După ce a petrecut aproape un an de zile în spațiu, americanul Scott Kelly s-a reîntors pe Pământ, unde, în urma analizelor medicale, a reieșit că nu mai este identic cu Mark Kelly, fratele său geamăn, rămas acasă în această perioadă de timp.
Fiecare călătorie ne îmbogățește și, poate, ne schimbă puțin. Ceea ce mâncăm și bem și diversele condiții climatice își pun amprenta asupra noastră. Puțini însă își ima-ginează că o călătorie poate avea influențe asupra ADN-ului. Ca acest lucru să se întâmple călătoria trebuie să fie una specială – în spațiu!
Doi astronauți americani au participat la un program de cercetare al cărui scop a fost studiul a ce se întâmplă cu organismul uman pe o perioadă mai îndelungată în spațiu. Au fost aleși doi gemeni identici: Scott și Mark Kelly. În vreme ce Mark a rămas pe Terra, Scott a părăsit planeta noastră cu destinația ISS (International Space Station), unde a petrecut 340 de zile. Ambii sunt astronauți experimentați ai NASA, fiecare cu patru misiuni spațiale la activ, Mark Kelly fiind de două ori comandant al Space Shuttle-ului.
Înainte de plecare și după reîntoarcerea lui Scott, amândurora li s-au făcut multiple analize medicale, printre care și cea a ADN-ului. Nu mică le-a fost mirarea cercetătorilor când, la revenirea lui Scott din spațiu, pe 2 martie 2016, analizele au arătat că ADN-ul celor doi gemeni nu mai era identic. Rezultatele studiului efectuat de o echipă condusă de Christopher Mason de la Cornell University din New York au fost recent publicate în revista Nature, generând mult interes și stârnind multiple discuții.
Studiul a relevat schimbări în activitatea genelor și a proceselor chimice din ADN, care, susțin cercetătorii, sunt rezultatul condițiilor de stres, precum și de modificare a somnului și a dietei la care Scott a fost supus în orbită la bordul Stației Spațiale. Din acest punct de vedere, rezultatul era oarecum de așteptat. Surpriza a fost însă constatarea că telomerii lui Scott erau mai lungi decât cei a lui Mark!
Ce sunt acești telomeri? Telomerii reprezintă fragmente de ADN aflate la extremitățile cromozomilor. Dacă ne putem permite o comparație, ei sunt ca partea finală (cea cerată) a șireturilor de pantofi, care nu lasă șiretul să se deșire. Atunci când ADN-ul se divide, este foarte posibil să se piardă o mică porțiune din partea finală a cromozomilor – ceea ce, evident, afectează în mod negativ evoluția și funcționalitatea celulei. Telomerii protejează această parte finală a cromozomilor în procesul de diviziune. Cu fiecare diviziune însă, telomerii sunt la rândul lor afectați și pierd o mică bucățică, până se ajunge, după multe divi-ziuni celulare, să nu mai rămână… nimic. Când acest lucru se petrece, structura celulei este afectată, ea moare sau începe să aibă defecte grave de funcționare.
Telomerii au deci un rol extrem de important, determinând practic de câte ori celulele se pot divide fără să se deterioreze. Cu cât telomerul este mai lung, cu atât mai multe diviziuni pot avea loc, iar individul poate, cel puțin teoretic, trăi mai mult (ținând cont de faptul că numărul de diviziuni ale celulelor este proporțional cu lungimea vieții).
La câtva timp după reîntoarcerea sa pe Pământ telomerii lui Scott s-au reîntors la dimensiuni „normale”, adică la fel ca cele a lui Mark. Nu este clar încă motivul pentru care în spațiu telomerii au rămas mai lungi. Se presupune că ar putea fi meritul absenței de gravitație sau a consumului de mâncare liofilizată (mâncare uscată prin deshidratare la frig – apa îngheață mai repede decât celelalte componente și este eliminată sub formă de gheață).
Studiul asupra gemenilor Kelly va continua și în următorii patru ani. Între timp, noi teste vor contribui la înțelegerea efectelor pe care călătoriile în spațiu le au asupra organismului, ceea ce este extrem de important inclusiv pentru pregătirea viitoarelor călătorii pe planeta Marte, care sunt în programul mai multor agenții spațiale.
UN ELIXIR AL TINEREȚII
Telomerii, o regiune de ADN situată la capătul fiecărui cromozom liniar, au fost luati în considerare de oamenii de știință ca un reper pentru identificarea vârstei biologice reale și aproximarea speranței de viață a oamenilor. Datorită asocierii lor cu estimarea longevității, telomerii sunt considerați o posibilă soluție de amânare a procesului natural de îmbătrânire. Persoanele cu un procent ridicat de telomeri scurți sunt mai predispuse dezvoltării cancerului, afecțiunilor cardiovasculare și altor boli asociate cu bătrânețea, precum și decesului prematur.
Cercetătorii estimează că aproximativ 50% din gradul de variabilitate al lungimii telomerilor este moștenit, iar restul este influențat de factorii de mediu și de cei legați de modul de viață.
