Quebecul a decis închiderea școlilor, sălilor de sport, barurilor, cinematografelor, cazinourilor și sălilor de spectacole.

Datorită unei transmiteri comunitare „fulgurante” a variantei Omicron, guvernul provincial, prin intermediul ministrului Sănătății, Christian Dubé, a anunțat închiderea școlilor primare și secundare și suspendarea tuturor activităților extrașcolare. Barurile, cazinourile, sălile de sport, cinematografele și teatrele, precum și spa-urile (cu excepția serviciilor de îngrijire personală) se vor închide de asemenea începând de astăzi, 20 decembrie.

Restaurantele vor fi deschise în perioada sărbătorilor, dar numai între orele 5:00 și 22:00 și la capacitate de 50%. Serviciile de livrare și take-out vor funcționa normal.

Evenimentele sportive în sală (la nivel amator sau profesionist) se vor putea desfășura, dar fără public.

Munca la distanță este din nou obligatorie pentru toate companiile publice și private.

Cursurile se vor relua în clase în data de 10 ianuarie. În cazul în care calendarul școlar prevede terminarea vacanței înainte de această dată, cursurile vor fi predate la distanță până pe 10 ianuarie.

Școlile primare vor rămâne totuși deschise pentru a permite continuarea operațiunilor de vaccinare sau pentru distribuirea de teste rapide.

Reamintim că începând de astăzi, 20 de decembrie, și capacitatea magazinelor și a centrelor comerciale este redusă la 50%. Limita este de un client pe 20 de metri pătrați, cu excepția locurilor unde sunt dispensate servicii de îngrijire personală (coafor, masoterapie etc.).

Regula celor 50% se aplică și lăcașurilor de cult și activităților publice esențiale, până la maxim 250 de persoane, iar accesul este posibil doar în baza pașaportului vaccinal.

În cel mai recent bilanț publicat, Sănătatea publică din Quebec anunță 4,571 de noi cazuri de COVID-19, trei decese și 21 de spitalizări în plus față de ziua precedentă. În total, 397 de persoane sunt spitalizate în acest moment, dintre care 82 la terapie intensivă. Ocuparea paturilor destinate pacienților cu COVID-19 este deja la peste 50%, iar numărul de noi infecții raportat astăzi este cel mai mare înregistrat în Quebec în decurs de 24 de ore de la începutul pandemiei. La ora actuală, cei 26,143 de bolnavi din Quebec reprezintă 40% din toate cazurile de COVID-19 din Canada.

În total, 490,294 de quebechezi s-au îmbolnăvit de COVID-19 de la apariția virusului și 11,642 au sucombat din această cauză. 

Ministrul Dubé a pledat din nou pentru vaccinare, reamintind populației că vaccinarea este principala modalitate de a curma această creștere fulgerătoare a cazurilor de COVID-19. Potrivit Santé Quebec, 89% dintre quebechezii peste 5 ani au făcut o primă doză de vaccin, iar 81% au ambele doze. Începând de astăzi, 20 decembrie, persoanele peste 65 de ani se pot programa pentru doza de rapel. Programările se pot face aici: https://bit.ly/3t3muDC.