Prezența la urne la în cele două zile (6 și 7 octombrie) în care s-a desfășurat referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României a fost de 21,10%. Nedepășind pragul de 30% prevăzut de lege, acest referendum nu poate fi validat.
După centralizarea datelor din cele 19.040 secţii de votare organizate la referendum, din totalul de 18.279.011 alegători înscriși pe liste permanente, au votat 3.857.308 de persoane. În procentaje, aceasta înseamnă o prezență la vot de 21,10%.
Voturi valabil exprimate pentru ‘DA’ au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate pentru ‘NU’ – 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule – 76.111, respectiv 1,97%.
Potrivit Biroului Electoral Central, în străinătate, în cele 378 secții de votare create s-au prezentat 126.239 de alegători. Iată rezultatele din Canada:
Montreal: 290 de voturi
Toronto: 502 de voturi
Ottawa: 73 de voturi
Vancouver: 202 de voturi
Precizăm că la secţiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare.
Spre comparație, iată și cifrele participării la vot la Montreal, la alegerile prezidențiale din 2014: în turul I – 1.109 persoane, în turul II – 2.070 de persoane. La parlamentarele din 2016, la cele două secții de votare organizate aici s-au prezentat 378 de români.
Potrivi legii, condițiile de validare ale unui referendum sunt următoarele:
■ Prezența la vot a 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale
■ Minimum 25% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale să își exprime valid votul (adică să voteze „da” sau „nu”, opțiunile valabil exprimate calculându-se excluzând voturile nule).
Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea referendumului (3/2000) a fost modificată de PSD în decembrie 2013, ca urmare a eșecului consultării populare din 2012 ce urmărea suspendarea președintelui Băsescu. La acea vreme, pentru ca un referendum să fie validat, cota de participare la vot trebuia să fie de 50% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale. Acum acest prag este de 30%.
Referendumul a fost inițiat de asociația Coaliția pentru Familie (CpF) și a fost sprijinit de Biserica Ortodoxă Română și Consiliul Consultativ al Cultelor din România. La nivel politic, demersul a fost susținut de Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și Partidul Mișcarea Populară (PMP). Potrivit Cpf, PSD, PNL și ALDE și-au afirmat susținerea referendumului privind redefinirea familiei încă de dinaintea alegerilor parlamentare din 2016, încheind protocoale cu această asociație.