Cape Town, al doilea centru economic al Africii de Sud, este în pericol să devină primul mare oraş din lume ce va rămâne fără apă potabilă. Criza din Cape Town este o lecție revelatoare pentru omenire, în epoca în care fenomenele meteo extreme sunt din ce în ce mai frecvente iar planificarea pe termen lung lasă de dorit.
Cape Town, al doilea cel mai mare oraş din Africa de Sud și capitala legislativă a țării, se află într-o situație dramatică: aceea de a fi primul oraș major al lumii amenințat să rămână fără apă. Autoritățile au implementat măsuri stricte de raționalizare pentru rezidenți și turiști, încercând să întârzie cât mai mult „Ziua Zero” – termenul distopic pentru momentul în care orașul nu va mai avea resurse de apă decât pentru servicii esențiale (spitale, pompieri), iar locuitorii se vor putea aproviziona doar de la câteva puncte de urgență desemnate.
Consumul de apă pe zi de persoană a fost limitat gradual, pentru ca de la 1 februarie 2018 acesta să fie stabilit la 50 de litri. Ca să va faceți o idee despre cât de mult înseamnă această cantitate, o persoană utilizează cam 15 litri pe minut la un duș obișnuit; tot în jur de 15 litri consumăm și atunci când tragem apa (la o toaletă standard), potrivit WaterWise, o campanie sud-africană pentru educarea populației privind consumul de apă.
Măsurile drastice s-au dovedit eficace, căci Ziua Zero a fost constant împinsă în ultimele săptămâni, de la 16 aprilie, la 11 mai, apoi 4 iunie și în cele din urmă 9 iulie 2018. Data aceasta este importantă deoarece sezonul ploios din Cape Town începe în mai și durează până în august.
CAPE TOWN, LECȚIE REVELATOARE PENTRU OMENIRE
Cauzele crizei din Cape Town sunt multiple. Întreaga regiune, și în mod special acest oraș, se confruntă din 2015 încoace cu cea mai severă secetă din ultimul secol (colectarea datelor în zona respectivă a început în 1933).
Demografia în creștere a jucat, de asemenea, un rol, căci din 1995 populația orașului s-a mărit de la 2,4 milioane de rezidenți la 4,3 milioane, după estimări, în momentul de față – o creștere de 79%. În acești 23 de ani capacitatea de stocare a apei a sporit cu doar 23%.
Nu în ultimul rând, cauzele acestei crize pot fi legate de schimbările climatice cauzate de om. O secetă nu este neapărat un semn al cestui fenomen, iar trei ani nu sunt suficienți pentru a detecta o tendință în ceea ce privește climatul. Datele pe termen lung sunt însă relevante și ele indică faptul că în ultimii 84 de ani precipitațiile în provincia Western Cape, unde se află Cape Town, au scăzut constant, cu circa 17 mililitri pe deceniu. Deși nu se poate trage o concluzie absolută, această tendință ar putea fi un semn al impactului pe care activitățile umane le au asupra climei și ar putea afecta intervalul de producere a unei secete. Altfel spus, dacă această tendință n-ar fi existat, șansele ca seceta din 2015-2017 să fi avut aceeași magnitudine ar fi fost mult mai mici.
Factorul uman din această criză nu are însă de-a face doar cu antropocenul, ci și cu politica. Fără a intra în prea multe detalii privind dinamica de putere între partide și paliere guvernamentale din Africa de Sud, amintesc totuși că orașul Cape Town și provincia din care face parte sunt guvernate de Alianța Democratică (DA). DA este opoziția oficială la Congresului Naţional African (ANC), formațiunea care a dominat scena politică a Africii de Sud din 1994, de la primele alegeri post-apartheid. În vreme ce ANC este un partid disfuncțional, măcinat de corupție, DA s-a dovedit paralizată de credința în rectitudine fiscală și austeritate, abandonând proiecte de construire a unor uzine de desalinizare a apei oceanului considerate prea scumpe.
Rezultatul: avertismentele meteorologilor, specialiștilor de mediu și inginerilor civili, care atrăgeau atenția că infrastructura hidrologică a orașului, bazată aproape în exclusivitate pe șase baraje de acumulare a apelor provenite din ploi, nu va putea face față cererii în momentul în care ritmul și cantitatea precipitațiilor se va modifica datorită schimbărilor climatice, au fost ignorate de autorități, locale și naționale. Aceste avertismente au început să apară încă de la începutul anilor 90!
Așa cum amenințările schimbărilor climatice au părut abstracte la nivelul vieții de zi cu zi, tot așa și inegalitățile sociale extreme ale societății sud-africane au fost ignorate ca factor ce poate afecta bunăstarea generală. Deficitul de apă de acum este cu precădere resimțit de populația afluentă, în general albă, a orașului, obișnuită cu un consum excesiv, și mai puțin de cei săraci, de culoare, pentru care apa a fost mereu o resursă precară.
Există totuși și un aspect pozitiv al acestei crize, ale cărui reverberații nu se limitează doar la populația locală: o conștientizare a impactului pe care risipa acestei prețioase resurse îl are și a inegalităților privind consumul ei.
Deși acoperă circa 70% din suprafața Pământului, apa, în special cea potabilă, nu este așa de abundentă cum am fi tentați să credem. Apa dulce nu reprezintă decât 3% din această cantitate.
Potrivit raportului Progress on Drinking Water, Sanitation and Hygiene publicat de OMS și UNICEF în 2017, 253 de milioane de oameni trebuie să se deplaseze cel puțin 30 de minute pentru a se aproviziona cu apa necesară traiului zilnic; alte 600 de milioane nu au acces la servicii de bază de furnizare a apei potabile; în total, 2,1 miliarde de oameni nu dispun de apă potabilă în propriile locuințe. Un alt studiu, din 2014, privind cele mai mari 500 de orașe ale lumii a relevat că un sfert din acestea se află în situație de „stres hidric”. Potrivit previziunilor ONU, în 2030 cererea de apă la nivel mondial va depăși resursele disponibile cu 40%, datorită combinației între schimbări climatice, acțiuni umane și creștere a populației.
VÂRFUL ICEBERGULUI
Secetă, schimbări climatice, politică disfuncțională și lipsa planificării pe termen lung, inegalități sociale extreme – ce se întâmplă în Cape Town oferă o incursiune într-un viitor în care deficitul de apă devine o realitate zilnică pentru omenire, pe măsură ce planeta se încălzește. Căci deși par locale la prima vedere, cauzele care au determinat această situație critică în Cape Town se pot întâlni în foarte multe alte metropole.
Iată o listă întocmită de BBC cu marile orașe în care țevile de apă riscă să rămână uscate într-un viitor nu foarte îndepărtat: Sao Paulo (Brazilia), Bangalore (India), Beijing (China), Cairo (Egipt), Jakarta (Indonezia), Moscova (Rusia), Istanbul (Turcia), Mexico City (Mexic), Londra (Marea Britanie), Tokyo (Japonia), Miami (SUA).
CARE ESTE SITUAȚIA ÎN CANADA?
În Canada suntem obișnuiți să credem că avem o cantitate aproape inepuizabilă de apă – doar trăim în țara ce deține aproximativ 20% din resursele de apă dulce disponibile pe Terra. Însă mai puțin de jumătate – și circa 7% din totalul global – este regenerabil, provenind din circuitul apei în natură (Sursa: www.canada.ca, Environment and natural resources). Restul este apă fosilă, aflată în unele lacuri, acvifere sau ghețari. Apa fosilă este considerată o resursă care nu se reînnoiește, ea neprovenind din precipitații sau prin infiltrarea în pământ a apelor de suprafață, cu care nu are niciun contact.
Pentru cei 30 de milioane de locuitori ai Canadei – care reprezintă cam 0,5% din populația planetei – cantitatea de apă dulce regenerabilă existentă aici este abundentă. Totuși, mai mult de jumătate se varsă spre nord, în Oceanul Arctic și Golful Hudson. Drept urmare, ea nu este disponibilă pentru 85% din populația Canadei, concentrată în sud, de-a lungul graniței cu Statele Unite. Resursele de apă rămase sunt, prin urmare, supra solicitate și adesea în situație de stres.
Potrivit clasificării propuse de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Toronto și Regina sunt considerate zone cu stres hidric ridicat, unde peste 40% din apa disponibilă este utilizată; în Calgary nivelul este considerat mediu, cu un consum situat între 20 și 40% din resursele existente (Sursa: Environment Canada, Global News).
Dar chiar și așa, problema apei potabile nu se pune în Canada într-un viitor apropiat, iar acest lucru are și consecințe mai puțin benefice. Una dintre ele este că adesea nu realizăm cât de prețioasă este această resursă și o risipim: în medie, un canadian folosește 329 litri de apă pe zi! Suntem pe locul doi la consum de apă după SUA, unde se folosesc aproape 400 de litri pe zi de persoană. Dacă luăm în calcul și consumul indirect, i.e. apa folosită în agricultură, pentru a genera energie, pentru a fabrica haine și multe alte produse, atunci cifra devine uriașă: 7,500 de litri pe zi de fiecare canadian, dublu față de amprenta hidrică a europeanului obișnuit! (Sursa: yourwaterfootprint.me).
Faptul că spectrul penuriei de apă nu bântuie Canada nu înseamnă că această problemă e a altora. Din contră, lecția pe care posibilitatea Zilei Zero în Cape Town ne-o arată este că atunci când apa dispare, albi sau negri, bogați sau săraci, cu toții vom fi afectați. Chiar dacă testul Canadei nu va veni sub forma măsurilor drastice de limitare a consumului de apă, resursele noastre, materiale și umane, riscă să fie testate în fața unei categorii de refugiați din ce în ce mai numeroasă: cei de mediu, victimele anonime ale celei mai mari crize umanitare pe care omenirea va trebui să o confrunte de-a lungul acestui secol.
