O nouă expoziție la Biblioteca Kirkland pune în valoare lucrările a două pictorițe de origine română: Doina Bundaru și Maggie Romanovici. Intitulată „Oser/Dare”, expoziția are loc între 3 și 15 mai 2022. Fiecare artistă prezintă în jur de douăzeci de tablouri, în stil abstract sau de realism abstract, în ulei, acrilic și tehnici mixte. Titlul face o trimitere la îndrăzneala policromă și tactilă a lucrărilor reunite în această expoziție.

Lucrările semnate de Maggie Romanovici au diferite dimensiuni și sunt realizate în acrilice și mixed-media, într-un stil semi-abstract. Culorile pure, original combinate, umbrele calde și reci, texturile inedite exprimă pasiunea artistei, emoțiile procesului de creație și plăcerea de a împărtăși magia artei. Tablourile de dimensiuni mici și medii au fost realizate de artistă în ultimii doi ani, majoritatea fiind expuse întâi într-o expoziție virtuală.

Maggie Romanovici – „Dance 2”, acrilic pe pânză, 30” x 30. Potrivit artistei, ultimii doi ani au fost majori pentru definirea stilului pe care îl practică și în care se simte confortabilă: un stil abstract dinamic, consistent în gama de culori, în trăsătura de pensulă și spatulă și în elementele de compoziție.

Tablourile Doinei Bundaru sunt inspirate din natură. Realist abstracte sau abstracte, ele reflectă interesul și curiozitatea artistei în a explora diferite medii, combinații de culori și forme, în compoziții dinamice, cu scopul de a comunica privitorului emoția legată de subiectele alese și bucuria creației în sine.

Amândouă pictorițele pornesc dinspre real către abstract, explorează mediul culorii cu îndrăzneală, printr-o cromatică vie, complementară. Cele două artiste se completează reciproc, livrând o aceeași deviză în explorarea stilului abstract și oferind publicului ocazia să le cunoască rezultatele practicii artistice într-o vedere de ansamblu axată pe abstractul contemporan.

Vernisajul expoziției „Oser” va avea loc sâmbătă, 7 mai, între orele 14:00 și 16:30. Biblioteca se află la 17100 boul. Hymus, Kirkland, H9J 2W2.

Doina Bundaru – „Exuberance”, mixed media pe pânză galerie, 20” x 20”, una din lucrările ce vor fi expuse la Biblioteca Kirkland, în cadrul expoziției „Oser” (3-15 mai).

Până acum, 2022 a fost un an foarte bogat în expoziții pentru ambele artiste. Doina Bundaru a expus în februarie la Studio 77 din Pointe Claire o colecție de tablouri abstracte cu tema „ART and Resilience”, iar luna aceasta participă cu mai multe tablouri la expoziția „Trait d’union” ce se desfășoară la Centrul cultural marocan din Montreal în cadrul Rallye Expo Vues d’Afrique 2022. În luna mai, pe lângă expoziția de la Biblioteca Kirkland, Doina Bundaru participă cu două lucrări la expoziția „Chrysalis” (5-20 mai) organizată de Women’s Art Society of Montreal (WASM) la Galeria Gora (279 Sherbrooke O).

Pe lângă WASM, artista este membră și a asociațiilor Artists Circle West Island și Kirkland Artists Association și expune frecvent la galerii montrealeze precum Lenoir sau Ambiguu.

Maggie Romanovici este reprezentată de Galeria Lenoir (240 Rue Saint-Jacques), tablourile sale putând fi găsite în permanență în cadrul acestei galerii. După participarea la expoziția colectivă „Resilience” găzduită de Laoun Opticien (4012 rue St-Denis) și dedicată Lunii Istoriei Negre, în carul căreia s-au aflat și câteva lucrări semnate de Doina Falcon, Maggie Romanovici participă, alături de Doina Budnaru, la expoziția „Trait d’union” de la Centrul cultural marocan din Montreal și va fi prezentă și în cadrul expoziției „Chrysalis” pe care WASM o va prezenta luna viitoare la Galeria Gora. Numele său revine adesea în evenimentele organizate de Kirkland Artists Association, West Island Artists Circle sau Corporation Rose-Art din Laval.

Maggie Romanovici pictează încă din copilărie. În România a studiat la Școala Populară de Artă din Craiova și a luat și cursuri private. La Montreal s-a înscris la cursurile de pictură oferite de Biblioteca Municipală din Kirkland pe care le-a urmat timp de trei ani. A studiat cu diverși pictori consacrați, lucrând în medii variate (ulei, acrilic, acuarelă, mixed media) și în stilurile figurativ, semi-abstract, portret și abstract. În ultimii ani, artista s-a dedicat stilului abstract, care îi permite o modalitate de expresie mai liberă și mai imaginativă. Mai multe informații despre artistă la www.maggieromanovici.art.

Doina Bundaru, ingineră de profesie (Facultatea de Automatizări și Calculatoare), și-a reînnoit pasiunea pentru pictură în 2014, urmând o serie de cursuri și ateliere private, precum și la Cummings Centre din Montreal. Artista își descrie procesul de creație asemenea unei călătorii care începe cu sămânța unei idei, urmând un drum de întrebări și dialog intern, până ce pictura se conturează și prinde formă pe pânză. În acest drum, artista se lasă acompaniată de emoțiile sale, de culori și de muzică. Totul devine mai aventuros pe măsură ce progresează în redarea lumii minunate a culorilor, formelor și texturilor. Ca în orice călătorie, câteodată apar și accidente norocoase, care pot duce la o altă destinație, însă importante sunt drumul parcurs și experiența acumulată. Citiți mai multe despre această artistă la www.doinabundaru.com.