Se spune încă din Antichitate (Aristotel) despre om că ar fi un animal politic. Strania asociere dintre animal și politic implică o contradicţie care nu poate fi rezolvată decât în masura în care condiţia politicului devine umană.

Politica este întemeiată atunci când politicianul transcende „animalitatea”, iar principiile democraţiei devin fapte. Aparentele contradicții ale politicii sunt rezolvate doar în măsura în care ambiguitățile și antagonismele sunt absorbite. Politica valabilă este cea în care lucrurile devin clare și distincte. Gândirea unui politician veritabil este aceea în care acesta reușește să rezolve nu doar contradicțiile sociale, dar și pe ale sale. Un politician care nu poate altceva decât să amăgească publicul cu discursuri, sfârșește în cel mai bun caz să fie tratat cu indiferență și, în final, să fie scos de pe scenă – cu condiţia ca publicul să exercite o vigilență minimă asupra acestuia. Ar mai fi de precizat faptul că în pofida credinţei obişnuite care plasează politica foarte jos pe scara valorilor, o politică serioasă are nevoie de exercitarea unor idealuri.

Neîncrederea în politică și politicieni vine din faptul manipulării. Politicianul reușește în unele situaţii să treacă drept valabile lucruri în care nici el nu crede, dar pe care le face credibile în ochii alegatorilor. Este ca și cum se serveşte de public pentru a trece un examen circumstanțial. Aspectul apare atunci când cineva se serveşte de aprobarea maselor sub simple pretexte democratice, care induc alegătorilor speranţa unei reale reprezentări, dar care nu au nimic în comun cu adevărata mandatare a acestora.

Întrebarea este cum să facem în aşa fel încât să împiedicăm asemenea politicieni incompetenți sau chiar rău intenționați de a cauza pagube majore societăţii în care activează.

Desigur, pe lângă vigilența societăţii civice, mai este necesară o punere în funcţiune a unor instituţii eficiente, capabile să controleze și să împiedice asemenea fenomene. Chiar dacă nu sunt perfecte, instituţiile unor state de drept cu semnificativă experienţă democratică sunt mult mai funcţionale decât cele ale unor state aflate într-un proces de început al controlului democratic. Or, o democraţie trebuie să asigure respectul fiecărui cetățean și niciun conducător nu poate fi „divinizat”. Dar o democraţie autentică trebuie, în același timp, să slujească idealul libertăţii responsabile a fiecărui cetățean, indiferent de poziţia sa, ministerială sau de rând.

Statele evoluează într-un ritm extrem de rapid, mai cu seamă în era digitală, cybercontrolată, în care politica tinde spre interese care sunt ameninţătoare pentru viaţa planetară în sine. Ceea ce ne interesează în situaţia actuală nu este doar crearea unui cadru de responsabilizare a fiecărui stat în parte, dar și a tendinţei mondialiste care la rândul ei să se supună controlului și culturii responsabilității. Cu cât mecanismele de control ale responsabilității instituţiilor guvernamentale, financiare, sociale, vor fi mai perfecționate și mai juste, cu atât reflecţia acestora asupra bunăstării populaţiei va fi mai bună.

Nu este cazul să repetăm un fapt atât de bine ştiut, cum că o stare de corupţie nu poate conduce la rezultate pozitive pentru implementarea reformelor și a proiectelor pe termen mediu și lung, iar statele aflate într-o asemenea situaţie vor rămâne mereu în urma celor care au reuşit să reducă acest inconvenient.

Pentru un politician aflat în poziţie de conducere, responsabilitatea nu se referă doar la o anumită atitudine morală pe care trebuie să o aibă de la sine, ci și la felul în care acţiunile sale duc sau nu la îmbunătățiri în situaţia branșei în care lucrează și, pentru cei cu responsabilități lărgite, în privinţa ameliorării situaţiei generale a țării. Politicianul competent trebuie să treacă și testul pragmatismului. Un test simplu pentru a evalua calitatea prestației clasei politice este existența unei clase  de mijloc și a unei vieți cât prosperă pentru aceasta. Totodată, dacă de pildă în România economia, agricultura, industria, instituţiile de sănătate, de învăţământ sau de protecţia mediului nu se apropie de standardele europene, înseamnă că persoanele responsabile de toate acestea nu și-au făcut datoria. Populaţia, oricât ar părea de irealist, trebuie să aibă pârghiile necesare să poată interveni și critica în chip constructiv acţiunile autorităților politice.

De altfel, crearea unor instituţii abilitate să amendeze eficient orice derapaje și să contribuie la repunerea pe un făgaș de normalitate a acţiunilor guvernamentale este imperativ necesară pentru bunul mers al lucrurilor. O bună informare și urmare a exemplului unor țări avansate în acest sens constituie o reală sursă de inspirație.

Greșelile politice, atunci când rămân simple greșeli și sunt recunoscute ca atare, pot absolvi totuşi pe politicieni, în măsura în care sunt recunoscute deschis și există o atitudine clară de corectare a acestora.

Dar pentru o cât mai bună concretizare a responsabilității politice sunt necesare prevederi constituționale care să fie cât mai clare și mai concrete. Eficiența acestora se va verifica, desigur, prin punerea lor în practică, iar eșecul atitudinii politice poate fi interpretat atât din punct de vedere moral, cât și, în cazuri extreme, din punct de vedere juridic. În principiu, în societăţile cu o democraţie mai solidă, și deci cu o libertate sporită pentru toţi, responsabilizarea politicianului nu este făcută prin acţiuni de constrângere, ci prin educaţie civică, poziţie care ține de fapt de o etică aplicată în cadrul funcţiei și acţiunii pentru care politicianul este imputabil.

CITIȚI ȘI:

Despre patriotismul românesc, astăzi