunile de până la 50 de persoane în spațiile publice interioare, cu respectarea distanțării fizice de 1,5 metri. Măsura se aplică sălilor de spectacole, cinematografelor, sălilor de clasă – locurilor unde în general circulația de persoane este minimă. Distanțarea fizică de doi metri rămâne în continuare recomandată în alte circumstanțe, precum cozile la intrarea în magazine.

De asemenea, tot începând de astăzi, se redeschid și restaurantele din regiunea Montreal, după ce restaurantele din restul provinciei au început să funcționeze din 15 iunie.

CITIȚI ȘI:

Quebec: Plajele, piscinele și sălile de sport se vor redeschide pe 22 iunie
Quebec: Noi măsuri de relaxare de la 22 iunie
Redeschiderea restaurantelor: 22 iunie în regiunea Montreal, 15 iunie în restul provinciei