Actualizare: Autoritățile au pus la dispoziția populației un alt număr de telefon unde pot suna gratuit dacă au întrebări și îngrijorări referitoare la COVID-19 sau prezintă simptome. Acesta este: 1 877 644-4545.
Pentru informații generale puteți consulta Quebec.ca/coronavirus sau Coronavirus disease (COVID-19).
Riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 rămâne scăzut în Quebec și Canada, însă persoanele care cred că ar putea avea o infecție cu acest virus trebuie mai întâi să contacteze Info-Santé, sunând la 811. Clinicile deschise special în Quebec pentru a depista această boală funcționează doar cu programare.
Începând din data de 10 martie, prima clinică din Quebec destinată depistării bolii COVID-19 și-a deschis porțile. Din 11 martie încă una a început să funcționeze în orașul Quebec, într-un local adiacent Institutului universitar de sănătate mintală, iar din 16 martie o a treia astfel de clinică se va deschide în regiunea Montérégie-Centre. Mai multe alte clinici, dintre care încă două la Montreal, se vor înființa în cursul următoarelor zile și săptămâni în această provincie.
La Montreal, recent deschisa clinică se află în cadrul fostului spital Hôtel-Dieu (3840 rue St Urbain, H2W 1T8). Aici are loc evaluarea pacienților și depistarea virusului cu ajutorul probelor de salivă și mucoasă nazală. Clinica poate primi între 60 și 80 de pacienți pe zi, putându-se ajusta la nevoie pentru a evalua și mai mulți, însă ea funcționează doar cu programare.
Dacă bănuiți că aveți o infecție cu COVID-19, contactați mai întâi Info-Santé, sunând la 811. Serviciul este gratuit și disponibil la orice oră din zi și din noapte. Veți discuta cu o infirmieră care va evalua situația și dacă o consultație medicală este necesară, veți primi o programare la una din clinicile COVID-19. Cazurile confirmate care necesită spitalizare sunt direcționate către Spitalul General Evreiesc din Montreal (pentru adulți) și CHU Sainte-Justine (pentru copii).
Măsurile de prevenție implementate în aceste clinici de depistare sunt foarte stricte și riguroase, iar contactul dintre un potențial bolnav și echipa medicală – compusă dintr-un doctor, o infirmieră și personal auxiliar – este limitat la strictul necesar. După fiecare pacient, sala de examinare este complet dezinfectată.
Rezultatele testului sunt comunicate într-un interval de 24-48 de ore. În această perioadă de așteptare, ca măsură de precauție, pacienții sunt rugați ca odată întorși acasă să se autoizoleze. La plecarea din clinică li se furnizează măști, mănuși și un pliant cu ce trebuie să facă în caz că sunt atinși de noul coronavirus.
Cum se manifestă COVID-19?
COVID-19 afectează căile respiratorii inferioare, ceea ce înseamnă că în general simptomele sunt simțite în piept și plămâni. Acestea pot fi: febră, tuse seacă, dificultăți în respirație, dureri musculare, stare de oboseală, pneumonie în ambii plămâni.
Durerile în gât, secrețiile nazale (când ne curge nasul) și congestia sinusurilor sunt semne de infecție respiratorie a căilor superioare și prin urmare, de cele mai multe ori (dar nu în toate cazurile), ele nu se manifestă în cazurile îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Perioada de incubare poate fi până la 14 zile. În medie, simptomele încep să se manifeste în a cincea zi de la momentul expunerii la virus.
Tratament
La ora actuală nu există un tratament specific sau un vaccin împotriva COVID-19. Majoritatea cazurilor sunt forme ușoare, în care pacienții recuperează fără vreo intervenție specială.
Cei mai la risc sunt persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni cronice, în special boli pulmonare. În Italia de exemplu, media de vârstă în cazurile care s-au dovedit fatale este de 81 de ani, aceste persoane având o serie de afecțiuni preexistente.
Aceasta nu înseamnă că dacă cineva în vârstă se îmbolnăvește de COVID-19 automat va sucomba datorită acestui virus. Vârsta trebuie înțeleasă ca un factor de risc.