De curând, Nicolae Mărgineanu a împlinit 70 de ani, o aniversare frumoasă ce ne oferă ocazia să privim spre parcursul său profesional, comunitar și personal. Vom puncta câteva momente biografice, care ne vor ajuta să înțelegem cine este, de fapt, Nicolae Mărgineanu, Maestru în Artă, vicepreședinte al Asociației Culturale Române și al Comunității Moldovenilor din Quebec, compozitor, conducător artistic și dirijor al unor orchestre folclorice din Montreal, soț devotat, tată și bunic fericit.
Când mă gândesc la Nicolae Mărgineanu, simt că în suflet îmi răsare un zâmbet și un sentiment de căldură. Ne cunoaștem din 2008 și în toți anii aceștia m-am convins că Nicolae este o persoană deosebită, un om de calitate, calm, modest și pe care poți întotdeauna conta, persoana care a promovat mereu și promovează adevăratele valori muzicale, culturale și spirituale ce fac parte din tezaurul național românesc.
Copilăria
Nicolae Mărgineanu s-a născut la 3 mai 1953 în satul Fundurii Vechi din nordul Basarabiei care pe atunci făcea parte din imperiul sovietic. Bunicul său din partea mamei a fost primar în sat până la venirea puterii sovietice. Odată cu ocupația rusească în Basarabia a venit sărăcia, deportările și foametea.
Părinții lui Nicolae au lucrat toată viața ca simpli țărani în „colhoz” (de la rusescul „kollektivnoie hozeaystvo” – „gospodărie colectivă”). Familia Mărgineanu a avut cinci copii. Nicolae a crescut alături de cele două surori și cei doi frați ai săi. Muzica populară i-a plăcut de mic, dar „scânteia” s-a produs când a mers în vizită la fratele mai mare, Ion, care își făcea studiile la Bălți, la facultatea de limbi străine, cu specializare în limbile germană și franceză. Anume acolo, la cămin, Nicolae a asistat la un concert improvizat de colegii de cameră ai fratelui, studenți la facultatea de muzică. Acel eveniment l-a impresionat nespus pe băiat și i-a trezit o dorință nestăvilită de a cânta la instrumente muzicale. Și lui Ion i-a plăcut muzica, chiar a primit și o vioară în dar, iar mai târziu și-a cumpărat și un acordeon, numai că, ocupat fiind cu învățătura, nu prea a avut timp să studieze instrumentele. În schimb Niculiță, sau Lițu, cum i se spunea în familie, a început să exerseze la vioară, dar mai ales la acordeon.
Într-o bună zi, venind în vacanță, Ion a pus mâna pe acordeon și a încercat să interpreteze o melodie la modă pe atunci. Ascultându-l, mama i-a zis: să știi că Lițu cântă mai bine ca tine. Mare i-a fost mirarea lui Ion, dar și surpriza plăcută, văzând că mezinul manifestă talente nebănuite.
Mai târziu Lițu a fost chemat în orchestra din sat, unde a și început, de fapt „cariera” sa de lăutar, participând la nunți și petreceri. Apoi, nu se știe de unde, a apărut în sat un țambal la care nimeni nu dorea și nu știa să cânte, dar care tare i-a plăcut lui Lițu și acesta a devenit instrumentul principal care i-a fost alături toată viața.
Tinerețea, studiile, familia
După absolvirea școlii medii din sat, în 1968, Nicolae este admis la Colegiul de Muzică din Chișinău, la disciplina „Țambal și dirijat orchestral”. Apoi urmează studiile la Conservatorul din Chișinău, după care în 1995 devine doctor în muzicologie (PhD) la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
Încă student fiind, Nicolae este angajat, între 1974 și 1980, la Filarmonica de Stat din Chișinău. În perioada 1980-1995 activează ca profesor la Universitatea de Arte din Chișinău, unde predă orchestrația, dirijatul și țambalul. Concomitent este dirijor al orchestrei „Ciocârlia” de la Palatul Sindicatelor din Republica Moldova. Devine laureat al unor concursuri internaționale de profil.
În 1989 – 1990 se întâmplă colapsul Uniunii Sovietice și fosta „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească” devine stat independent, obține tricolorul, imnul Deșteaptă-te, Române (1991-1994) și statutul de limbă de stat al limbii române. Cortina de fier cade, se deschid noi orizonturi, inclusiv pentru artiști. Orchestra „Ciocârlia” este invitată la diferite festivaluri din străinătate, Nicolae cunoscând astfel lumea liberă.
În 1987 își întemeiază o familie alături de Eugenia, dragostea vieții lui, fire artistică și ea, regizor de meserie, blândă la suflet și plină de har, care îi aduce pe lume doi băieți scumpi, frumoși, și ei cu auz muzical perfect. Tânăra familie ia parte la Mișcarea de Eliberare Națională, participând la Marile Adunări Naționale, la adunarea semnăturilor pentru Limba Română și alfabetul latin.
Stabilirea în Canada, activitatea profesională și comunitară
Primii ani de independență ai tânărului stat, aflat în tranziția dureroasă de la totalitarism la democrație, proces care mai continuă și astăzi, sunt marcați de instabilitate economică și sărăcie. Procesul de emigrare ia amploare.
În anul 1995, Nicolae participă, alături de orchestra sa, la Festivalul Internațional al Tradițiilor Folclorice de la Drummondville, Canada. Festivalul i-a prilejuit întâlnirea cu câțiva membri ai comunității române, precum Mircea Georgescu, Iosif Bota și alții, care îl ajută să rămână în Canada și să-și perfecteze actele legale. Au trecut câțiva ani grei, plini de dor, de nesiguranță și de integrare canadiană, până și-a văzut familia venită de peste ocean. A lucrat unde s-a putut, a adunat banii din greu pentru a pune bazele unui cămin și ale unui nivel de viață decent pentru cei dragi.
Chiar de la începutul activității sale canadiene, Nicolae Mărgineanu s-a implicat în mediul muzical al Montrealului. În 1998 a creat orchestra „Virtuozii din Montreal”, adunând în jurul său instrumentiști experimentați, cu școală bună. Participă la concerte organizate de asociații muzicale locale, precum și la evenimente comunitare.
În 2004 face cunoștință cu Paul Dăncescu, președintele Asociației Culturale Române. Pe atunci la Montreal erau puțini basarabeni și nu exista nicio asociație de genul ACR. Dar, pe parcurs, procesul de imigrare din Republica Moldova a luat amploare și în 2008 a fost creată Comunitatea Moldovenilor din Quebec.
Nicolae Mărgineanu a fost cel care mi-a făcut cunoștință cu Paul Dăncescu. Am început activitatea împreună pornind de la doar 55 de adrese electronice și câteva numere de telefon. Nicolae și Eugenia au stat la baza formării CMQ, având deja o experiență canadiană de peste 13 ani. Nicolae este și astăzi vicepreședinte la ACR și la CMQ, fiind, de fapt, liantul inițial dintre cele două părți ale comunității române din Quebec, formate de originari din România și Republica Moldova.
Activitatea comunitară cunoaște o înflorire în 2009, când cele două asociații pornesc activitățile comune, CMQ făcând din start parte din ACR. Deschiderea oficială, la 15 martie 2009, marchează o filă de aur în biografia celor două asociații care își au sediul la 6767 Côte-des-Neiges. Orchestra „Virtuozii din Montreal” condusă de Nicolae Mărgineanu, a prezentat un program de zile mari, impresionând cei peste 300 de spectatori și înalții oaspeți de la Ambasada Republicii Moldova, de la primăria Montrealului.
De atunci cele două asociații partenere, cu participarea cea mai activă a familiei Mărgineanu, au organizat ani la rând Ziua Limbii Române, Festivalul Internațional al Limbii Române, Gala Personalităților, Ziua Iei și au sprijinit spectacolele unor artiști veniți din România și Republica Moldova. Nicolae a luat parte la multe din lansările de carte ale Cenaclului Eminescu și la întâlnirile Clubului de Aur cu compoziții muzicale proprii sau cu relatări despre folclorul românesc. A fost și este apreciat nu doar în Quebec.
În 2013 primește titlul de Maestru în Artă acordat de Președintele Republicii Moldova, „pentru merite în păstrarea valorilor naționale și promovarea lor peste hotare, contribuția la dezvoltarea relațiilor interculturale și activitatea organizatorică prodigioasă”. În 2018 devine laureat al Medaliei Centenarului Unirii.
Acestea sunt doar câteva din distincțiile lui Nicolae, primite de-a lungul anilor de la Ambasada Republicii Moldova, de la Consulatul General Român și de la asociații culturale.
Concluzii
Principala concluzie: încă nu e timpul de concluzii. Nicolae Mărgineanu este la cei 70 de ani ai săi plin de vise, de idei și planuri de viitor. Familia sa frumoasă îi ieste mereu alături: îngerul său păzitor, soția Eugenia, cei doi fii, Doru și Cristi, deștepți și bine aranjați, nora Irina, iubitoare și mereu zâmbitoare, nepoțică Delia care îl numește Lițu, păstrând tradiția Mărginenilor, frații și nepoții din Chișinău, cuscrii Speranța și Anatol. Comunitatea, prietenii și toți cei care îl cunosc pe Nicolae Mărgineanu, sunt alături de el la acest ceas aniversar și îi doresc din toată inima LA MULȚI ANI!
