Scopul unui vaccin este de a expune sistemul imunitar la un virus – sau mai degrabă la o porțiune din virus – pentru ca organismul să se pregătească dinainte la un eventual atac. Spre exemplu, un vaccin poate include un antigen – o proteină –  de pe suprafața virusului. Numai că găsirea unui antigen care să provoace un răspuns imunitar eficient nu e chiar atât de simplă, din mai multe motive, printre care:

● Virușii evoluează și mutează constant iar antigenul trebuie să producă imunitate pentru toate tulpinile sau variantele virusului.

● Cercetătorii trebuie să urmeze protocoale bine stabilite, concepute pentru a garanta că un vaccin este eficient și sigur. Odată ce antigenul este selectat, el trebuie testat mai întâi pe animale înainte ca studiile clinice pe oameni să fie întreprinse.

● După ce un vaccin a trecut de testele pe animale are loc prima fază a studiului clinic, când vaccinul este testat pe un grup restrâns de voluntari sănătoși. Este o etapă esențială, menită să verifice dacă vaccinul provoacă reacții adverse. Dacă vaccinul trece de această etapă, urmează fazele II și III ale studiului, când grupul de voluntari este lărgit. Voluntarii participanți sunt observați pentru perioade mai lungi de timp, pentru a înțelege mai bine riscurile și beneficiile tratamentului.

Cum se face totuși că un vaccin împotriva virusului H1N1 a fost gata în doar câteva luni?

Pandemia de H1N1 (gripa porcină) a izbucnit în Mexic în luna aprilie 2009 și a evoluat ca o pandemie, răspândindu-se în întreaga lume. Până la finele sale, în august 2010, această gripă a provocat 18,500 de decese, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Revista medicală Lancet estimează însă că numărul morților se ridică undeva între 151,700 și 575,400.

În doar câteva luni, în toamna lui 2009, exista deja un vaccin împotriva virusul gripal H1N1. Cum se face că acest lucru nu este posibil pentru SARS-CoV-2, un virus de zece ori mai mortal decât cel al gripei H1N1?

Răspunsul este că pentru virusul gripal H1N1 cercetătorii au beneficiat de vaccinuri dezvoltate împotriva altor tulpini ale aceluiași virus. Astfel, în 2009 a fost necesară doar modificarea unui vaccin deja disponibil. În cazul SARS-CoV-2, nu există niciun vaccin împotriva altui coronavirus pe care oamenii de știință să se bazeze.

Cercetări medicale intensive

Oamenii de știință din întreaga lume explorează deja diverse modalități de a produce un vaccin pentru COVID-19, iar în unele țări s-au început deja primele teste clinice pe oameni: Germania, Marea Britanie, SUA și China.

Se estimează că va fi nevoie de un interval de timp de la 12 la 18 de luni pentru a dezvolta un vaccin. Este de altfel termenul vehiculat de Federația Internațională a Producătorilor Farmaceutici (International Federation of Pharmaceutical Manufacturers & Associations, IFPMA). IFPMA recunoaște că este o estimare agresivă, pe care o consideră totuși realistă dacă termenele legale sunt reduse iar formalitățile administrative sunt simplificate și accelerate, mai cu seamă că resursele financiare publice și private nu lipsesc. Ceea ce nu se poate accelera și nu poate suferi compromisuri este calendarul studiilor clinice și studierea rezultatelor.

În momentul în care un vaccin va exista și va fi validat de forurile naționale care reglementează punerea pe piață a medicamentelor, va trebui produs pe scară largă, pentru a acoperi nevoia mondială. Acest lucru va lua, de asemenea, timp.  

CITIȚI ȘI:

O companie canadiană ar putea începe în luna iulie studiile clinice pentru un tratament privind COVID-19