Peter Krausz este la ora actuală unul dintre cei mai renumiți artiști români din America de Nord. El este faimos în special prin picturile sale de peisaje monumentale, însă opera sa este vastă, incluzând desene în cărbune, pictură murală, fotografie sau instalații. Lucrările sale se găsesc în colecțiile unor prestigioase muzee: Musée des beaux-arts de Montréal, Musée national des beaux-arts du Québec, Musée d’art contemporain de Montréal sau Jewish Museum din New York, printre altele. Relația om-natură, conceptul de frontieră, trecerea timpului (viață, moarte, anotimpuri, reînnoire) sunt elemente centrale în arta sa. Vă invităm să (re)descoperiți acest artist fascinant într-un interviu realizat de pictorița și poeta Eva Halus, care a fost inclus în volumul „Convorbiri cu personalități românești din Montreal II” (aprilie 2018) și adaptat pentru ziarul Accent Montreal.
EVA HALUS: Peter Krausz, frontierele – existente și imaginare, care delimitează zone mai puțin umblate – constituie o temă repetitivă în opera dumneavoastră artistică. De unde a venit această preocupare de a defini și redefini granițele?
PETER KRAUSZ: Când am fugit cu părinții din România, în 1969, și am încercat să trecem diferite frontiere din Cehoslovacia și Ungaria înspre Austria, am trecut prin momente foarte dramatice, tensionate. De atunci a rămas această preocupare și frică de granițe arbitrare, impuse oamenilor. Există bineînțeles, frontiere naturale formate de relief, dar și frontiere artificiale și vedem și astăzi că se continuă cu aceleași probleme de vize, imigrare, refugiați etc.
Când am început să lucrez cu peisajul, aceste frontiere au devenit, totuși, aparente. Ele sunt frontiere care taie prin câmpuri, orașe, frontiere între regiuni, țări… Se vede că trecerea frontierei din România spre lumea liberă mi-a rămas ca o preocupare, cu toate că nu este vădită. În anii ‘88-’89 am organizat o expoziție de grup cu artiști din Montreal și Berlin și cu această ocazie am vizitat împreună cu soția mea și Berlinul de Est. Zidul încă mai era. Am găsit o documentație pertinentă la muzeul de la Checkpoint Charlie despre cei care au încercat să treacă frontiera și au fost omorâți. De aici am realizat o serie de tablouri, Seria Berlin, care a fost expusă în mai multe galerii din Canada.
EH: Ați afirmat că frontierele vă inspiră frică în urma experiențelor pe care le-ați avut, dar o dată trecute granițele, ele au rămas ca o ultimă bornă înainte de împlinirea visului de libertate.
PK: Un alt proiect de expoziție legat de granițe a fost (No) Man’s Land, despre frontiera din insula Cipru dintre comunitățile cipriote grecești și turcești, expoziție prezentată la Montreal, Ottawa și, în alte variante, la Toronto și la Los Angeles. Cineasta Doina Harap a realizat un documentar despre acest proiect, care poartă același nume. Filmul (No) Man’s Land a fost prezentat la Festival International de Film sur l’Art de la Montreal, în 2009. Această frontieră taie complet insula în două și nu se poate trece dintr-o parte în alta decât cu o viză turcă, greu de obținut. Frontiera nu se vede decât cu Google Earth, de pe care am luat fotografii pentru ca apoi să pictez.
EH: În acest documentar vorbiți la un moment dat de tatăl dvs., pictorul Tibor Krausz Thomas, care a fost, fără îndoială, cel mai bun profesor de pictură pentru dumneavoastră.
PK: Sunt fericit că am reușit să îl filmăm pe tata cu puțin înainte de decesul lui în 2010. Dialogul cu el din documentarul (No) Man’s Land îmi este foarte prețios. Bineînțeles, el a fost foarte important în dezvoltarea mea ca artist și ca om. Pictor de talent și profesor timp de 20 de ani, el a devenit modelul meu pentru o întreagă serie de desene, gravuri și tablouri realizate până în ultimul an din viața lui.
EH: Critici de artă, precum Henry Lehmann, au afirmat referitor la expoziția dumneavoastră „Landscape and memory” că dezvăluiți publicului „a Golden Age that never was” , o vârstă de aur a umanității care de fapt n-a existat niciodată (The Gazette, 8 noiembrie, 1997). Plecând de la această afirmație, aș dori să extrapolez și să afirm că opera dumneavoastră suscită o discuție filozofică în legătură cu conștiința umană modernă, care, cu toate avansurile tehnologice și sociale, NU s-a modernizat cu adevărat decât în parte, sau, altfel spus, concomitent cu dezvoltarea, au apărut nenumărate noi probleme, deficiențe și maladii ale sistemului.
PK: Domnul Henri Lehmann spunea prin comparație că eu idealizez peisajul, dar propriu-zis nu-l idealizez, ci îl documentez. Nu cred că peisajul a fost vreodată ideal, în sens biblic, înainte de a fi izgoniți din Paradis, dar e un peisaj în care e un echilibru, pe care Marc Aurelius îl definea prin cuvântul Eucosmie. Echilibrul între om și natură există în peisajul documentat de mine: întotdeauna rămâne un copac în mijlocul câmpului sub care oamenii se așază să se odihnească; e un peisaj mult mai uman. Vezi acest lucru și în peisajele din Sudul Spaniei și Sicilia, unde peisajul este foarte dramatic – sunt dealuri și pe fundal e un vulcan (mă refer la Etna). El distruge repetitiv natura, câmpurile și oamenii se întorc întotdeauna și refac. Este vorba de partea ciclică, de viață, de moarte, de anotimpuri, de trecerea timpului, de reînnoire. Liedul Das Lied von der Erde a lui Gustav Malher ilustrează foarte bine ideea, inspirat fiind de un poem chinezesc care vorbește despre anotimpuri. Nu e numai un peisaj idealizat, în care e numai primăvară și vară, e și toamnă, e și iarnă, se moare, se renaște. Dacă vreți, într-un fel este un peisaj biblic care ne este dat și, din păcate, noi îl distrugem. În loc să ies cu o lozincă pe stradă pe care să scriu „Distrugem totul” (ceea ce este adevărat), pictez, dau mai mult un exemplu că am putea trăi și în armonie.
EH: La ce lucrați acum?
PK: Tocmai pentru că am vorbit de om și natură, lucrez acum la o serie de peisaje din Andaluzia (Spania) cu mine de minereu de fier abandonate. În jurul lor e un peisaj absolut superb și deodată vezi această operație, aproape ca o chirurgie în pământ, ca și cum ai avea în față un corp foarte frumos și deodată vezi o groapă destul de înfricoșătoare – când cobori poți să te gândești la Infernul lui Dante! E incredibil, dezolant, dar în același timp absolut superb, culorile pământului date de minereurile de cupru și fier sunt de neegalat. Privitorul este confruntat cu o dihotomie între ce este frumos și ce este urât. În plus, aceste mine odată abandonate rămân ca niște răni deschise.
Un alt proiect la care lucrez este vechea Gară de triaj Outremont, pe situl căreia se construiește Campusul de Științe al Universității de Montreal. Eu documentez de ani de zile, prin fotografii și schițe, transformarea acestui peisaj urban. Se află chiar vizavi de atelierul meu, așa că fac poze de la mine de la etaj.
EH: Deci putem afirma că sunteți și un urmaș al pictorilor și graficienilor creatori ai vedutelor europene din secolul XVI?
PK: Da, în afară de peisaje propriu-zise, sunt preocupat și de peisajele urbane.
EH: Operele dumneavoastră de artă se află în numeroase muzee, în colecții publice și private. În afară de expozițiile care la care participați, unde poate omul de rând să vă admire picturile?
PK: Picturile aflate în colecțiile muzeelor nu sunt arătate decât cu ocazii deosebite, expoziții tematice colective etc. Dar multe dintre tablouri se pot vedea în galeriile de artă care mă reprezintă, ca de exemplu Galeria de Bellefeuille la Montreal, Mira Godard la Toronto, Jones la Vancouver, Wallace la Calgary. Alte lucrări sunt în birourile unor mari companii ca Bell, Banque Royale, Bombardier etc. Mai sunt așa-zisele lucrări de 1%, care se încadrează în arhitectura unor mari construcții: porțile mari cu reliefuri în bronz și în cupru de la Muzeul Point-à-Callière, la fel și la Spitalul Maisonneuve-Rosemont (mari vitralii), la Jewish General Hospital, secția de oncologie, unde sunt șapte basoreliefuri, și multe altele. În majoritatea cazurilor, aceste lucrări au fost selectate în urma unor concursuri. La Pointe-à-Calière am lucrat cu Dan Hanganu, regretatul arhitect de origine română, după planurile căruia s-a construit muzeul.
EH: Impresionant palmares! Să amintim și bogata dumneavoastră activitate ca profesor. Între 1980 și 1990 ați predat în cadrul Facultății de Arte Frumoase de la Universitatea Concordia, iar din anul 1991 sunteți profesor titular la Departamentul de istoria artei al Universității din Montreal. Ce ne-ați putea spune despre acești mulți ani petrecuți în învățământul universitar? Ce predați?
PK: Predau tehnici vechi de pictură: encaustică, glacis, secco (pictură pe bază de pigmenți și emulsie de ouă), dar și tehnici de pictură modernă: acrilic, ulei, colaj etc. La cursurile de desen studenții lucrează cu diferite materiale: sanguină, cărbune, pastel etc. Au diferite proiecte și desenează și după model. Îmi place foarte mult să predau. Cursurile acestea practice sunt importante pentru studenți iar mie îmi permit să am un contact cu tinerii și să nu rămân închis toată ziua în studio.
EH: Ați fost timp de 10 ani, între 1980-1990, curatorul Galerei de artă din cadrului Centrului Saydie Bronfman din Montreal.
PK: A fost o perioadă prolifică, am putut face schimburi culturale cu restul Canadei, SUA, Europa. Centrul Saydie Bronfman este cunoscut azi pentru teatrul său idiș, însă Galeria de Artă era și este multiculturală. Aveam o mare libertate în alegerea artiștilor de expus și am avut numeroase subvenții de la Canada Council, Quebec și Montreal și astfel am putut desfășura o activitate foarte bogată de expoziții.
EH: Coborând și mai mult în trecut, care ar fi cea mai frumoasă amintire din copilărie, din România? Vă revin amintiri din alte vremuri sau sunteți prizonier în cotidian?
PK: Am avut o copilărie și o adolescență foarte frumoase. Era o perioadă bună pentru a fi tânăr la București (în anii ‘60)! Mergeam în vacanțe la străbunici, la Hoghiz, lângă Brașov, în Transilvania. Am fost norocos! Eram aproape de natură.
EH: De la bun început v-a plăcut natura! De aceea ea se regăsește atât de des în opera dumneavoastră.
PK: Se spune că dacă pleci dintr-un loc îți petreci apoi viața întreagă încercând să regăsești peisajul copilăriei. Acum, având copii și nepoți ai vrea să le arăți aceleași lucruri și locuri pe care le-ai cunoscut tu însuți în copilărie.
EH: Ei au fost în România?
PK: Am fost în vara lui 2018 – eu, soția, fiica, ginerele și cei doi nepoți. Am făcut un traseu destul de mare. București-Transilvania-Maramureș.
EH: Poate o să se nască și un alt proiect vizitând acele locuri din copilărie!
PK: La prima vizită în țară, în 1994, am făcut o serie de fotografii la o înmormântare în Maramureș, care au fost pe urmă expuse împreună cu o frescă sub numele de Serie Roumanie. Și în 2015 am făcut multe fotografii, dintre care una a fost inclusă în expoziția Peter Krausz Photographies 1969-2015 de la Galeria McClure (Westmount). Am o documentație foarte mare în urma călătoriilor în România.
EH: Așteptăm atunci cu nerăbdare noi fotografii și noi proiecte de expoziții!
Peter Krausz, repere biografice
Născut în România (în 1946), Peter Krausz a studiat arta murală la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, între 1964 și 1969. Din 1970 trăiește la Montreal. A fost timp de zece ani (1980-1990) curatorul și directorul Galeriei de Artă a Centrului Saidye Bronfman și profesor la Universitatea Concordia. În prezent, este profesor titular la Université de Montréal (din 1991). De-a lungul timpului, Peter Krausz a participat la numeroase expoziții solo și de grup, la Montreal, Quebec, Toronto, Vancouver, în Statele Unite și în Franța.
Picturile, desenele, fotografiile și instalațiile sale fac parte din colecțiile permanente ale unor prestigioase muzee și instituții de artă: Canada Council for the Arts Art Bank, Musée national des beaux-arts du Québec, Musée d’art contemporain de Montréal, Musée des beaux-arts de Montréal, Galeria Robert McLaughlin, Galeria de artă Lethbridge, Jewish Museum din New York, Arkansas Art Centre și Artothèque (Montpellier, Franța). Operele sale sunt de asemenea incluse în colecțiile ministerului Afacerilor Externe al Canadei, Consiliului de Arte din Montreal, Muzeului de arheologie Pointe-à-Callière, Bibliothèque nationale du Québec, Musée d’art de Joliette, Musée des Beaux-arts de Sherbrooke și Musée Régional de Rimouski. Lucrările sale se regăsesc și în numeroase colecții corporative, precum cele ale Air Canada, Astral Media, Bank of Nova Scotia, Bell Canada, Bombardier, Cirque du Soleil, Citibank, Royal Bank of Canada, Sun Life of Canada și Teleglobe Canada.
Ca artist el este reprezentat de Galeria de Bellefeuille în Montreal, de Galeria Mira Godard la Toronto, de Galeria Wallace în Calgary, Galeria Jones în Vancouver și Forum la New York.
În 2011 Peter Krausz a devenit membru al Royal Canadian Academy of Arts.
Site-ul său este: www.peterkrausz.com.
