„Sunt născută în 1985 și de 20 de ani trăiesc în Canada. Am o diplomă în Business Administration de la Universitatea McGill, lucrez în domeniul construcțiilor și exersez o meserie non-tradițională pentru femei. Am experiență în politica municipală, fiind deja consilieră în mica localitate Pike River din Montérégie. Poezia este pasiunea mea – am fost publicată în 2012 World Movement Poetry și sper ca în 2018 să-mi apară primul volum de versuri. Fetița mea, în vârstă de cinci ani jumătate, este sufletul meu. Cu gândul la ea și la această generație nouă m-am implicat în politica municipală. Este felul meu de a lupta pentru un viitor mai bun.” – Bianca Bozsodi

Accent Montreal: Ce v-a determinat să vă prezentați candidată la aceste alegeri municipale?
Bianca Bozsodi: Ca orice rezident al orașului Laval, îmi doresc o schimbare în mai bine și o scenă politică municipală lipsită de corupție. Vreau să sprijin și să ajut rezidenții din districtul în care candidez, Marc-Aurèle-Fortin, pentru ca împreună să ne bucurăm de o cât mai bună calitate a vieții.

AM: De ce pentru Action Laval?
BB: M-a atras foarte mult programul acestui partid politic, propunerile concrete pe care vrea să le pună în practică și care țin foarte mult de domeniul economic. Iată câteva dintre ele: reducerea taxelor funciare cu 3% în primul buget, înghețarea taxelor în următorii trei ani, stimularea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă, apărarea intereselor orașului Laval privind atragerea de investiții federale, provinciale și din partea CMM (Communauté métropolitaine de Montréal).

AM: Care este cea mai importantă problemă a districtului în care candidați și cum vedeți soluționarea ei?
BB: Ameliorarea parcurilor pentru copii este una din prioritățile mele, alături de un mai bun serviciu de deszăpezire și curățare a străzilor pe timp de iarnă, pentru a facilita transportul concetățenilor mei din districtul Marc-Aurèle-Fortin.

AM: Ce doriți să le transmiteți alegătorilor români?
BB: Toți românii din Laval care vor o schimbare să ne susțină cu încredere și să voteze Action Laval!