Una dintre caracteristicile noului an, așa cum se văd ele, mai direct sau mai voalat, este erodarea încrederii în politicieni, câtă încredere mai exista până nu de mult. Nu vorbesc doar de cei locali, liberalii ontarieni sau cei federali, ci și despre opozițiile acestora, federale și provinciale. Nu mă ating de subiectul noului președinte american că e prea devreme și prea volatil. Și subiectul, și președintele.
Mă uit însă siderat la ce se petrece în România: proaspeții aleși parlamentari și guvernanții pregătesc proiecte de legi pentru modificarea Codului Penal. Acestea i-ar amnistia și grația pe acei politicieni încărcați de tot felul de mârșăvii penale, inclusiv pe șeful partidului la putere. Evident, lumea a ieșit în stradă în orașele din România și nu numai, pentru a protesta împotriva acestei nesimțiri. Și evident rețelele de socializare, în special Facebook-ul (sau ca să îl citez pe un amic din Franța, buca feței), mustesc de păreri felurite și diferite.
Mai mult ca niciodată, divizarea este cuvântul la ordinea zilei: imediat după ce au câștigat alegerile – fie că vorbim de cele recente din SUA, din România, sau din Moldova, pentru că ne sunt mai aproape de suflet – învingătorii vorbesc de unitate, anume că vor conduce și vor gestiona țara în numele tuturora, fără deosebire de opțiunile politice. Dincolo de aceste vorbe goale însă se întrezărește o separare fără precedent. Am o bănuială că această separare între suporteri și oponenți este taman în favoarea aleșilor, dacă nu cumva chiar întreținută de aceștia. Timpul va confirma sau va infirma astă bănuială.
