Cel mai recent număr al revistei Archiva Moldaviae, apărut la Iași la sfârșitul lunii ianuarie a.c., include un studiu al istoricului Daniel Florin Predoiu ce reconstituie parcursul biografic al lui Constantin Martineac, imigrant român bucovinean ajuns pe tărâm nord-american la începutul secolului XX.
„Un țăran român bucovinean la Montreal, în zorii secolului XX. Constantin Martineac din Liteni și carnetul său de însemnări-nord americane” – acesta este titlul celui mai recent studiu semnat de istoricul Daniel Florin Predoiu, cunoscut, sperăm, cititorilor români de aici prin cercetările sale aprofundate privind începuturile imigrației române la Montreal și geneza comunității noastre (apărut în numărul XI-2019 al revistei Archiva Moldaviae, p. 393-437). Menționez în acest sens lucrările „Les premières présences roumaines à Montréal”, Revista Arhivelor, București, 2012, sau „Un moment-clé dans l’évolution de la communauté roumaine de Montréal: la reconnaissance juridique de son existence par le Parlement du Québec”, Archiva Moldaviae, Iași, 2018.
Personajul principal aflat în centrul acestui nou studiu este Constantin Martineac, născut la 6 iulie 1891, într-o familie de țărani români bucovineni din satul Liteni, județul Suceava astăzi, Imperiul Austro-Ungar la acea vreme.
Pentru a-i reconstitui viața și povestea de imigrant, Daniel Florin Predoiu a folosit relatări, fotografii și prețioase documente de familie, printre care și jurnalul lui Constantin Martineac, furnizate de unul din descendenții săi, Michael Martineac, nepot pe linie paternă. Pe lângă acestea, cercetările autorului pe site-urile ancenstry.com și ancenstry.ca au scos la iveală diverse documente emise de autoritățile canadiene și americane, care au fost de asemenea folosite ca surse în reconstituirea biografiei lui Constantin Martineac.
Totul este prezentat ca un studiu de caz, căci, așa cum autorul precizează „istoriografia română continuă deseori să se cantoneze în sfera generalului atunci când e vorba de fenomenul migraționist care a afectat spațiul românesc la începutul secolului XX. (…) La general nu se poate ajunge decât prin analiza susținută a studiilor de caz, care să identifice atât ceea ce se dovedește general valabil, cât mai ales ceea ce este excepțional, specific, înainte de a trage concluzii care să se aplice unui întreg fenomen.” În cazul lui Constantin Martineac, Daniel Florin Predoiu subliniază că extraordinarul, dincolo de povestea vieții sale, rezidă în faptul că acesta a ținut un jurnal, lucru extrem de rar printre românii bucovineni și transilvăneni ce au plecat spre Lumea Nouă înainte de Primul Război Mondial, în majoritate țărani cu studii minime.
Aflăm așadar că în 1908, la doar 17 ani și jumătate, tânărul Constantin emigrează în Canada, întreprinzând o călătorie lungă, specifică traversărilor atlantice ale acelor vremuri. Din ținuturile natale ajunge mai întâi la Trieste, unde se îmbarcă spre New York. În 10 decembrie 1908 ajunge pe pământ american, după care pleacă imediat spre Montreal.
După câțiva ani petrecuți în metropola francofonă a Canadei, în 1911 încearcă o reîntoarcere la viața rurală, cunoscută în anii copilăriei și adolescenței, și pleacă spre Saskatchewan cu 108 dolari în buzunar, cu gândul de a se angaja la o fermă. Sfârșitul de an 1911 îl găsește însă din nou la Montreal, și din acest moment viața lui se canalizează spre altceva decât meseria de agricultor: dulgheria, prelucrarea lemnului fiind de asemenea și un hobby ce l-a însoțit pe parcursul vieții, Constantin realizând diverse instrumente muzicale din lemn.
Doi ani mai târziu se stabilește la adresa 1490 rue Messier, acolo unde va locui timp de zece ani (1913-1923) cu soția sa, Safta Mertic – originară tot din Liteni – și unde se vor naște, potrivit consemnărilor din jurnal, șase din descendenții săi, dintre care doar trei vor supraviețui dincolo de primii ani ai copilăriei; alți doi copii vor veni pe lume în SUA, la Detroit, doar unul dintr ei, un băiat pe nume Ilie (William) supraviețuind la naștere.
Aflăm de la autorul studiului că locuința lui Constantin și a Saftei se afla în imediata apropiere a străzii Rachel Est, acolo unde la numărul 2518 avea să funcționeze, între 1917 și 1920, biserica ortodoxă română „Sfântul Nicolae”, pomenită de Martineac în jurnalul său. Tot pe Rachel Est, la numărul 2452, a fost construită în anii 1917-1918 biserica „Buna Vestire”, care a funcționat la această adresă timp de peste 50 de ani, până la demolarea sa în 1971.
În noiembrie 1923, familia Martineac – Constantin, Safta și cele trei fiice ale lor, Ana, Elisaveta și Floarea – pornesc cu o avere de 48 de dolari spre Statele Unite, în orașul Detroit, acolo unde cu câțiva ani înainte se stabilise sora Saftei, Ana, și soțul acesteia, Grigore Aramă, originar și el din Bucovina. Daniel Florin Predoiu consemnează formalitățile pe care familia Martineac le-a avut de îndeplinit pentru a imigra în SUA, anume vizita medicală și obținerea unui pașaport din partea autorităților române, reprezentate la Montreal de Consulatul General al României, înființat în 1919. Mai mult, el oferă contextul istoric ce a marcat și urgentat decizia familiei Martineac de a se muta în Statele Unite, dincolo de resorturi familiale: instalarea la Casa Albă, la începutul anilor ’20, a administrației republicane Harding-Coolidge (1921-1929), ostilă imigranților, pe un fond general de xenofobie și antisemitism, alimentate de teorii eugeniste „vizând conservarea unei așa-zise purități a raselor nordice, fondatoare ale națiunii americane, pe considerentul unei pretinse superiorități ale acestora.” Cei doi soți Martineac, est-europeni de origine română născuți pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar și nenaturalizați în Canada, au prins practic unul din ultimele trenuri spre America, căci proiectul de lege de limitare a imigrației provenind din sudul și estul Europei și din Asia, aflat în lucru în 1923, a fost adoptat de Congres la doar câteva luni după intrarea lor în SUA.
Cea de-a treia etapă a vieții lor – după cele bucovineană și canadiană – este și cea mai îndelungată, Constantin și Safta (devenită Sophie) rămânând în Statele Unite până la stingerea din viață, în 1957 și respectiv 1978. Anii ’30, marcați de criză și urmați de război, au zguduit întreaga omenire și ne putem închipui că nu au fost ușori pentru o familie de imigranți cu patru copii mici. Totuși, familia Martineac reușește să se bucure de o viață relativ stabilă și o bună situație materială, Constantin lucrând ca muncitor pentru compania General Motors la uzinele Dodge Main ale acesteia din regiunea metropolitană a Detroitului și apoi pentru Ford, ca job setter, de unde s-a și pensionat.
Însemnările lui Constantin, transcrise și atașate studiului, acoperă perioada 1915-1957, de la momentul nașterii primul copil, Ana, la câteva luni înainte de deces. Însemnările nu sunt însă constante, există perioade îndelungate de tăcere, în anii interbelici și cei de război. Unele notițe sunt în engleză, însă majoritatea sunt în română, într-o limbă clară și mai ales corectă, în ciuda faptului că autorul lor avea, cel mai probabil, doar studii elementare și că a trăit de la nici 18 ani pe continentul american. Potrivit nepotului său Michael (fiul lui Ilie/William, singurul băiat al soților Martineac), cel care i-a furnizat lui Daniel Florin Predoiu documentele ce au stat la baza acestui studiu, Constantin și Safta au continuat să vorbească românește în casă, iar copiii lor au știut cu toții limba română.
În prima parte a jurnalului Constantin consemnează momentele marcante ale vieții sale – nașterile copiilor, căsătoria, botezuri și decese – și lasă să se întrevadă legăturile strânse pe care le avea cu alți imigranți bucovineni, atât la Montreal cât și la Detroit.
În a doua parte, în ultimii ani ai vieții (1950-1957), el își consemnează gândurile și emoțiile în versuri și sub formă de maxime sau pilde. Exprimate într-o formă simplă, ele impresionează prin profunzime, amintind, așa cum autorul studiului menționează, de înțelepciunea populară. Găsim astfel cugetări despre muncă, prietenie, copii, despre binele făcut și despre singurătate, despre dorul de mamă și nostalgia față de căminul părintesc. Iată câteva exemple: „Un adevărat prieten/ Pururea te poartă-n gând./ Dacă tu ești rău cu dânsul,/ El cu tine-i bun și blând…/ O asemenea virtute n-o au oamenii de rând./ Oare de ce?” – însemnare datată 3-17-51 și semnată „De mine, Costan”; sau „In loving memory of my mother./ The voice we love is stilled./ A vacant place is in our home./ Which never can be filled.” – nedatată, dar urmând o notă din 2 martie 1957, și semnată C. Martineac. Aceste versuri în engleză reprezintă ultima scriitură în jurnal a lui Constantin, care avea să se stingă din viață pe 6 iunie 1957.
Cu o extraordinară minuțiozitate, Daniel Florin Predoiu compară documente, pune cap la cap diverse informații și reușește să stabilească cu precizie date și evenimente importante din viața lui Constantin Martineac acolo unde lucrurile sunt mai puțin clare. Făcând trimiteri la contextul epocii și la viața de imigrant est-european a acelor vremuri, istoricul reușește să ofere cititorului posibile explicații pentru traiectoria vieții lui Constantin Martineac și a celor apropiați lui acolo unde datele lipsesc cu desăvârșire. Ni se conturează astfel un parcurs individual bogat în evenimente în care, nu de puține ori, ne putem regăsi ca imigranți decenii mai târziu.
Cercetările lui Daniel Florin Predoiu privind instalarea primilor români la sfârşitul secolului XIX și începutul secolului XX în regiunea Montrealului sunt riguroase și au un caracter de pionierat, el fiind singurul care s-a aplecat în acest mod asupra istoriei comunității românești de aici. Grație lui, povestea vieții lui Constantin Martineac, experiența sa individuală de imigrant român în Canada și mai apoi Statele Unite sunt recuperate și redate memoriei noastre colective.