Cu vreo doi ani în urmă, aflându-mă în Romania în vacanță, mi s-a făcut chef să văd un escroc la lucru.
Auzisem în mai multe rânduri de o doamnă, medic de profesie, cu diplomă, ștampilă, halat alb, jurământul lui Hipocrate și toată recuzita ce vine la pachet cu titlul, care, găsind nesatisfăcătoare postura și veniturile de medic de familie, s-a reprofilat pe medicină alternativă.
M-am informat pe cât mi-a stat în putință și am aflat că doamna respectivă e foarte populară, consultațiile scumpe și lista de așteptate lungă. Drept urmare mi-am făcut rezervare și am început să economisesc din timp. Cum să ratez așa o oportunitate? De câte ori în viață ți se oferă ocazia să ajungi la un medic care-ți citește dereglările energetice cu ajutorul unui soft informatic?
Și a venit și ziua cu pricina. M-am aruncat într-un taxi și i-am comunicat adresa șoferului. „Mergeți la cabinetul doamnei doctor?” mă întreabă și, înainte să apuc să mă mir încă odată de popularitatea personajului, se lansează într-o tiradă nesfârșită, ridicând-o în slăvi pe doamna doctor și beștelindu-i pe confrații ei mai puțin inspirați care nu fac decât să-ți bage pe gât medicamente, căci au contracte cu companiile farmaceutice.
Judecând după popularitatea persoanei, mă așteptam la o escrocherie elaborată, așa că am fost dezamăgit când m-am trezit în fața unui birou pe care trona regește un calculator antic – un Pentium I, bănuiesc, căci hardul suna vag familiar, amintindu-mi de nopțile din studenție pierdute cu entuziasm în fața computerului – un monitor vechi, cu tub și o pereche de căști ieftine, cu buretele slinos, iar dincolo de el o doamnă de vreo 60 de ani, pe jumătate adormită sau poate doar plictisită, n-am putut să-mi dau seama exact. Nu era nici pe departe personajul carismatic la care mă așteptam, unul dintre acei oameni capabili să te vindece doar vorbindu-ți despre asta, bazându-se pe condiționarea clasică, pe efectul placebo sau pe simplul fapt statistic care ne indică faptul că majoritatea bolilor se vindecă de la sine.
M-a întrebat mai întâi ce probleme de sănătate am, apoi mi-a cerut să-mi pun căștile. Am întrebat-o ce program folosește și cum funcționează și mi-a răspuns că-i unul revoluționar, inventat de ruși prin anii ‘60 și că citește dereglările energetice pentru fiecare organ în parte. „Prin căști?” „Prin căști.” „Bine, dar prin căști fără microfon nu se transmite nimic înspre computer!” „Încetează să vorbești în timp ce programul funcționează, poate fi periculos!”
Am încetat, doar nu era să risc să-mi dau energiile peste cap. Plus că deja mă lămurisem, nu mai aveam întrebări. Am apucat să zăresc, cu coada ochiului, cum arata „programul rusesc din anii ‘60”: un fel de joc cu design tipic anilor ‘90, o ruletă care afișa cifre aleatorii la fiecare click.
După ce s-a terminat tot circul, doamna doctor mi-a confirmat că, într-adevăr, conform softului rusesc am problemele pe care i le înșirasem la început și mi-a dat trei flacoane identice, care conțineau exact același tip de pastile și pe care a lipit, de față cu mine, etichete diferite.
Am fost foarte dezamăgit. Plătisem 60 de dolari consultația ca să văd un escroc de marcă și am dat peste unul amator. M-am simțit înșelat în așteptările mele de a fi înșelat. Și m-a înduioșat naivitatea și/sau disperarea oamenilor, dispuși să înghită absolut orice nerozie pentru un dram de speranță, și lipsa de scrupule a indivizilor care profită de ei și de banii lor amărâți. Căci doar pensionari am văzut în sala de așteptare.
Acuma aștept cu nerăbdare să vină Braco în Canada sau să-l prind pe undeva într-una din vacanțe. Mă reprofilez pe escroci internaționali. Probabil nu știți nimic despre acest personaj, așa că o să vă fac un scurt istoric, începând cu prețul: în România, un bilet ca să te bucuri de serviciile tămăduitorului, croat la origine, costă echivalentul a 15 dolari.
Braco vindecă cu privirea. Vinde bilete, umple săli și urcă pe scenă pentru zece minute. El se uită în gol, tu te uiți la el și te vindeci, așa funcționează afacerea. Trebuie să recunosc că-i un tip practic, și-a eficientizat business-ul, a redus cheltuielile: n-are nevoie de birou, nici de Pentium sau program rusesc. Și ce e și mai grozav, nici măcar nu e nevoie să fii prezent fizic în sală. Pentru un preț rezonabil te poți conecta la webcam-ul tămăduitorului în timpul unei reprezentații și te vei vindeca de la distanță.
Au fost patru sesiuni în București vineri, pe 4 martie, și pentru fiecare s-au vândut toate biletele, iar pentru că cererea era mare, sâmbătă s-au mai organizat cinci. Unii și-au cumpărat bilete la mai multe sesiuni, pe ideea că cu cât te zgâiești mai mult, cu atât te vindeci mai repede și mai temeinic.
Braco e bun la marketing, și-a asigurat suportul unor vedete și asta i-a crescut cota mai mult decât dacă ar fi umblat pe apă. Îl recomandă, printre alții, Naomi Campbell și Armand Assante.
Show-ul lui e un exemplu de manual: la început urcă pe scenă un medic care vorbește despre autenticitatea miracolelor mântuitorului serii iar la sfârșitul reprezentației participanții sunt rugați să spună ce au simțit. Și, bine-nțeles, oamenii simt chestii, dacă le spui că trebuie să simtă chestii.
Care-i morala poveștilor de mai sus? Aveți încredere în softurile rusești ante-computer și data viitoare când cineva se holbează la voi în metrou, tratați-l cu bunăvoință, căci nu se știe niciodată, poate vrea doar să vă vindece? Nu. Nu există nicio morală. Poate doar o concluzie: oamenii sunt fascinanți.
Trebuie să mărturisesc că am o lejeră jenă în a-i numi pe acești indivizi escroci. Trucurile lor funcționează, unii oameni chiar se vindecă. Nu pentru motivele pe care le trâmbițează… întreprinzătorii, ci dintr-unele concrete, pe care le-am amintit mai sus: condiționare clasică, efectul placebo etc. Și e absolut necesară toată punerea în scenă pentru ca trucurile să funcționeze.
Andrew Solomon, autorul „The Noonday Demon: An Atlas of Depression”, vorbește despre experiența dintr-o țară africană unde s-a dus să studieze felul în care africanii tratează depresia (el luptându-se toată viața cu boala asta) și a trecut printr-un ritual voodoo care implica sânge de capră, capete de cocoș negru, baie în sânge și nămol, șamd. Și, spre surprinderea lui, ritualul a funcționat, s-a simțit mai bine. Are de-a face cu faptul că ți se ia o greutate de pe umăr, care-i pusă în cârca unei zeități (sau unui guru, unui tămăduitor) ceea ce te ajută să te relaxezi, căci ai scăpat de povară, pentru un timp.
Și-atunci unde tragem linia? Scuză scopul mijloacele? Dar asta e o poveste lungă pe care prefer să o tratez cu altă ocazie.
