Documentul nu conține elemente șocante precum cel despre situația din centrele de îngrijiri de lungă durată din Ontario.

Raportul Forțelor armate canadiene privind situația din centrele de îngrijiri de lungă durată (CHSLD) din Quebec, unde militarii au intervenit pentru a restabili situația dificilă creată de pandemie, a fost publicat miercuri de către guvern. Documentul prezintă probleme deja evidențiate de la începutul crizei, și anume dificultăți în gestionarea zonelor de contaminare, probleme în utilizarea echipamentelor de protecție, precum și o lipsă acută de personal.

Un număr de 1.350 de soldați canadieni au intervenit în Quebec ca parte a Operațiunii Laser, dintre care 1.050 în 25 de CHSLD-uri. În data de 26 mai, guvernul provincial a cerut federalului prelungirea cu încă 30 de zile a intervenției armatei.

În Quebec, 2.497 din 4.139 de decese atribuite COVID-19 au avut loc în CHSLD-uri, ceea ce reprezintă 60% din totalul deceselor din provincie, potrivit celor mai recente cifre oficiale publicate pe 26 mai.

Raportul privind situația din Quebec nu conține elemente șocante precum cel despre situația din centrele de îngrijiri de lungă durată din Ontario, unde militarii au semnalat gândaci, mâncare stricată, rezidenți abandonați pe saltele așezate direct pe podea, lăsați în scutece murdare mult timp, lăsați să strige după ajutor ore în șir. De asemenea, raportul privind rezidențele din Ontario a evidențiat o „nesocotire flagrantă” a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor și o „cultură a fricii” în jurul utilizării echipamentelor de protecție personală.

În Ontario, Forțele armate canadiene au intervenit în cinci centre de îngrijiri de lungă durată, unde 265 de militari au fost detașați.

Mass-media din Quebec, precum și numeroși lucrători din domeniul sănătății, au tras multiple semnale de alarmă încă de la începutul crizei privind situația din CHSLD-uri. Populația a luat astfel cunoștință de adevărate povești de groază, precum cea de la Rezidența Herron din Dorval.

Mai multe anchete au fost demarate în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în anumite centre de îngrijiri de lungă durată și rezidențe pentru vârstnici, cea mai recentă fiind a Avocatului Poporului din Quebec, Marie Rinfret. Potrivit acesteia, numărul mare de decese și a focarelor de COVID-19 din aceste unități duc la o „constatare alarmantă” asupra capacității lor de a asigura siguranța și bunăstarea persoanelor în vârstă pe care le găzduiesc.

CITIȚI ȘI:

Quebec: Situația din rezidențele pentru persoane în vârstă, o urgență națională
Quebec: Drama din rezidențele pentru bătrâni: Morți de foame și de sete
Sondaj | Două treimi dintre canadieni susțin preluarea de către guvern a centrelor de îngrijiri de lungă durată

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

− 2 = four