În urma mai multor întrebări primite din partea unor persoane interesate să se stabilească în Canada ne-am gândit că ar fi interesant să ne oprim asupra unor aspecte ce au de-a face cu designul sistemului de imigrație canadian.

Succesul procesului de imigrare este asigurat și de pregătirea preliminară pentru a cunoaşte țara unde doriți să vă stabiliți. Wikipedia pune la îndemână informaţii de bază privind istoria, geografia și economia Canadei. Candidaţii la imigrare vor putea găsi informaţii și despre provincii mai putin mediatizate ca British Columbia, Ontario și Quebec, care se pot dovedi primitoare pentru noii veniți și care pot oferi oportunităţi economice neaşteptate.

Dacă facem o scurtă incursiune în istoria Canadei vedem că L’Acte de l’Amérique du Nord britannique/The British North America Act, intrat în vigoare la 1 iulie 1867, este textul fondator al Confederației canadiene. Prin acest document se atesta unirea a trei colonii britanice din America de Nord (Quebec și Ontario reunite, Nouveau-Brunswick și Nouvelle-Écosse) sub o formă federativă de guvernare. Pentru prima dată, un document de o atare importanță era elaborat de reprezentații politici ai coloniilor, cele dinainte fiind impuse de metropola britanică.

Pentru cei interesanți să înţeleagă începuturile și evoluţia sistemului politic canadian le recomandăm textele: „Le 1er juillet 1867 – L’Acte de l’Amérique du Nord britannique: la fondation d’un pays en devenir” disponibil pe site-ul Fundației Lionel-Groulx și „Significant Events in Canadian History” de la The Canadian Encyclopedia.

Actul de la 1867 a stabilit faptul că guvernul federal asigură gestiunea unor probleme comune pentru toate provinciile, în timp ce guvernele provinciale păstrează răspunderea rezolvării problemelor specifice: „Tot ceea ce priveşte legile civile, educaţia, asistența publică, determinarea spațiilor publice, agricultura, poliția urbană și rurală, drumurile, și tot ce are raport cu viața de familie, dacă ne putem exprima astfel, a fiecărei provincii, rămâne sub controlul exclusiv a guvernului provincial, ca un drept inerent, puterile guvernului federal fiind considerate ca o cesiune a unor drepturi special desemnate (…) Atribuțiile conferite guvernului federal de către provincii se referă la relațiile externe și la problemele ce țin de interesele comune ale provinciilor confederate” (Joseph-Charles Taché, „Des Provinces de l’Amérique du Nord et d’une union fédérale”, Québec: Des presses à vapeur de J.T. Brousseau, 1858, p. 181.)

În ceea ce privește imigrația, din punct de vedere legal, încă din 1867 se considera că acest domeniu va fi gerat și de guvernul federal, dar și de cele provinciale. Între 1971 și 1991, Quebecul a negociat mai multă autonomie în domeniul imigrației. Astfel, există un acord încheiat în 1975 care stabilește autonomia de decizie a Quebecului în ceea ce privește fiecare candidat care vrea să se stabilească pe teritoriul său. Acest acord a fost întărit de înțelegerea din 1991, Acordul Canada-Quebec, în urma căruia Quebecul a obținut controlul asupra politicii sale de imigrație, cu un input minim din partea federalului. Prin urmare, Quebecul decide programele de imigrare, criteriile de selecție și decide numărul de persoane acceptate anual.

În același timp, guvernului federal îi revin verificările de sănătate și a cazierului judiciar, gestiunea dosarelor de refugiați, a reunificărilor familiale, precum și chestiunile legate de cetățenia canadiană (dreptul la cetățenie, obținerea sau pierderea acesteia).

De-a lungul timpului, și alte provincii canadiene au negociat programe speciale de imigrație, menite să răspundă condițiilor economice și sociale locale, fără a atinge însă nivelul de autonomie al Quebecului.

Așadar, o persoană care dorește să se stabilească în Canada trebuie să caute mai întâi informații despre programele federale și provinciale de imigrație existente. Corelarea calificării sale cu economia provinciei unde dorește să trăiască este esențială, dar și preferințele privind traiul într-o provincie anglofonă sau francofonă, într-o mare metropolă sau într-un mediu mai liniștit.

La nivel economic, menționăm că oferta de locuri de muncă a revenit la ceea ce era înainte de pandemie. Nivelul actual de șomaj este foarte încurajator în privința posibilităților de integrare economică a unui nou venit.