Pe măsură ce iarna se instalează, apar îngrijorările privind o suprapunere a gripei cu pandemia de coronavirus. Vă prezentăm un ghid, inspirat de un articol din New York Times, pentru a putea identifica diferitele simptome ale gripei și ale COVID-19.
Majoritatea simptomelor sunt atât de similare între cele două boli, încât în absența unui test, de multe ori nu putem știi care e una și care e cealaltă. Ba chiar este posibil ca o persoană să le aibă pe ambele în același timp, așa cum s-a întâmplat în China cu unii dintre pacienți.
De aceea este bine să faceți vaccinul antigripal.
Nu este încă foarte clar cât de intens va fi sezonul de gripă anul acesta. În emisfera sudică circulația acesteia a fost cu 99% mai mică decât în mod normal, deoarece australienii, neozeelandezii, sud-africanii, chilienii și populațiile altor țări din această regiune au purtat măști, au păstrat distanța și s-au spălat mai des pe mâini pentru a opri răspândirea coronavirusului. Toate aceste măsuri, afirmă epidemiologii, sunt eficiente și pentru stoparea transmiterii gripei.
Cum zborurile între emisfera sudică și Canada sunt foarte puține în acest moment, s-ar putea să nu existe ocazia ca cele patru tulpini de gripă sezonieră obișnuite să se „reimplanteze” printre canadieni. Dacă o fac, măștile și distanțarea fizică ar trebui să le limiteze răspândirea.
Cu toate acestea, experții recomandă vaccinarea împotriva gripei. Înainte de apariția coronavirusului și a măsurilor de izolare, sezonul gripal 2019-2020 a fost unul sever, cu 42,541 de cazuri, potrivit Infection Prevention and Control Canada (IPAC) – o cifră ce în ultimii 20 de ani nu a fost depășită decât de două ori, în 2014-2015 (43,510 de cazuri) și în 2017-2018 (55,059 de cazuri). Probabilitatea de a face forme severe de gripă, de a ajunge la spital sau de a deceda din această cauză este mult mai mică în cazul celor care își fac vaccinul. Pentru mai multe detalii consultați Programul de vaccinare contra gripei în Quebec.
Diferența dintre gripă și răceală
Există cel puțin 100 de viruși care pot provoca răceala simplă, însă doar patru care provoacă gripa sezonieră. Multă lume confundă simptomele între cele două, însă experții au o regulă simplă pentru a le deosebi: „gripa te face să te simți ca și cum te-a lovit un camion”. Febra, durerile și migrenele sunt în general mult mai severe decât în cazul afecțiunilor provocate de virusul sincițial respirator, rhinovirus sau alți viruși ai răcelii obișnuite.
Simptomele gripei sunt: febră, dureri de cap, dureri de mușchi, gât inflamat și iritat, nas care curge, sinusuri blocate, tuse și strănut. La copii mai apar și infecții ale urechii. Unii bolnavi, în special copiii, au și diaree sau vomita
În cazuri severe, complicația cea mai frecventă este pneumonia. Simptomele tipice pneumoniei provocate de gripă sunt: dificultăți de respirație, în special la efort, respirație foarte rapidă – doctorii se uită după acest simptom mai ales la copii, și uneori dureri în piept și de spate.
Cum identificăm COVID-19
Identificarea infecției cu coronavirus este mult mai complicată, din cauza simptomelor foarte diferite și uneori bizare, multe dintre ele fiind similare cu cele ale gripei.
Cele mai întâlnite sunt febra, însoțită uneori de frisoane, tusea uscată și oboseala.
Cel mai clar semn care diferențiază cele două infecții este faptul că mulți bolnavi de COVID-19 își pierd brusc mirosul – nu pentru că au nasul înfundat, ci că pur și simplu nu mai pot detecta până și cele mai puternice mirosuri, ca cele de parfum, ceapă sau cafea. Nu toți cei care se îmbolnăvesc de COVID-19 suferă de anosmie, termenul medical pentru pierderea mirosului, însă potrivit unui studiu amintit de New York Times, 87% dintre cei infectați prezintă acest simptom.
Alte simptome mai puțin răspândite sunt: gât iritat, nas înfundat, scurgeri nazale (rinoree), vomat, diaree, dureri stomacale sau senzația că rămâi fără suflare atunci când depui un efort fizic. O serie de pacienți au raportat ochi roșii sau mâncărimi ale ochilor și apariția unor pete roșiatice sau a unor bășici pe degetele de la mâini sau de la picioare – așa-numitele Covid toes, care se aseamănă cu degerăturile.
Simptomele periculoase – pentru care trebuie cerut asistență medicală imediată – sunt: dificultăți de respirație grave, durere sau presiune în piept; buze albastre sau față albastră (care denotă lipsa oxigenului); confuzie și incoerență în răspunsuri la întrebări simple; pierderea cunoștinței.
O altă trăsătură îngrijorătoare a infecției cu coronavirus este că poate poate duce la formarea de cheaguri de sânge ce pot afecta inima, plămânii sau creierul. Chiar și în cazuri ușoare sau asimptomatice s-au observat semne a ceea ce ar putea fi leziuni cardiace de lungă durată.
Un alt aspect neobișnuit al COVID-19 este faptul că unele persoane dezvoltă pneumonie fără să realizeze cât sunt de bolnavi. Cauzele exacte nu sunt încă înțelese, dar se crede că în aceste cazuri sacii de aer din plămâni sunt deteriorați într-un mod care nu provoacă acumularea de dioxid de carbon, cea care creează acel sentiment de „disperare după aer”.
Mulți doctori recomandă folosirea unui pulsoximetru – un dispozitiv care se atașează pe deget și care citește nivelul oxigenului din sânge. Dacă acesta arată de mai multe ori un nivel sub 92% atunci trebuie neapărat chemat doctorul. Cu cât pneumonia este detectată mai rapid, cu atât este mai bine.
Simptomele de COVID-19 la copii sunt similare cu cele de la adulți
În general, dacă se îmbolnăvesc de COVID-19, copiii au mai puține probleme. Pentru cei mai mici se crede că această infecție este mai puțin periculoasă decât gripa.
Copiii au aceeași serie de simptome ca și adulții. Cel mai adesea, părinții le observă atunci când copiilor le curge nasul, au ochii roșii sau sunt irascibili din cauza faptului că se simt rău.
Simptomele periculoase includ dificultăți de respirație, buze albastre, confuzie și inabilitatea de a se trezi, dureri abdominale intense, imposibilitate de a reține lichide/vomitat. Dacă acestea sunt prezente, trebuie ca imediat copilul să fie văzut de un medic.
În cazuri foarte rare, copiii dezvoltă un sindrom inflamator despre care se crede că este cauzat de un sistem imunitar hiperactiv. Acest sindrom poate duce la afectarea organelor interne. Medicii subliniază însă că este ceva foarte rar.
De reținut
Simptomele de COVID-19 pot apărea la două până la 14 zile de la momentul expunerii. Cel mai adesea însă ele se manifestă la 5-7 zile.
Dar, ca și în cazul altor boli precum rujeola, o persoană infectată poate răspândi virusul cu două zile înainte de primele simptome. Dacă credeți că ați fost expus este foarte important să vă avertizați anturajul și orice altă persoană cu care ați fost în contact și să vă izolați rapid, mai cu seamă dacă sunt persoane în vârstă sau care au deja alte boli.
În ceea ce privește testele, cele PCR cu prelevare nazofaringiană și orofaringiană și analizarea probelor în laborator, sunt mult mai precise decât cele rapide, chiar dacă rezultatele iau mai mult timp.