Descoperirea a șapte planete în sistemul solar Trappist-1, la 40 de ani lumină față de noi, a generat mult interes, întrucât pe trei dintre aceste planete s-ar putea găsi apă în stare lichidă și deci posibile forme primitive de viață. Razele ultraviolete care sunt emise de steaua sistemului Trappist-1 sunt însă extrem de periculoase.

Trappist-1 este un sistem solar, situat la 40 de ani lumină față de noi, în care există șapte planete (trei descoperite în 2015 și patru în 2017), denumite b, c, d, e, f, g, h, pornind de la cea mai apropiată planetă față de stea la cea mai îndepărtată. Steaua acestui sistem solar este însă foarte diferită față de Soare, întrucât, având o masă de circa zece ori mai mică, este o pitică roșie. Temperatura la suprafața sa este de „doar” 2400 grade, mai puțin de jumătate din temperatura superficială a Soarelui.

În Univers existe multe pitice roșii. Durata lor de viață este mai mare ca cea a Soarelui, putând atinge zeci de miliarde de ani – cu cât o stea este mai mică, cu atât durata ei de viață este mai mare. Din acest punct de vedere, pe planetele care orbitează în jurul unei pitice roșii viața ar avea, în principiu, mai mult timp și deci mai multe șanse să se dezvolte.

Totuși, pentru existența condițiilor favorabile vieții, influența altor factori este extrem de importantă. Printre aceștia se numără prezența unei atmosfere și a apei în stare lichidă. Ca planetele din jurul unei pitice roșii să aibă o temperatură care să le permită existența apei în stare lichidă ele trebuie să orbiteze la o distanță mult mai mică ca cea la care Pământul se află față de Soare. În cazul planetelor din sistemul Trappist-1 această distanță ar trebui să fie de circa șase ori mai mică decât orbita planetei Mercur față de Soare. La distanțe așa de mici însă există un alt pericol: radiația ultravioletă emisă de stea este foarte intensă și ar putea duce la dispariția atmosferei și a apei de pe o planetă.

Un studiu recent efectuat de cercetătorul Vincent Bourrier de la observatorul din Geneva, în cadrul căruia au fost analizat date provenind de la telescopul spațial Hubble, a permis măsurarea radiației ultraviolete care ajunge la fiecare dintre cele șapte planete din Trappist-1. S-a ajuns astfel la concluzia că planetele interne, adică Trappist-1b, c și d, ar fi pierdut o cantitate de apă de circa 20 de ori mai mare decât cea din oceanele de pe Pământ, în urma bombardamentului cu radiație ultravioletă. Planetele externe, e, f și g, au pierdut probabil mult mai puțină apă, fiind mai departe de stea, și este posibil ca pe suprafața lor să existe apă lichidă.

Radiația ultravioletă, o formă de radiație asemănătoare celei vizibile însă cu o energie mai mare, „rupe” moleculele atmosferei, acestea pierzându-se în spațiu, scăpând din câmpul gravitațional al planetei. În felul acesta planetele interne din Trappist-1 rămân fără atmosferă și fără apă, vaporii acesteia suferind aceeași soartă.

Pierderea apei și a atmosferei datorită intensității radiației ultraviolete s-ar fi petrecut și pe o altă planetă mai apropiată de noi: Proxima b, planeta care orbitează în jurul celei mai apropiate stele față de noi, la doar circa 4 ani lumină.

În această situație, chiar dacă planetele care orbitează în jurul piticelor roșii au la dispoziție mult mai mult timp pentru apariția și dezvoltarea vieții, condițiile la suprafață par destul de potrivnice.

În viitor astronomii intenționează să efectueze studii detaliate a acestor planete, precum și a altora, cu ajutorul noilor telescoape European Extremely Large Telescope (Eso) și James Webb Telescope (NASA/ESA/Csa), acesta din urmă fiind planificat să decoleze în octombrie 2018. Aceste telescoape vor încerca să descopere semnale legate de posibila existență a atmosferei exoplanetelor, căutând urme de apă sau alte molecule ce ar putea reprezenta amprente chimice ale vieții.