Ipoteza grădinii zoologice – sau ipoteza zoo – este una din multiple încercări de a da un răspuns la Paradoxul lui Fermi cu privire la lipsa dovezilor privind existența vieții extraterestre inteligente.
Dacă nu ați auzit încă de Paradoxul lui Fermi acesta spune că având în vedere vastitatea universului și probabilitatea ca viața să existe și să evolueze și în alte locuri, de ce nu am fost contactați de nicio civilizație extraterestră? Oamenii de știință au descoperit numeroase exoplanete în foarte scurtul timp de când am început să le căutăm. Ar trebui să existe cineva, care, ca și noi, dorește să găsească viață inteligentă, nu-i așa?
De când aceste întrebări au fost emise de Enrico Fermi în 1950, o multitudine de răspunsuri au fost oferite, de cele mai benigne până la cele mai terifiante, notează IFLScience. Unul dintre acestea este legat de timp. O civilizație extraterestră poate acorda prioritate, așa cum și noi o facem, unei semnături tehnologice – pe care pur și simplu nu o emitem de suficient de mult timp. La celălalt capăt al spectrului, se află ipoteza conform căreia tendința în univers este ca civilizațiile să se autodistrugă înainte de a ajunge la un stadiu suficient de avansat pentru a intra în contact cu o altă civilizație.
O altă ipoteză, emisă cu ceva timp în urmă, este cea propusă de John Allen Ball în 1973. Este vorba de Ipoteza grădinii zoologice, conform căreia extratereștrii știu că existăm, însă nu vor să inițieze vreun contact.
„Printre ideile populare privind inteligenţa extraterestră, cea că « ei » ar încerca să vorbească cu noi are foarte mulți adepți”, scria Ball în lucrarea sa „The zoo hypothesis”. „Această idee mi se pare puțin probabil să fie corectă, iar ipoteza grădinii zoologice este de fapt antiteza acestei idei”.
„Cred că singurul mod prin care putem înțelege aparenta non-interacțiune dintre « ei » și noi este să emitem ipoteza că extratereștrii evită în mod deliberat interacțiunea, desemnând zona în care trăim ca o grădină zoologică”.
Așa cum și noi consacrăm suprafețe întregi ca rezervații naturale și lăsăm în pace triburi necontactate, civilizații extraterestre avansate ar putea alege să ne lase să evoluăm în ritmul nostru, urmărindu-ne parcursul, așa cum și noi ne uităm la animalele dintr-o grădină zoologică. Pe măsură ce o civilizație devine suficient de matură – tehnologic sau politic – cea avansată ar intra în contact. Ca pe Pământ, astfel de civilizații necontactate anterior pot fi distruse sau asimilate.
Acest lucru presupune că există o civilizație/alianță între mai multe civilizații care au căzut de acord să respecte aceste „grădini zoologice”, similar faimoasei „directive principale” (prime directive) din Star Treck.
„La modul general, trebuie să luăm în considerare doar cele mai avansate civilizații din punct de vedere tehnologic, deoarece ele dețin , într-un anumit sens, controlul asupra universului”, scria Ball.
Din păcate, la fel ca multe alte soluții la Paradoxul Fermi, nici aceasta nu ne oferă o modalitate de a o testa. În esență, e ca și cum nu ai ști dacă locuința ți-e goală sau plină de ființe atât de avansate încât ne-am putea uita direct la ele și n-am vedea decât o obiect oarecare.
„Ipoteza grădinii zoologice spune că nu le vom găsi niciodată pentru că nu vor să fie găsite și pentru că au capacitatea tehnologică de a se asigura de acest lucru”, scria Ball. „Astfel, această ipoteză este falsificabilă, dar nu, în principiu, și confirmabilă prin observații viitoare”.
Desigur, nu este deloc cert că ar trebui să stabilim un contact chiar dacă am putea. Conform unei alte ipoteze, cea a pădurii întunecate (Dark Forest Hypothesis), dacă există măcar o civilizație înclinată spre distrugere, ar fi logic ca toate celelalte să fie tăcute, pentru a nu le atrage atenția accidental.
