Duminică, 27 februarie, între orele 10:30 și 12:00, scriitoarea Eva Halus, autoarea cărții Voyage (Editura Première Chance din Lanaudière, Quebec, 2020), propune copiilor o întâlnire la Biblioteca interculturală Côte-des-Neiges din Montreal.

După citirea primului capitol și vizionarea pe un ecran mare a ilustrațiilor semnate tot de Eva Halus, copiii vor fi invitați să continue călătoria personajelor pe diverse meridiane ale lumii. Se vor menționa diverse țări, capitale și orașe, cât și activități ce se pot face când vizitezi un oraș, în funcție de specificul local. Autoarea va da startul acestei călătorii virtuale vorbind despre locurile în care se petrece acțiunea din cartea Voyage, anume Insula Madagascar, Londra, Paris și Munții Bucegi din România. Copiii vor învăța cum să prezinte pe scurt un oraș sau o regiune, punând accent pe specificul acestora. De asemenea, vor fi menționați scriitori – și mai ales scriitori de literatură pentru copii – din fiecare țară despre care se va vorbi.

Voyage povestește călătoria a două personaje: micuța Anne, în vârstă de 5 ani, și pisica ei, Miaully, în Lumea Animalelor și a Oamenilor de pe Terra. Aventura lor este plină de învățăminte, umor și filozofie, dar și de magie, scoțând în evidență frumusețea Pământului, a oamenilor și a animalelor ce trăiesc aici. Autoarea face o reactualizare a basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, prin prisma celor două personaje care plecând dintr-un timp Etern și venind pe Pământ și călătorind dintr-un loc în altul cât ai clipi din ochi cu ajutorul unei poțiuni magice, cresc în decursul unei săptămâni cât un copil obișnuit (și o pisică) în șapte ani.

Anul acesta cartea a primit Premiul Jacques Prévert al Societăţii Poeților Francezi.

Activitatea se adresează copiilor peste 6 ani. Părinții care doresc să-și înscrie copiii o pot face rezervând un loc la 514 868-4715. Biblioteca se află la 6767 ch. Côte-des-Neiges, Montreal, H3S 2T6.

Menționăm că bibliotecile publice din Montreal nu permit vânzarea de cărți în incinta lor. Cei care doresc să achiziționeze această minunată carte pentru copiii de toate vârstele, o pot face pe Amazon, accesând linkul: amzn.to/33fliEB/

Eva Halus este o pictoriță și scriitoare care trăiește și creează la Montreal. A publicat patru volume de poezii, trei de interviuri cu personalități românești din Montreal și două cărți de povești. Din 2009, ea este colaboratoare a ziarului Accent Montreal.