Atunci când pleci într-o călătorie, în fiecare dimineaţă, visezi să ai parte de o revelație. Cu acest gând ne-am sculat la hotelul din Charleston: dorinţa de a lua în piept „comorile Savanei’’.
Ne mai aventurasem, cu patru ani înainte, pe faimoasa Coastă de Est americană, astfel ca nu eram chiar novici în reperele noastre. Pluteam cumva între dorinţa celui care se aruncă în necunoscut și a celui care cunoaşte o parte din realitate, suficient ca să nu-și transforme visele într-o neacoperită aviditate. Visam, de fapt, să revedem o parte din oraşul pe care îl mai parcursesem odată în grabă. Dar fiecare revedere este, poate, o noua descoperire. Ne gândeam, desigur, că prima dată nu văzusem nici suficient de larg, nici destul de profund spre a surprinde esenţa lucrurilor, aşa că ne-am lansat, dis-de-dimineaţă, precum melomanul care reascultă ariile sale preferate cu încântare nouă.
CITIȚI ȘI: Călătorind pe-o coastă americană (I): Charleston
Am ajuns destul de dimineaţă în Savannah și ne-am trezit în spatele unui autobuz turistic în care ne îmbarcasem data trecută. Acesta face turul celor mai semnificative puncte ale oraşului. Plătind un bilet, te poţi urca și coborî din el când doreşti și de câte ori vrei pe parcursul întregii zile. De astă-dată, nimerindu-ne în spatele lui, ne-am hotărât să-l urmăm pentru o anumită perioadă de timp spre a redescoperi astfel prima respiraţie a orașului. Ne-a cuprins un sentiment de pace pe măsură ce înaintam prin pieţele-parcuri, square-urile unice ale oraşului, deosebit de liniștite, împrejmuite de balcoanele dantelate ale caselor victoriene și de copacii decorați de ghirlande de mușchi spaniol, atârnând ca nişte ciorchine inefabile în lumina dimineții. Oamenii, putini la număr, aveai impresia că plutesc pe străzile nefiresc de calme. Nimic din stresul și agitația destabilizatoare ale marilor orașe.
Am părăsit după un timp urma autobuzului turistic pentru a rămâne în meditaţie în parcurile pline de flori de magnolia și azalee (surorile celor din Charleston) și cu noi înşine, transgresând timpul. Am avut iluzia că am devenit puțin mai înțelepți ascultând cum trece timpul prin frunzele copacilor în preajma cărora ne-am aşezat să visăm. În fond, ce este viaţa, dacă nu o petrecere prin foșnetul timpului trecut în așteptarea celui care va să vină? Iată, în parcurile din Savannah, poţi depăşi iluzia trecerii, pentru a te ancora în eternitate, pentru că aici însuşi vacarmul oraşului devine şoaptă.
Cât despre istoria acestui oraş, numele său a fost preluat de către spanioli de la autohtonii Caraibelor, pentru a desemna un loc plin de ierburi înalte, aşa cum le ieșiseră în față în înaintarea lor cuceritoare. Puțin mai târziu, în 1733, englezii acaparează aceste regiuni mlăștinoase pe care spaniolii voiau să le stăpânească. Apoi, oraşul devine capitala Georgiei și, odată cu izbucnirea războiului de independență al Americii, intră în joc și influența francezilor: aceştia îi sprijină pe americani în desprinderea lor de tutela Angliei.
Dar a trebuit să se petreacă ceva aproape miraculos ca acest oraş încercat de rapacitatea cuceritorilor să rămână în picioare, cu patina sa istorică aparte. Când nordiștii, în timpul războiului de secesiune, au hotărât să distrugă orașele din sud, generalul Sherman s-a gândit să „păsuiască” Savannah, pentru a-i oferi un cadou de Crăciun președintelui Lincoln. Acestui simplu fapt îi datorăm astăzi perenitatea oraşului în care odinioară sclavii încărcau din greu baloții de bumbac, iar pirații se încăierau pentru a lua prada celor ce le cădeau în cale.
Colțul acesta de țară este plin de asemenea epopei al căror farmec au inspirat creaţii literare ca „Pe aripile vântului” (Gone with the Wind). Astfel, marile evenimente ale Americii au devenit creaţii spirituale cu misiunea de-a o revela mereu. Astăzi ne bucurăm să contemplăm aceste uluitoare tărâmuri ale unei istorii dispărute, într-o Americă ce-și deapănă farmecul prin marile transformări ce-au modelat fața de astăzi a acestei țări impresionante.
Există, desigur, pentru sumedenia de vilegiaturiști, opţiuni variate pentru a descoperi punctele de atracţie ale unui oraş. Noi am optat pentru plimbarea prin parcuri cu fântâni și azalee, pe străzile cu case în stil victorian, pentru anticariate, librării și galerii cu picturi și obiecte artistice, pentru Telfair Museum și Jepson Center, pentru hoteluri unde poţi bea o cafea ascultând muzică live la pian.
Dar Savannah poate fi prețuită și pentru deosebita ei bogăție gastronomică. Cât despre noi, în vechiul port, am savurat faimoasa ciorbă de crabi, absolut delicioasă, unică, pregătită după rețeta locală. După care, tihniți, ne-am făcut siesta hălăduind prin port. În cartierul Riverfort, de-a lungul cheiului, se află vechile magazii de coton transformate astăzi în romantice buticuri și restaurante în care-ți poţi petrece timpul admirând vapoarele multicolore ce-ți lunecă prin față.
Savannah este vestită și prin parcurile sale de tip „square”, 22 la număr. Parcul Forsyth este unul dintre ele și atrage turiștii prin fântâna sa renumită și prin Confederate Memorial Statue. De altfel, majoritatea parcurilor sunt intitulate în memoria și onoarea celor care au contribuit la fundamentarea democratică a acestui colț de lume. Personal, am fost copleşit când, în parcul Lafayette, am auzit povestea marchizului cu același nume. Lafayette a venit de peste ocean să lupte și să le vorbească americanilor, care nu înţelegeau nimic din ce le spunea în franceză, dar care îl aplaudau și-i scandau numele, intuind mesajul său de îmbărbătare pentru cucerirea independenței și libertăţii. În Parcul Lafayette, revolta pare încă prezentă, încrustată în piatra seculară a caselor victoriene, martore ale istoriei trepidante: discursul și aplauzele parcă se aud aievea, pentru că universul conştiinţei nu are limite temporale. Actul acesta ține de puritatea spiritului care este prin esenţa sa, libertate.
M-aș bucura dacă v-am făcut să călătoriți, împreună cu noi, prin acest oraş sublim, cel mai vechi din statul Georgia. Poate v-am trezit astfel tentaţia de a vă pierde pe aripile timpului, savurând calmul și frumuseţea înflorită a parcurilor și a porturilor. Astfel, ne scufundăm în istorie, visând la vremuri apuse, ce-au fost odată și rămân, prin noi.
