La ediția din acest an a Salonului de Carte de la Montreal (Palais des Congrès, 25-28 noiembrie), publicul va putea întâlni trei scriitori de origine română, cu parcursuri și creații literare foarte diferite: Felicia Mihali, Eva Halus și André Seleanu.
Felicia Mihali, directoarea Editurii Hashtag, va fi prezentă la salon și ca editoare, și ca scriitoare, la standul edituri sale, situat la numărul 401. Ea va avea o sesiune de autografe vineri, 26 noiembrie, între orele 19:00 și 20:00.
Autoarea va fi prezentă și la standul Editurii Guernica din Toronto, cu ultimul său roman intitulat Pineapple Kisses in Iqaluit, apărut anul acesta în iunie. Publicul o va putea întâlni aici la o sesiune de dedicații programată sâmbătă, 27 noiembrie, de la 16:00 la 17:00. Romanul a fost inspirat de experiența autoarei ca profesoară de istorie și literatură în Iqaluit, în Marele Nord. Un alt detaliu interesant de consemnat este că personajul feminin principal al cărții, Irina, este eroina dintr-un alt roman al Feliciei Mihali, The Darling of Kandahar, apărut în 2012 (Linda Leith Publishing), care s-a bucurat de un mare succes în rândul cititorilor din Canada.
Eva Halus, pictoriță, poetă și jurnalistă, a publicat în 2020 două cărți pentru copii de toate vârstele, debutând astfel și în proză cu un stil metaforic apropiat de genul prozei poetice: Voyage (în franceză), apărută la Editura Le premier chance și Sketch with Animals and Other Stories (în engleză, auto-publicată). Pe lângă aceste două titluri, Eva Halus va fi prezentă la salon și cu Mirages et réalité, un volum de versuri scris împreună cu poetul de origine franceză David Brême, publicat la Editura L’Essor du livre în 2018.
Eva Halus se va afla la standul editurilor L’Essor du livre și Le premier chance a grupului Distribulivre din Lanoraie, Lanaudière (standul 125), joi, 25 noiembrie, între orele 10:00 și 12:00.
Cele două cărți pentru copii, Voyage și Sketch with Animals and Other Stories, au făcut recent obiectul unei mese rotunde organizată de Art Hives Concordia (organism comunitar de artă și terapie prin artă destinat publicului larg). Captivante pentru cititorii de orice vârstă, aceste cărți au un potențial important în psihanaliza basmelor vechi și noi. În Voyage este reluat mitul românesc străvechi al tinereții fără bătrânețe, din basmul popular Tinerețe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte cules de Petre Ispirescu și actualizat de Adrian Erbiceanu în 2013, într-o versiune modernă în versuri. Eva Halus a fost captivată de ideea reactualizării mitului românesc, creând la rândul său o replică ce apare în această carte ca unul din firele filozofice ale povestirii.
În Sketch with Animals and Other Stories, care numără opt povești, diferite animale dintre care multe apropiate omului (cal, porc, măgar, câine, pisică, curcan etc.) sau cel puțin obișnuite, (veveriță, pește, vultur, cărăbuș, fluture, albină) sunt personificate, creând prin dialogurile și acțiunile lor povești pline de magie și învățăminte.
André Seleanu, jurnalist și critic de artă, va fi prezent la ediția din acest an a salonului cu cele mai recente apariții editoriale ale sale, două cărți publicate în 2021 despre arta contemporană: Comprendre l’art contemporain (Editura Mots en toile, standul 831), lansată recent, pe 5 noiembrie, la Biserica anglicană St. John the Evangelist din Montreal, și Le Conflit de l’art contemporain, cu subtitlul Art tactile, art sémiotique, publicată la Editura L’Harmattan de la Paris.
André Seleanu are o experiență de peste 30 de ani în domeniul criticii de artă și jurnalismului, fiind colaborator permanent între anii 1997 și 2019 la două dintre cele mai importante publicații de artă din Canada: La vie des Arts (Montreal) și Canadian Art (Toronto). Iată într-o sinteză, enunțată chiar de autor, punctul de pornire al viziuni sale asupra artei contemporane: „Disting o artă contemporană semiotică – sau a semnului (simbolului) complex – esențialmente constituită din elemente hibride sau discontinue, care contrastează cu forma esențială continuă și centrată a picturilor și sculpturilor moderne, și chiar a școlilor de artă ce le-au precedat. Propun exemple de opere de artă contemporană – printre care și quebecheză – și arăt cum acționează ele asupra spectatorilor. Personal, îmi exprim preferința pentru o artă de expresie continuă, capabilă să exprime emoție și spiritualitate.”
Activitatea sa jurnalistică cuprinde și multe colaborări pe subiecte artistice și politice la două jurnale importante din Quebec, La Presse și Le Devoir.
În cadrul Salonului de carte de la Montreal îl veți putea întâlni pe André Seleanu la standul 831 în zilele de joi, 25 noiembrie, la orele 15:00 și 18:00, vineri, 26 noiembrie, la orele 14:00 și 18:00, și sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 17:00.
Salonul de carte vă așteaptă! Pașaportul vaccinal și portul măștii sunt obligatorii. Info: www.salondulivredemontreal.com.