De când au fost descoperite, găurile negre au fascinat atât oamenii de știință, cât și publicul în general. Adevărați monștri care înghit tot ce li se află prin preajmă, găurile negre ascund încă multe mistere. Recent, în centrul unor galaxii îndepărtate, au fost descoperite găuri negre supermasive, cu mase de zeci de miliarde de ori cea a Soarelui, acestea fiind considerate unele dintre cele mai extreme obiecte din Univers.

În ciuda numelui pe care îl poartă, găurile negre nu sunt „găuri” propriu zise în Univers. Dimpotrivă, ele sunt obiecte extrem de dense, care deformează structura spațio-temporală, ducând la curbarea spațiului și alterarea scurgerii timpului. Orice lucru ce are ghinionul să treacă prea aproape de aceste găuri negre este absorbit fără posibilitate de salvare. Inclusiv lumina devine prizonieră și nu mai poate ieși dintr-o gaură neagră – de unde și numele acestor obiecte, imposibil deci de văzut în mod direct. 

Cum reușesc totuși oamenii de știință să-și dea seama de prezența găurilor negre în Univers? Prin efectele pe care acestea le au asupra obiectelor ce trec prin apropierea lor: deformarea traiectoriei stelelor, de exemplu, sau chiar înghițirea lor dacă depășesc orizontul evenimentelor, acel „point of no return”. În procesul de colaps al stelelor sau a altor obiecte în gaura neagră, materia din care sunt formate este mai întâi încălzită, datorită frecării, până la zeci de milioane de grade. Așa ajunge să emită raze X care pot parcurge distanța până la noi, fiind măsurate cu telescoapele special construite pentru detectarea acestor radiații. Studiind razele X și având și alte informații – ca efecte gravitaționale asupra stelelor din apropiere – astronomii reușesc să studieze găurile negre și să le afle masa.

Au fost astfel descoperite multe categorii de găuri negre: de la cele cu masa de câteva ori cea a Soarelui, produse în urma „morții” unei stele, la cele cu masa de câteva mii de ori mai mare ca a Soarelui, care ar fi putut lua naștere din contopirea unor găuri negre mai mici, până la găurile negre cu mase enorme. Acestea din urmă au fost observate în centrul multor galaxii, inclusiv în a noastră, Calea Lactee (e posibil ca în centrul tuturor galaxiilor să existe o gaură neagră imensă).

Recent, un grup de oameni de știință de la Stanford University (SUA) a descoperit niște găuri negre record, adevărați monștrii: supermasive, ele au mase de zeci de miliarde de ori cea a Soarelui!

Cercetătorii, conduși de Julie Hlavacek-Larrondo, au analizat 18 grupări de galaxii și găurile negre din centrul acestora, studiind razele X (emise în urma procesului explicat mai sus) cu ajutorul telescopului spațial Chandra (NASA) și undele radio (emise în urma unui proces asemănător) cu ajutorul lui Jansky Very Large Array (JVLA) și Australia Telescope Compact Array (ATCA). Măsurarea razelor X și a undelor radio au furnizat informații legate de masa găurilor negre, constatându-se astfel că cel puțin zece dintre galaxiile studiate aveau în centru o gaură neagră cu masa între 10 și 40 de miliarde de ori cea a Soarelui.

Dacă însă se ia in considerare emisia de raze infraroșii ale galaxiilor, emisie care depinde de cât de calde sunt galaxiile, încălzirea fiind rezultatul prezenței găurilor negre, rezultă că masa găurilor negre ar fi de circa 10 ori mai mică. Aceasta discrepanță rămâne deocamdată învăluită în mister – nu este clar de ce emisia de raze infraroșii dă rezultate diferite de cea a razelor X atunci când se calculează masa găurilor negre aflate la baza proceselor ce generează respectivele emisii.

Pe lângă lămurirea acestei chestiuni, grupul de cercetători de la Stanford University este în căutarea unor găuri negre și mai „fioroase”, cu mase de sute de miliarde de ori cea a Soarelui. Descoperirea unor astfel de obiecte va ajuta la o mai bună înțelegere a teoriei care stă la baza funcționării lor, teorie care combină relativitatea generală a lui Einstein (aceasta guvernează evoluția Universului la scară mare, la nivel de galaxii, quasari sau găuri negre) cu mecanica cuantică (care se referă la lumea subatomică). Până în prezent, deși există „candidate” la acest rol de teorie unificatoare, ce reprezintă visul de aur al fizicii și al întregii științe, o astfel de teorie nu există deoarece nici una dintre aceste „candidate” nu reușește să explice toate evenimentele din Univers, de la cele mai neînsemnate până la apariția și evoluția Universului însuși.