Într-un articol anterior am pătruns în lumea designerului de modă Alexander McQueen, pe care îl consider unul dintre monștri sacri ai creației vestimentare contemporane. Articolul de față este o incursiune în arta costumului de scenă, domeniu mai puțin explorat de critica de specialitate.

Încă de pe vremea când studiam Artele Vizuale la Academia de Arte din Cluj, în 1992, mi-au reținut atenția Philipe Decouphlé, artistul care a pus în scenă spectacolul de deschidere al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Altbertville, Franța, împreună cu creatorul de costume Philippe Guillotel. Cei doi au reușit să creeze atunci o atmosferă unică și magică în același timp, care m-a fascinat și care mi-a îndreptat atenția și preocupările spre arta creației costumelor de spectacol.

  CITIȚI ȘI: Alexander McQueen: Înger şi demon

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE SCENEI?
Concepția costumelor înseamnă nu numai răspunsul artistului la tema propriu-zisă a spectacolului, ci și interpretarea sa personală, astfel încât rezultatul să asigure maximum de efect dar și de confort. Dincolo de detaliile tehnice, creația costumelor e pentru un creator un salt într-o lume a poveștilor, a jocului și reveriei, într-o lume fantastică – un joc fără sfârșit. Creația și concepția de costum apare astfel, din această lumină, ca o posibilă orientare pentru toți cei care studiază arta și designul vestimentar. Vorbim aici despre o disciplină complexă, tocmai pentru că cochetează cu mai toate formele artei. Rolul artistului este de a îmbina importanța poveștii, a personajului și a costumului într-o simbioză perfectă. Elaborarea designului, alegerea și utilizarea ingenioasă a materialelor, a unei palete cromatice adecvate, duc la reușita deplină a unui spectacol.

Iar acest capitol îmi dă ocazia să aduc în discuție o altă figură legendară a artei vestimentare, cea care s-a manifestat ca un model unic: Eiko Ishioka (1938-2012).

Eiko Ishioka (1938 – 2012), figură legendară a artei vestimentare.

CINE ESTE ISHIOKA?
Japoneză de origine, Ishioka a studiat imagine la Universitatea de Artă din Tokio și și-a început cariera de designer realizând grafică pentru coperte de cărți, postere, spoturi publicitare, spectacole, etc. Abia mai târziu manifestă interes pentru modă și costum.

Ca artistă, a dat mereu dovadă de mare măiestrie și originalitate, iar acordarea unor premii de prestigiu – un Grammy în 1987 pentru coperta discului  Tutu  al cântărețului de jazz Miles Davis ori premiul special obținut la Cannes, în 1985, pentru producția lui Paul Srader (Mishima) – reprezintă numai câteva din momentele de excepție din cariera sa.

OSCAR PENTRU DRACULA
În 1992, Eiko Ishioka a conceput costumele pentru binecunoscutul film Bram Stoker’s Dracula, al lui Francis Ford Coppola, pentru care a câștigat Oscarul. Într-un interviu acordat cu această ocazie, artista mărturisește că s-a inspirat din lucrările unor mari pictori simboliști ai secolului al IX-lea. Ca să amintim doar un detaliu, personajul Dracula poartă, la un moment dat, o somptuoasă mantie, inspirată din „Sărutul”  lui Gustav Klimt.

Mantia lui Dracula din filmul omonim al lui Francis Ford Coppola, inspirată de tabloul „Sărutul” al lui Gustav Klimt. Imaginea este din albumul „Eiko Ishioka”, publicat de editura SNP Leefung Printers (Shenzhen) Co. în 2006.

Costumele impresionează și prin bogăția cromaticei folosite. Într-un astfel de proiect cinematografic, este deosebit de greu de realizat o armonie și un echilibru perfect, mai ales că elementele de expresie sunt atât de numeroase. Pentru Ishioka, culoarea a fost unul din motivele fundamentale. Întrebată, în același interviu, ce culoare preferă, ea a răspuns simplu: „Oricare din culorile și nuanțele ce pot fi percepute cu ochiul liber.”

Costum din filmul The Cell (2000). Imaginea este din albumul „Eiko Ishioka”, publicat de editura SNP Leefung Printers (Shenzhen) Co. în 2006.

La palmaresul costumelor pentru film se adaugă și cele pentru  The Cell (2000), în regia lui Torsen Single, având-o ca protagonistă pe Jennifer Lopez. Cu același regizor a colaborat și pentru pelicula  Mirror, Mirror (2012), lansată în martie anul acesta, cu Julia Roberts și Lily Collins în rolurile principale, de altfel și ultima ei creație.

Julia Roberts într-un costum creat de Eiko Ishioka pentru filmul Mirror Mirror (2012).

M. BUTTERFLY ȘI VAREKAY, ALTE PROIECTE REMARCABILE
Mai tot parcursul carierei sale a fost presărat de colaborări cu nume mari din lumea teatrului, filmului ori muzicii. În 1985, semnează scenografia și costumele pentru opera M. Butterfly, în regia lui John Dexter, prezentată la „Eugene O’Neil Theatre”din New York, prezentând o concepție vestimentară simplă, minimalistă, dar extrem de sugestivă.

În 2002, este angajată de Cirque du Soleil pentru crearea costumelor din spectacolul  Varekai, unde, din 200 de schițe de idei pe care le prezintă, i se rețin doar jumătate. Din nou, Ishioka a dat dovadă de o imaginație fără egal, și, fiind vorba în acest caz de artiști acrobați, costumele sale au demonstrat, încă o dată, o îmbinare perfectă de originalitate și flexibilitate.

Costume pentru spectacolul Varekai, Cirque du Solei.

UN SPIRIT MODERN
Tot în 2002, Ishioka concepe și costumele pentru spectacolul de deschidere al Olimpiadei de iarnă de la Salt Lake City (USA), un preambul pentru festivitatea Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008.

În 2003 o regăsim din nou în lumea sportului, când își pune semnătura pe „Corporate Identity” pentru o echipă de baschet din NBA, Houston Rockets. Cochetează, de asemenea, și cu lumea muzicii: în 2001 creează un videoclip pentru cântăreața Bjork, Cocoon , iar în 2008 semnează concepția grafică a spectacolului Harricana pentru cântăreața americană Grace Jones.

Versatile și nonconvenționale, creațiile lui Ishioka sunt cu adevărat revoluționare. Din păcate, la începutul acestui an ne-a părăsit, la vârsta de 73 de ani. Creațiile sale reprezintă o impresionantă moștenire pentru omenire, neexplorată încă îndeajuns. Ea este artistul care a reușit să dizolve toate barierele dintre Orient și Occident. Atelierul ei l-a constituit întreaga omenire, iar sursele de inspirație le-a identificat în tot ceea ce a înconjurat-o. Idealul ei a fost să rămână întotdeauna ea însăși, oriunde și oricum.