Era de așteptat ca un studiu care a concluzionat că utilizarea hidroxiclorochinei a contribuit la aproape 17,000 de decese la începutul pandemiei să nu se bucure de aprecieri din partea celor care recomandă acest medicament. Aceștia au profitat însă de ocazie pentru a relansa informații false despre pandemie și vaccinuri și pentru a insulta și amenința cercetători și medici, potrivit Agenției Science-Presse.

O scrisoare deschisă semnată de mai multe grupuri de cercetători și medici și publicată pe 29 ianuarie a.c. în revista L’Express este una din consecințele indirecte ale acestui studiu, sau mai bine zis a atacurilor la persoană pe care le-a provocat. „Suntem foarte îngrijorați de derapajele observate pe rețelele de socializare și în anumite mass-media, care partajează și difuzează informații științifice și medicale false. Dorim să reafirmăm sprijinul nostru ferm pentru profesioniștii din domeniul sănătății care se străduiesc să ofere publicului larg informații clare și corecte, bazate pe date științifice”, se menționează în această scrisoare.

Studiul în cauză, condus de cercetători de la Universitatea din Lyon, în Franța, și de la Universitatea Laval din Quebec, a fost publicat pe 2 ianuarie în revista Biomedicine & Pharmacotherapy. Autorii săi au insistat asupra faptului că cifra de aproape 17,000 de decese pe care au avansat-o ar putea fi o subestimare, căci datele analizate au provenit din Statele Unite și cinci țări europene (inclusiv Franța), însă hidroxiclorochina a fost utilizată pe scară largă în multe alte țări, în special în India și Brazilia, pentru care datele nu sunt disponibile.

Pentru a ajunge la această cifră – 16,990 de decese, dintre care 12,739 în Statele Unite – cercetătorii s-au bazat pe datele din 44 de studii privind decesele de la începutul pandemiei (până în iulie 2020), precum și pe date medicale naționale din cele șase țări. Autorii studiului au urmărit în primul rând să identifice excesul de mortalitate, adică numărul de decese care depășește media anilor anteriori, și în al doilea rând numărul de decese care pot fi atribuite toxicității acestui medicament la anumiți pacienți, întrucât este o toxicitate bine-cunoscută, hidroxiclorochina fiind utilizată de zeci de ani împotriva malariei. Acest total de decese nu se referă decât la primul val de Covid.

CITIȚI ȘI: Date ascunse în Florida privind riscurile asociate coronavirusului

Limitele acestei estimări ar fi putut, prin urmare, să dea naștere unei dezbateri științifice asupra metodei utilizate. Din păcate, ce s-a putut observa de la publicarea studiului a fost o accelerare a derapajelor și dezinformării, prin intermediul unor emisiuni de radio și de TV din Franța care au profitat de ocazie pentru a relansa informații false cum că ar exista o legătură între vaccinurile anti-COVID și cancer sau boli de inimă, în contradicție cu statisticile din ultimii doi ani. Iar insultele și atacurile la persoană proferate pe rețelele de socializare au determinat Societatea Franceză de Farmacologie ca pe 24 ianuarie să ceară autorităților să ia măsuri pentru a pune capăt „hărțuirii” la care au fost supuși autorii studiului publicat pe 2 ianuarie.

Unul dintre catalizatorii acestor atacuri este un rapper francez cu 6 milioane de abonați pe X, care a  difuzat clipul unui tip ce face în mod eronat o legătură între vaccin și boala Creutzfeldt-Jakob. Câteva zile mai târziu, pe 18 ianuarie, l-a făcut „ucigaș” pe medicul oncolog Jerôme Barrière, provocând astfel un val de atacuri și amenințări împotriva acestuia. Rapperul a primit apoi, pe 21 ianuarie, mulțumirile microbiologului Didier Raoult, cel căruia îi datorăm legenda eficacității hidroxiclorochinei și care se află în acest moment într-un turneu de promovare a ultimei sale cărți.

Semnatarii scrisorii din 29 ianuarie – ale căror grupări reprezintă zeci de mii de medici și cercetători – sugerează că unii dintre acești dezinformatori știu foarte bine că afirmațiile lor nu se bazează pe ceva real, însă profită de emoția creată: „oportuniști, care de cele mai multe ori au ceva de vândut”.

„Deplângem faptul că anumiți indivizi și o parte a presei profită de credulitatea unui segment din populație, contribuind astfel la punerea în pericol a sănătății acestora”, se menționează în scrisoarea deschisă, care concluzionează că „este timpul să ne poziționăm de partea științei împotriva tuturor formelor de obscurantism.”     

CITIȚI ȘI:

Lupta dezinformării împotriva democrației