Canadienii vaccinați care se întorc de peste hotare pe calea aerului nu vor mai trebui să stea în carantină la hotel.

Măsura vizează cetățenii și rezidenții permanenți, precum și lucrătorii esențiali care au efectuat cele două doze ale vaccinului anti-COVID-19 cu cel puțin 14 zile înaintea intrării în Canada. Vaccinul trebuie să fie unul autorizat de Santé Canada, i.e. Moderna, Pfizer, AstraZeneca și Johnson & Johnson, așa cum a precizat într-o conferință de presă ministra Sănătății, Patty Hajdu.

Măsura va intra în vigoare în prima săptămână a lunii iulie, data precisă urmând a fi anunțată ulterior.

Ea nu se aplică cetățenilor străini, însă membrii familiei unui cetățean sau rezident permanent canadian pot fi scutiți de carantina la hotel dacă sejurul lor în Canada este de mai mult de 15 zile și prezintă un plan de carantină de 14 zile.

Un test PCR negativ este în continuare necesar la îmbarcarea într-o cursă aeriană cu destinația Canada, precum și efectuarea unui alt test la sosirea aici. În așteptarea rezultatului, izolarea la domiciliu este obligatorie. Odată cu primirea unui rezultat negativ, persoana respectivă, cetățean sau rezident permanent canadian vaccinat, nu va mai fi supusă restricțiilor de izolare.

Precizări suplimentare urmează să fie furnizate privind persoanele care au contractat COVID-19 și apoi s-au vaccinat cu o singură doză, și care, conform concluziilor mai multor studii științifice, sunt considerate imune.

Obligația de a sta în carantină pentru maxim trei zile la un hotel acreditat de guvernul federal la sosirea în Canada a fost implementată din data de 22 februarie 2021, în urma presiunilor venite de la autoritățile provinciale, în special din Quebec și Ontario.

De câteva săptămâni însă din ce în ce mai multe voci au început să ceară anularea acestei măsuri. Un comitet federal de experți a recomandat, de asemenea, abolirea carantinei la hotel, considerând că utilitatea sa din punct de vedere al sănătății publice este minimă, că este o măsură costisitoare și ineficientă, deoarece include multe lacune.

În ceea ce privește frontiera canado-americană, aceasta rămâne închisă pentru deplasările considerate neesențiale până pe 21 iunie. Un anunț privind prelungirea sau abolirea acestei măsuri va fi făcut în următoarele zile. Reamintim că granița cu Statele Unite a fost închisă din martie anul trecut.

Campania de vaccinare

În data de 7 iunie, peste 30 de milioane de vaccinuri au fost livrate în Canada: aproximativ 21 de milioane de la Pfizer-BioNTech, 6,1 milioane de la Moderna și 2,9 milioane de la AstraZeneca.

Potrivit ministrei Serviciilor și achizițiilor publice, Anita Anand, începând de săptămâna viitoare și până la sfârșitul lui iunie, alte șapte milioane de doze din vaccinul Moderna for ajunge în Canada din Statele Unite.

Până la sfârșitul lunii iulie, totalul vaccinurilor de care Canada va dispune va fi de cel puțin 55 de milioane de doze.

La ora actuală, Canada se află în topul țărilor cu cel mai mare procent din populație căreia i-a fost administrată o primă doză a vaccinului anti-COVID-19: aproape 70% dintre canadienii adulți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ fifty one = sixty one