Jacques Bouchard, o somitate în materie de studii neo-elenice, are, de decenii, o relație specială cu istoria și cultura română. Un neostenit cercetător al operei lui Nicolae Mavrocordat, profesorul Bouchard este cel care a introdus conceptul Iluminismului timpuriu la români, pentru a caracteriza perioada începuturilor culturii române moderne. În lucrările sale el s-a aplecat adesea asupra impactului pe care dominația fanariotă l-a avut în tranziția Țărilor Române de la o cultură ecleziastă la iluminismul de tip occidental. Consecința expansiunii limbii grecești în Țările Române, susține Jacques Bouchard, a fost de a „elibera românii de sub povara limbii şi a literaturii slavone, orientate către cultura religioasă şi instituțiile medievale”. În rândurile de mai jos, un dialog cu acest ilustru profesor despre cele mai recente activități și publicații ale sale și despre momentele definitorii din lunga sa carieră.

Eva Halus: Domnule Jacques Bouchard, sunteți un erudit în materie de limbă și literatură greacă, dar și un fin cunoscător al limbii române. V-ați aplecat asupra simbiozei între cultura română şi cea greacă, iar contribuția dvs. la relevarea începuturilor culturii române moderne este uriașă. Să începem cu două din importantele dvs. lucrări despre această perioadă pe care o definiți ca Iluminism timpuriu: monografia „Nicolae Mavrocordat, domn și cărturar al Iluminismului Timpuriu (1680-1730)”, publicată la Editura Omonia din București în 2006, și traducerea din grecește a romanului scris de Nicolae Mavrocordat, „Răgazurile lui Filotheos”, traducere care a servit apoi publicării sale în limba română, în 2015, la aceeași editură. 

Jacques Bouchard: Mai întâi aş vrea să vă mulţumesc pentru invitația dumneavoastră şi vă doresc un an excelent şi foarte productiv.
M-am specializat în limba şi literatura neogreacă, dar cred că am găsit și un capitol al istoriei române unde mă simt util ca cercetător: epoca fanariotă, de care mă ocup din anul 1971. Am dezvoltat relaţii cu mulți cercetători români, iar înainte de pandemie mergeam în fiecare an în România ca să fac cercetări la biblioteca Academiei Române.
Am publicat traducerea primului roman al literaturii neogreceşti, „Răgazurile lui Filotheos” (1719), în 1989, într-o ediție bilingvă – greacă şi franceză – cu un aparat critic bazat pe 12 manuscrise. Am lucrat 15 ani ca să termin textul, traducerea şi notele. Volumul a fost ulterior tradus în româneşte de un neo-elenist de talent, Claudiu Sfirschi-Lăudat, şi publicat de Elena Lazăr în 2015. Doamna Lazăr este și cea care mi-a tradus 14 articole din franceză şi neogreacă în română, publicându-le sub titlul „Nicolae Mavrocordat, domn și cărturar al Iluminismului Timpuriu (1680-1730)”, la Editura Omonia, fondată de dânsa.

EH: Pentru ca cercurile de specialitate și publicul larg să cunoască rezultatele cercetărilor dvs. ați fost invitat în numeroase rânduri să țineți conferințe la Harvard, McGill, Sorbona, la Universitățile din Atena și Salonic sau la Academia Română, pentru a enumera doar câteva din „cetățile culturii” din lumea modernă. Cum au fost întâlnirile cu publicul român, în România și aici, la Montreal, și cum vi se pare receptivitatea la subiectul cercetărilor dvs.?

JB: Sunt mulțumit că am reușit, cred, să fac cunoscută mai bine o perioadă neglijată a istoriei române şi grecești: Iluminismul timpuriu din ambele culturi. Înainte se vorbea de Iluminism timpuriu ca ceva ce a existat în Franța, Anglia, Germania, Olanda şi poate Italia. Am demonstrat că a existat şi la români şi la greci. După mine, fenomenul începe cu familiile Cantemir, Brâncoveanu şi Mavrocordat şi se termină cu activitățile voievodului Alexandru Ipsilante.
În România am vorbit destul de des despre relațiile culturale româno-greceşti. În cercetările mele m-au ajutat cu mare generozitate specialişti şi academicieni ca Virgil Cândea, Alexandru Duțu, Mihai Berza, Cornelia Papacostea-Danielopolu, Andrei Pippidi, Lia Brad-Chisakof, Elena Lazăr și Maria Rafaila. Trebuie să spun că faptul că nu sunt grec mi-a permis să mă exprim liber despre câteva subiecte nevralgice.
Aici la Montreal am ținut conferințe despre influențele reciproce ale românilor și grecilor cu mare succes, cred.

EH: Lumea noastră și istoria ei sunt într-o permanentă evoluție și transformare. După părerea dvs., ce am moștenit din acele începuturi ale culturii române moderne?

JB: Citind istoria românilor am fost impresionat de reziliența poporului român. V-am spus că merg în România în fiecare an din 1971. În timpul comunismului erau mulţi specialiști cu o cultură universală bogată dar nu la Universitate, ci în institutele de cercetări. Este o confirmare că în România cultura a fost totdeauna cultivată la un nivel înalt. Vorbind de epoca care mă interesează, ar trebui să subliniez că academiile domnești care funcționau în limba greacă au fost fondate de voievozii Șerban Cantacuzino (Bucureşti, 1689) şi Antioh Cantemir (Iaşi, 1707). A existat timp de multe secole o tradiție culturală multilingvă care se perpetuează până în prezent.

EH: Fanarioții au fost oarecum denigrați în istoria țării noastre, asociați corupției. Urmând calea pe care a mers unul din cei mai importanți gânditori greci ai se colului XX, C. Th. Dimaras, demonstrați existența Iluminismului timpuriu în Grecia care, cu ajutorul domnitorilor fanarioți, s-a răspândit și în Țările Române.

JB: Ştiu că regimul comunist român a denigrat perioada fanariotă menținând ideea că fanarioții au fost corupți și așa mai departe. Examinând sursele istorice românești și grecești, găsim că nu au fost toți corupți și nici mai corupți decât alții, băștinași. Fanarioții au găsit în principatele dunărene o situație potrivită pentru a aplica reforme progresiste, după modelul occidental. Pe de altă parte, românii au descoperit învățând limba greacă un orizont cultural mai vast decât lumea oferită de literatura religioasă în limba slavonă. În grecește existau deja manuale de geografie, de matematică, de istorie universală etc., iar românii au învățat franceza frecventând saloanele fanarioților. Nicolae Mavrocordat inaugurează regimul fanariot în 1709, nu în 1711 când a fost numit din nou pe tronul Moldovei după fuga lui Dimitrie Cantemir. Poate reformatorul cel mai mare de atunci a fost Constantin Mavrocordat și apoi Alexandru Ipsilante, care în 1780 a publicat un cod juridic bilingv foarte progresist, „Pravilniceasca condică”. După părerea mea, Iluminismul timpuriu a fost o simbioză politică și culturală favorabilă atât pentru români, cât și pentru greci în general, nu numai pentru fanarioți. Mentorul meu, Constantin Dimaras, avea mare stimă pentru istoricul Nicolae Iorga. Personal, la început, am învățat istoria românilor din volumele lui Iorga „Byzance après Byzance” și „Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821)”.

EH: Chiar dacă există studii și au fost scrise tomuri întregi despre tranziția care se făcea de la influența slavonă la influența culturii grecești asupra celei române, nimeni până la dvs. nu a reușit să facă un studiu atât de temeinic și cuprinzător a acelei perioade.

JB: Conceptul Iluminismul timpuriu nu exista în filologia neogreacă. L-am propus și documentat în grecește. Poate că așa am creat un capitol nou în istoriografia română. M-am inspirat însă de la Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Dumitru Popovici, Demostene Russo, Olga Cicanci, Cornelia Papacostea-Danielopolu, Lia Brad-Chisacof, Elena Lazăr, Tudor Dinu, Mihai Ţipău și alții. Bibliografia asupra subiectului de iluminism este bogată. Eu am propus o periodizare care deslușește cum s-a întâmplat tranziția de la literatura „medievală” (G. Călinescu și Nicolae Manolescu) la iluminism „stricto sensu”. Iluminismul românilor și grecilor începe, după mine, în 1780, când au fost publicate două volume foarte novatoare: „Pravilniceasca condică” de Alexandru Ipsilante și „Apologia” de Iosif Moesiodax.

EH: Aveți o bogată și îndelungă carieră de profesor, predând limba și cultura greacă veche și greaca modernă. Chiar și acum, în pandemie, oferiți cursuri online.

JB: Revenind din Grecia cu un doctorat în literatura neogreacă, mi-am început cariera în 1970 la Universitatea Laval din Quebec ca profesor de limba elină veche și de neogreacă. În 1973 am fost invitat la Universitatea din Montreal ca să inaugurez programul de studii neogrecești. Din 2001 până în 2007 am ocupat cu jumătate de normă și catedra studiilor neogrecești la Universitatea McGill. Am împlinit deci 50 de ani de predare universitară și continui. 
Șansa noastră acum este că tehnologia modernă ne ajută foarte mult, făcând posibil ca un student care se află la Atena sau la Barcelona să poată urma cursul meu prin zoom. În epoca noastră, puteți începe sau continua studiile la universitate la orice vârstă. Chiar și la pensie!

„Răgazurile lui Filotheos” (Les loisirs de Philothée) de Nicolae Mavrocordat, considerat primul roman din literatura neogreacă, a fost publicat pentru prima oară într-o ediție bilingvă greacă și franceză de către profesorul Bouchard (text, introducere, note şi indice), în 1989, la Montreal. În decembrie 2021, volumul a fost republicat într-o ediție de buzunar.

EH: De-a lungul anilor ați fost invitat de mai multe ori de către Asociația Culturală Română pentru a vorbi despre diferite aspecte ale Iluminismului timpuriu și despre cercetările dvs. În luna noiembrie a anului trecut ați ținut o conferință, organizată de Școala Junimea din Montreal, intitulată „Culturile greacă și română, confluențe” (textul acestei conferinței a fost publicat sub titlul „Cultura greacă ca factor al identității române” în revista Repere Literare, vol. 1, nr. 3 (2021), p. 20-22). Pregătiți și alte conferințe, aveți noi studii în lucru?

JB: Pregătesc o conferință cu subiectul „Nicolae Mavrocordat, poet liric”, fiindcă am descoperit o odă inedită a voievodului Nicolae scrisă în limba lui Pindar! Am de gând să public textul în Revue des Études Sud-Est Européennes din București. În plus, am lansat de curând o ediție de buzunar a romanului „Răgazurile lui Philotheos”, aici la Montreal (cartea a apărut la sfârșitul lunii decembrie 2021- n.r.).
Terminând, aș dori să le mulțumesc doamnelor Simona Pogonat și Adina Vukovic care au întreținut în mine pasiunea limbii române. Doresc tuturor un an excelent și productiv. Sănătate și dragoste!

Repere biografice

Profesorul Jacques Bouchard.

Jacques Bouchard este profesor titular de limba şi literatura greacă la Universitatea din Montreal, directorul Centrului interuniversitar de studii neo-elenice din Montreal, membru al Academiei Regale Canadiene, autor al unui număr important de articole, comunicări științifice și cărți despre iluminismul grec și român, poezia modernă greacă și epoca fanariotă în România. El este şi traducătorul a numeroase romane şi culegeri de poeme din greaca modernă în franceză. În 2009, el a devenit membru de onoare al Institutului de studii sud-est europene al Academiei Române, titlu acordat „în semn de recunoaștere a importanței sale științifice privind istoria elenismului, rolul acestuia în modelarea lumii sud-est europene şi, cu deosebire, influența elenismului asupra societăţii şi culturii românești din epoca fanariotă”.

Câteva din titlurile publicate:

Nicolas Mavrocordato, „Les Loisirs de Philothée” – text, traducere în franceză și greacă și comentarii de Jacques Bouchard, Les Presses de l’Université de Montréal, 1989

Andréas Embirikos, „Haut fourneau”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Actes Sud – Institutul Francez din Atena, 1991

Andréas Embirikos, „Domaine intérieur”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Paris, L’Harmattan, 2001

Zyránna Zatéli, „Le crépuscule des loups”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Paris, Seuil, 2001

„Nicolae Mavrocordat, domn şi cărturar al Iluminismului timpuriu (1680-1730)”, o suită de 14 articole despre primul grec fanariot care a ocupat tronul Moldovei (1709-1716) şi apoi cel al Țării Româneşti (1716-1730), Editura Omonia, București, 2006

„Les Phanariotes et l’Aube des Lumières”, o colecție de texte semnate de Jacques Bouchard publicată de Centrul interuniversitar de studii neo-elenice din Montreal în 2007.

Acest interviu a apărut în ediția tipărită Accent Montreal din 21 ianuarie 2022.