Pe 6 septembrie 2018 a început noua competiție europeană la fotbal masculin organizată de UEFA, la care participă și România. Deși această competiție a fost definită ca format și prezentată de UEFA pe Twitter încă din 2016, marea majoritate a iubitorilor acestui sport rege (inclusiv eu), a fost luată prin surprindere. Deoarece la ultima discuție avută cu câțiva prieteni părerile erau împărțite și nimeni nu știa precis motivul pentru care naționala României a jucat cu patimă în primele meciuri așa-zise amicale, voi prezenta în acest articol ce trebuie să știm, în linii mari, despre Liga Națiunilor.

CUM S-A NĂSCUT IDEEA ACESTEI NOI COMPETIȚII?
Până acum, între campionatul mondial și cel european exista o pauză de aproape doi ani, timp în care echipele naționale nu jucau în general decât meciuri amicale internaționale fără prea mare importanță, care nu aveau atracție mare nici la public și, implicit, nici la sponsori.

Ținând cont de aceste motive, UEFA s-a gândit să organizeze o nouă competiție care să aducă bani din drepturile de televiziune, dar care să nu depășească în importanță cele două competiții majore pentru continentul european. În același timp, nu s-a dorit ca prin înființarea acestei ligi să se anuleze toate meciurile amicale.

FOTO: uefa.com.

FORMATUL LIGII NAȚIUNILOR – UEFA
Toate cele 55 de națiuni membre ale UEFA participă la această competiție. Ele sunt repartizate în patru ligi valorice, în funcție de poziția lor în clasamentul UEFA de dinaintea Campionatului Mondial.

LIGA A: Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Franța, Anglia, Elveția, Italia, Polonia, Islanda, Croația, Olanda
■ Liga A are 12 echipe și este împărțită în patru grupe de câte trei echipe;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în play-off, în cazul în care nu este deja calificată la Euro 2020. În urma play-off-ului, cea mai bună echipă din cele patru se califică direct la Euro 2020;
■ Cea mai slabă echipă din fiecare grupă va juca în sezonul următor în Liga B.

LIGA B: Austria, Țara Galilor, Rusia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Irlanda de Nord, Danemarca, Republica Cehă, Republica Irlanda, Bosnia și Herțegovina, Turcia
■ Liga B are tot 12 echipe și este împărțită, la rândul său, în patru grupe de câte trei echipe;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în sezonul viitor în Liga A;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în play-off, în cazul în care nu este deja calificată la Euro 2020. În urma play-off-ului, cea mai bună echipă din cele patru se califică direct la Euro 2020;
■ Cea mai slabă echipă din fiecare grupă va juca în sezonul următor în Liga C.

LIGA C: Ungaria, România, Scoția, Slovenia, Grecia, Serbia, Albania, Norvegia, Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda, Cipru, Estonia, Lituania
■ Liga C are 15 echipe și este împărțită în trei grupe de câte patru echipe și o grupă de trei echipe;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în sezonul viitor în Liga B;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în play-off, în cazul în care nu este deja calificată la Euro 2020. În urma play-off-ului, cea mai bună echipă din cele patru se califică direct la Euro 2020;
■ Cea mai slabă echipă din fiecare grupă va juca în sezonul următor în Liga D.

LIGA D: Azerbaidjan, Macedonia, Belarus, Georgia, Armenia, Letonia, Insulele Feroe, Luxemburg, Kazahstan, Moldova, Liechtenstein, Malta, Andorra, Kosovo, San Marino, Gibraltar
■ Liga D are 16 echipe și este împărțită în patru grupe de câte patru echipe;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în sezonul viitor în Liga C;
■ Cea mai bună echipă din fiecare grupă va juca în play-off, în cazul în care nu este deja calificată la Euro 2020. În urma play-off-ului, cea mai bună echipă din cele patru se califică direct la Euro 2020.

AVANTAJELE LIGII NAȚIUNILOR – UEFA
■ Ligile sunt separate valoric iar meciurile dintre participante sunt de același nivel. Se evită astfel ca o echipă din cea mai slabă ligă valoric, Liga D, să concureze pentru Euro 2020 cu echipe mai puternice, în fața cărora nu ar avea nicio șansă.
■ Fiecare ligă va avea câte o echipă calificată direct la Euro 2020. Echipe precum San Marino sau Insulele Feroe au o șansă destul de mare ca să ajungă direct la turneul final din 2020.
■ În cazul în care o echipă deja calificată pentru play-off-ul grupei se califică la Euro 2020 în urma competiției tradiționale, locul ei în play-off este luat de următoarea clasată.