În urma prăbușirii Uniunii Sovietice, mulți au crezut că întreaga omenire va adopta cu entuziasm democrația liberală și capitalismul bazat pe proprietatea privată ca fiind singurul model social capabil să modernizeze societatea, să asigure prosperitate și să evite confruntări violente între state.

În ultimii 30 de ani, unele state cu regimuri autocrate, în frunte cu Rusia și China, au contestat superioritatea societăţii liberal-democrate și s-au solidarizat cu alte autocrații împotriva democrațiilor occidentale. Această ascendență aparentă a autocraților capitaliste contemporane a provocat tensiuni în relaţiile internaţionale, a precipitat o concurență acerbă între tabere rivale și a dus la situații conflictuale care creează instabilitate și periclitează aspirațiile de cooperare globală.

În secolul trecut, regimurile tiranice din Germania, Japonia, Uniunea Sovietică și China au eșuat lamentabil. Autocrațiile actuale pretind că, fiind perfect compatibile cu capitalismul generator de bunăstare economică, oferă un nou model social autoritarist care, rivalizând cu democrația liberală, asigură modernizarea mai eficientă a societății.

În Rusia, autorităţile conduse de Vladimir Putin au îngrădit drepturile individuale, au subordonat justiţia, au emasculat opoziţia și au acaparat controlul asupra mijloacelor de informare în masă. In același timp, ambițiile expansioniste și politica externă adversarială a Kremlinului au agravat divergențele dintre Rusia și democrațiile euro-atlantice. În disonanță cu NATO și UE, Moscova insistă să-și restabilească dominanța asupra statelor din vecinătate care au făcut parte din fosta Uniune Sovietica și din Pactul de la Varșovia, să evite cu orice preţ aderarea unor țări precum Georgia și Ucraina la structurile euro-atlantice și să-și mențină supremația energetică și influența politică în relațiile cu Europa.

Partidul Comunist din China, demonstrând că este capabil să stimuleze creşterea economică, și-a prezervat monopolul puterii politice și a rezistat cu succes presiunilor domestice de liberalizare prin represiune, prin cenzurarea informaţiilor și prin exagerarea consecințelor „nefaste” ale unei „instabilități politice”.

Deși dependentă de acces la pieţele occidentale, China are divergente politice majore cu Statele Unite din cauza Taiwanului, a respectării drepturilor omului și a concurenței pentru importul de resurse naturale și energie.

Rusia și China, împreună cu alte state nedemocrate din Asia, au format asociații ostile față de ideea democrației liberale precum Organizaţia de Cooperare de la Shanghai. Încurajate și sprijinite de Rusia și China, regimurile autocrate din țări precum Sudan, Venezuela și Iran creează instabilitate în regiunile respective și agresează propagandistic „imperialismul american”. La ONU, obstrucționismul Moscovei și Beijingului au paralizat de multe ori funcționalitatea Consiliului de Securitate ca în timpul Războiului Rece.

Rusia și vecinii

Atitudinea anti-liberală și anti-occidentală a Rusiei, ca și solidaritatea cu alte regimuri autoritariste, sunt evidente în politica Moscovei în raport cu statele ce au făcut parte din URSS. În relaţiile cu țările din Comunitatea Statelor Independente (CSI), Kremlinul s-a solidarizat consistent cu liderii autocrați și a ostracizat pe cei care au promovat politici liberalizante.

Boris Elțîn și Vladimir Putin nu au încurajat niciodată reforme democratice în fostele republici sovietice. Având preferințe autoritariste proprii, Putin a preferat să conlucreze cu lideri despotici din țările vecine care, ideologic, nu se simt apropiaţi de democrațiile occidentale. Revoluțiile populare din Georgia, Ucraina și Kârgâzstan au înlăturat tirani pro-ruși de la conducerea țărilor respective, au deraiat ambițiile reintegraționiste ale elitei politice de la Moscova și l-au înfuriat pe Putin. 

Înainte de revoluția portocalie din Ucraina, Putin plănuise să creeze o comunitate-nucleu care să includă Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan, în cadrul căreia să se accelereze convergența economică, politică și de securitate. Cei de la Kremlin au blamat puterile occidentale pentru „eșecul” ucrainean, au asaltat propagandistic conducerea de la Kiev și au acuzat organizaţiile pro-democrate autohtone că ar fi „grupări subversive”, „spioni” și „agenții unor forțe externe sinistre”.

Putin a făcut eforturi majore ca să intimideze, să submineze și să preseze economic statele din CSI care au virat spre democrație, care au permis dialog politic sau care au preferat o anumită transparență în procesul de guvernare. În paralel, el a oferit laude, aranjamente economice avantajoase și subvenții celor care au suprimat aspirațiile de liberalizare ale propriilor cetăţeni.

Putin i-a încurajat pe liderii autocrați din Kazahstan, Turkmenistan, Tadjikistan și Azerbaidjan să interzică activitatea organizațiilor neguvernamentale, să suprime grupările pro-democrate autohtone și să recompenseze generos jurnaliști ca să publice articole favorabile despre liderii respectivi și programele lor.

Rolul clasei mijlocii în China

Creşterea economică din China a creat o clasă mijlocie care a ajuns la aproximativ 700 de milioane de cetăţeni. Această categorie de „mici burghezi” a devenit o forţă socială redutabilă, a influenţat componența Partidului Comunist și, „infiltrând” partidul, i-a domolit parţial comportamentul represiv. Într-adevăr, sondajele de opinie internaţionale au arătat că marea majoritate a celor care aparţin clasei mijlocii preferă un sistem democratic concurențial, respectarea libertăţii individuale și independența pentru mass media.

Intensificarea presiunii clasei mijlocii și a noilor centre de putere economică în favoarea reformării democrate a sistemului politic ar putea, în viitor, duce la liberalizarea societăţii chineze. Încercând să-și mențină monopolul politic, comuniștii chinezi au încurajat cooptarea în partid a „profesioniștilor capabili”, se identifică puternic cu „interesele naţionale” și exagerează pericolele liberalizării, care ar duce la „instabilitate politică”, ar deteriora progresul economic și ar putea submina integritatea teritorială a Chinei, permiţând activitatea neîngrădită a agenților străini rău-voitori.

Autocrație versus liberalism

Progresul economic spectaculos din China autocrată și centralizarea puterii politice într-un partid unic în Rusia au sugerat că autoritarismul, fiind compatibil cu sistemul economic capitalist, reprezintă o alternativă viabilă pentru dezvoltare economică și modernizarea societăţii. Ascendența aparentă a autoritarismului capitalist a creat dezbateri aprinse în Occident în legătură cu validitatea și durabilitatea regimurilor autocrate, cu evoluţia viitoare a rivalității dintre autocrație și liberalism, și cu obligația statelor democrate de a-și reevalua politica externă, aranjamentele de securitate și inițiativele necesare ca să asigure ordinea mondială.

În cazul în care liderii autocrați din China și Rusia își consolidează monopolul politic și continuă să se solidarizeze cu liderii autocrați din alte țări, incompatibilitatea politică și rivalitatea cu democrațiile occidentale vor duce progresiv la relaţii conflictuale și vor preveni evoluția societăţii umane spre o pace liberală durabilă.

Majoritatea observatorilor politici preconizează că progresul economic din China și Rusia va duce în cele din urma la liberalizare politică. Ei afirmă că există contradicții ireconciliabile între monopolul politic și economia capitalistă. Cu cât nivelul de trai se va îmbunătăți și cu cât populaţia va deveni mai educată, cu atât mai intense vor fi presiunile din partea clasei mijlocii de a participa la activitatea politică si de a trage la răspundere guvernanții.

Economia capitalistă, bazată pe respectarea proprietății particulare, are nevoie de funcționalitatea neîngrădită a justiţiei pentru respectarea contractelor, a regulamentelor și a legilor care afectează activitatea economică. În cele din urmă, sistemul judiciar, devenit independent, va fi capabil să stăvilească puterea statului și să asigure dreptul publicului de a participa la selecționarea liderilor politici.

În regimurile autocrate, oligarhia guvernantă abuzează de autoritatea statului și, controlând justiţia, îşi permite să se implice în activităţi flagrante de corupție. Aceasta viciază funcționalitatea guvernării și delegitimează guvernanții. Cu toate eforturile periodice de a limita abuzurile de putere ale oficialilor și de a rectifica practicile lor prădătoare, corupția nu poate fi controlată fără un sistem judiciar puternic și independent.

Societatea modernă nu poate funcționa satisfăcător fără specialişti, fără relaţii socioeconomice complexe și fără circulația liberă a informaţiilor. Această funcţionare nu este compatibilă cu monopolul politic și cu încorsetarea populaţiei.

Autorităţile din Rusia și China nu au reuşit să creeze un echilibru stabil între autocrație și capitalism în aşa fel încât să ofere un model universal de evoluţie spre modernitate. Opacitatea deciziilor guvernamentale, corupția rampantă și lipsa de responsabilitate a oficialilor va continua să delegitimeze elitele conducătoare, să agraveze inegalitatea economică și să tensioneze relaţiile dintre guvernanți și populaţiile respective.

Din nefericire, nimeni nu poate prezice dacă și când tranziţia de la autoritarism la democrație liberală va avea loc, când liderii autoritari vor accepta să fie înlocuiţi electoral și care vor fi evenimentele decisive în această evoluţie. Ceea ce obliga democrațiile occidentale să-și coordoneze activitatea politică, economică și de securitate ca să facă față provocărilor, revizionismului și  atitudinii ostile a puterilor autocrate ascendente și să încurajeze la unison evoluția lor spre liberalism.

CITIȚI ȘI:

Știință și Religie – Dialog imposibil?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

five + three =