Imigrația se conturează ca unul dintre cei mai importanți factori privind religiozitatea în Canada, căci, așa cum arată un nou sondaj, canadienii de primă generație sunt mult mai predispuși să fie religioși, în vreme ce canadienii născuți aici afișează din ce în ce mai mult identități non-religioase.
Perioada celebrării Paștelui de către creștini luna aceasta a coincis cu Paștele evreiesc, mijlocul Ramadanului pentru musulmani, festivalul istoric și religios Vaisakhi la sikhi și recenta încheiere a sărbătorii Navratri, eveniment hindu bianual dedicat zeiței Durga.
În acest context, un nou sondaj de opinie Angus Reid (realizat în parteneriat cu think tank-ul Cardus) prezintă un portret inedit al credințelor religioase în Canada. Este cel mai larg sondaj condus în Canada pe acest subiect, căci el s-a aplecat nu doar asupra celor mai numeroase comunități religioase de aici – catolică, protestantă și evanghelică – ci și asupra celor care se identifică ca iudaice, hindu, musulmane și sikh. Ce au aceste comunități religioase în comun? Și ce le deosebește? Iată întrebările fundamentale care subîntind acest portret.
Un mozaic religios în continuă schimbare
Mozaicul cultural al Canadei este într-o perpetuă schimbare și odată cu el și cel religios. Evreii, hindușii, musulmanii și sikhii reprezintă împreună aproximativ 8% din populația țării, adică aproape 3 milioane de canadieni, iar numărul lor este în creștere. Așa cum datele de la Statistique Canada indică, proporția celor care se identifică cu religia creștină a scăzut în ultimele două decenii, în timp ce numărul non-religioșilor și a celor cu alte credințe a crescut.
La ora actuală, unul din cinci canadieni (19%) se consideră necredincios (Non-Believers). Pentru patru din cinci însă există o deschidere privind spiritualitatea și ideea de Dumnezeu. Cel mai mare grup este format din cei nehotărâţi, nesiguri (Spiritually Uncertain), care reprezintă aproape jumătate din populație (46%). O treime este formată din religioși practicanți (16%) și credincioși în privat (19%).
Față de un sondaj similar condus de Angus Reid în 2018, numărul canadienilor din categoria „nesiguri spiritual” a crescut de la 38% la 46%, iar cel al religioșilor practicanți (Religiously Committed) s-a redus de la 22% la 16%.
Totuși, a fi crescut într-o tradiție religioasă reprezintă norma în Canada, șapte din zece canadieni (72%) afirmând acest lucru, inclusiv puțin peste jumătate (54%) dintre cei care în prezent se declară neafiliați.
Imigrația și religia
Proporția canadienilor care se declară non-religioși este în creștere. La recensământul din 2001, 17% s-au declarat ca atare. În 2019 numărul lor a crescut la 26% și mulți sunt de părere că această tendință va continua.
În sondajul Angus Reid, 13% dintre respondenți au spus că au crescut într-o tradiție religioasă pe care ulterior au părăsit-o. Pe de altă parte, 18% afirmă că nu au fost crescuți în spirit religios dar că au descoperit religia mai târziu.
Imigrația se conturează ca unul din cei mai importanți factori privind religiozitatea în Canada, căci, așa cum arată acest sondaj, canadienii de primă generație sunt mult mai predispuși să fie religioși, în vreme ce cei născuți aici afișează din ce în ce mai mult identități non-religioase. Imigranții care se stabilesc aici vin, în general, din țări mult mai religioase decât Canada. Iar canadienii născuți în altă parte sunt mult mai puțin susceptibili să se declare ca neafiliați religios decât cei născuți aici – 18% față de 27%.
De notat și faptul că cel puțin jumătate din cei care identifică ca musulmani, hindu sau sikh s-au născut în afara Canadei.
Cei mai mulți practicanți activi sunt în rândul musulmanilor și al creștinilor evanghelici
Pentru canadienii creștin evanghelici și musulmani religiozitatea e definită de o practică religioasă mai formală. Astfel, trei sferturi dintre evanghelici (74%) și 46% dintre musulmani intră, potrivit sondajului, în categoria practicanților activi (Religiously Committed), caracterizată de o profundă credință în Dumnezeu, participarea la slujbe și ceremonii religioase și rugăciuni.
Cei crescuți în religiile sikh și hindusă atașează credința sferei private (Privately Faithful) – credincioși care se roagă regulat și care au o legătură profundă și personală cu religia lor, dar care o practică în sfera privată, fără întruniri formale și frecvente, precum cei din categoria anterioară.
Comunitățile religioase și societatea: Percepții
Evanghelicii și musulmanii sunt mult mai inclinați să considere că grupurile religioase au un impact pozitiv asupra societății canadiene, cu cel puțin 55% din fiecare grup spunând că influența comunităţilor religioase este „mai mult bună decât rea”. Spre comparație, doar 29% dintre catolici, 33% dintre hinduși și 12% dintre non-religioși susțin acest punct de vedere.
omunitățile religioase precum și cei neafiliați afișează o multitudine de percepții cu privire la comunități bazate pe alte sisteme de credință. De exemplu, ateii sunt critici în ceea ce privește influența evanghelicilor asupra societății, dar au o părere bună despre impactul pe care îl percep ca venind de la hinduși și sikhi. Romano-catolicii, grupul religios cel mai numeros din Canada, sunt mai inclinați să considere că evanghelicii, musulmanii și sikhi au un impact mai degrabă negativ asupra țesutului social, însă au o opinie pozitivă vizavi de alte comunități religioase.
În același timp, doi din cinci romano-catolici (39%), sikhi (39%) și musulmani (38%) consideră că societatea le acomodează credința. Totuși, un număr semnificativ de musulmani – 26%, al doilea ca importanță – afirmă că se simt excluși de către societate. Evanghelicii sunt însă cei mai numeroși a declara că se simt excluși – 56%.
Quebechezii, cei mai puțin religioși
În interiorul Canadei, Quebecul este provincia care înregistrează cei mai puțini practicanți religioși (Religiously Committed) – 9%, în vreme ce cei care își profesează religia în privat (Privately Faithful) constituie 15% din populație.
Polul religios al Canadei îl reprezintă Preeriile. În Alberta (24%), Saskatchewan (25%) și Manitoba (25%), un sfert dintre rezidenți sunt clasificați ca fiind dedicați religiei pe spectrul spiritualității, iar 18% se încadrează în categoria Privately Faithful.
Sondajul Angus Reid s-a desfășurat online, în două etape: între 21 ianuarie și 3 februarie 2022 pe un eșantion de 1.290 de canadieni din cele mai mari patru grupuri religioase necreștine – musulmani, sikh, hinduși și evrei; și între 5 – 7 aprilie 2022 pe un eșantion de 1,708 de canadieni care a inclus un supra-eșantion de 100 de protestanți evanghelici suplimentari.