Restaurantele se vor deschide începând de luni, 31 ianuarie, la o capacitate de 50%, iar cinematografele și sălile de spectacole o săptămână mai târziu, pe 7 februarie. Accesul în toate aceste locuri se va face în baza pașaportului vaccinal.

Premierul Legault a anunțat astăzi ridicarea unor restricții, în contextul în care numărul spitalizărilor din provincie este în scădere. Tendința, potrivit experților, se va continua în următoarele săptămâni, însă amploarea sa este dificil de evaluat, mai cu seamă că 12,000 de lucrători din domeniul sănătății lipsesc încă.

Prin urmare, restricțiile vor fi scoase parțial și gradual, mai întâi din 31 ianuarie și apoi din 7 februarie.

Astfel, într-o prima fază, întâlnirile private între patru persoane sau două familii vor fi din nou permise. Persoanele aflate în centrele de îngrijiri de lungă durată (CHSLD) vor putea primi doi vizitatori, iar cele aflate în rezidențele private pentru persoane în vârstă (RPA) vor putea avea patru vizitatori.

Restaurantele își vor putea primi clienții începând din 31 ianuarie, în baza pașaportului vaccinal, și la o capacitate de 50%.

Tot din 31 ianuarie, toate activitățile sportive parașcolare se vor relua, la fel ca și cele din afara școlilor pentru copiii și tinerii sub 18 ani (maxim 25 de persoane în acest caz). Meciurile și competițiile nu sunt însă deocamdată permise.

Cinematografele, sălile de spectacole și lăcașurile de cult se vor redeschide pe 7 februarie

Accesul în toate aceste locuri se va face în baza pașaportului vaccinal, la o capacitate de 50%. Numărul maxim de persoane admise va fi de 500 pentru cinematografe, săli de spectacole și amfiteatre, și de 250 pentru lăcașurile de cult. Pașaportul vaccinal nu este însă obligatoriu în cazul înmormântărilor, la care pot asista până la 50 de persoane.

Ridicarea parțială a restricțiilor privind cinematografele și teatrele survine în contextul în care mediul cultural și artistic din Quebec a cerut mai multă previzibilitate privind planurile guvernului de reluare a activităților.

Spa-urile, sălile de fitness și sporturile pentru adulți vor face obiectul unor relaxări ulterioare.

CITIȚI ȘI:

Quebec: Ridicarea restricţiilor de circulație și începerea școlilor din 17 ianuarie