Montreal, 13 iunie 1901. Una dintre cele mai bogate familii ale Canadei este zguduită de o tragedie: Ada Maria Mills Redpath, văduva industriașului John James Redpath, în vârstă de 59 de ani, și fiul său, Jocelyn Clifford Redpath, în vârstă de 24 de ani, mor împușcați în somptuoasa reşedinţă familială din afluentul cartier montrealez Square Mile. Circumstanțele morții lor constituie un mister și-n ziua de azi.
La vremea respectivă, familia Redpath aparținea elitei anglofone montrealeze care domina Quebecul și Canada. Reședința Redpath se afla în faimosul cartier Square Mile, acolo unde, la vremea respectivă, cei mai bogați dintre bogați locuiau. Ca toate clădirile construite pentru familia Redpath și aceasta, situată pe strada Sherbrooke la numărul 1065, purta amprenta stilului victorian și semnătura unui reputat arhitect, John James Browne, reflectând statutul social și identitatea celor care o ocupau.
O tragedie canadiană
În momentul dramei, în somptuosul conac locuiau Ada Maria Mills Redpath, văduva lui John James Redpath – unul din cei nouă copii ai patriarhului John Redpath – împreună cu fiica sa Amy, doi dintre fii săi, Peter și Jocelyn Clifford, căruia i se spunea Cliff, și trei servitori.
Ada, în vârstă de 59 de ani, avea o sănătate fragilă. Rareori își mai părăsea dormitorul, însă boala sau bolile ce o măcinau nu au fost stabilite cu certitudine. Provenea la rândul său dintr-o familie bogată, fiica lui John Easton Mills, negustor renumit și pentru scurt timp primar al Montrealului (1846). Căsătorită în 1867 cu John James Redpath, a avut cinci copii: Amy (1868), Peter (1869), John Reginald (1871), Harold (1873) și Jocelyn Clifford (1876).
În după-amiaza fatidicei zile de 13 iunie 1901, trei focuri de armă au întrerupt violent viața ce se derula în interiorul conacului Redpath. Ada și Cliff Redpath au fost găsiți într-o baltă de sânge, cu un revolver ce zăcea la doar câțiva centimetri distanță de trupurile lor neînsuflețite. După cele mai multe relatări ale vremii, Ada fusese împușcată în cap, la spate; fiul său în tâmpla stângă.
Poliția nu a fost chemată. O anchetă medico-legală a fost deschisă a doua zi, însă la 48 de ore de la momentul dramei, nu numai că ancheta luase sfârșit, Ada și Cliff fuseseră deja înmormântați. Și, deși cazul a suscitat mult interes datorită statutului și averii celor implicați, familia Redpath nu a discutat niciodată public evenimentele tragice petrecute în ziua de 13 iunie 1901.
Whodunit?
Cine a împușcat pe cine și din ce motiv? De ce investigația a fost condusă în grabă? De ce există versiuni contradictorii a celor întâmplate?
Ancheta medico-legală a concluzionat că datorită unui episod de nebunie temporară provocat de un atac de epilepsie, Clifford Redpath și-a împușcat mama și apoi s-a sinucis, doborât de remușcări. Aceasta este versiunea oficială a celor întâmplate însă, se pare, nu întreaga poveste.
Este posibil ca Ada Redpath să-și dorească moartea pentru că se simțea o povară pentru familie? Câteva însemnări, scrisori sau cărți poștale atestă sentimentul de vinovăție pe care Ada Redpath îl încerca vizavi de boala sa și ulterior starea de neputință. Este posibil ca fiul său să o fi surprins exact în momentul când voia să se sinucidă și, încercând să o împiedice, să fi fost împușcat accidental, dându-i mamei sale un motiv în plus să-și curme, pe loc, viața?
Dar dacă ancheta oficială chiar a stabilit adevărul, de ce nu există nicio sinucidere consemnată în arhivele municipale montrealeze din iunie 1901? De ce nu există absolut nicio mențiune cu privirea la epilepsia lui Cliff în arhivele familiei Redpath, și în special în jurnalele lui Amy Redpath, foarte detaliate privind viața la conacul Redpath?
O istorie îngropată
În mod surprinzător pentru mulți, după ce mama și fratele său au murit, Amy a rămas să locuiască în aceeași reședință Redpath, deși putea locui oriunde ar fi visat. A rămas în aceeași casă marcată de tragedie, deși Square Mile număra vreo zece alte vile somptuoase deținute de diverși alți membri ai familiei sale extinse. A rămas acolo chiar și după Primul Război Mondial, când majoritatea celor cu numele de Redpath au părăsit zona. A păstrat cu sfințenie imaginea familiei și a avut grijă ca nimic jenant sau compromițător – cel puțin după criteriile vremurilor – să nu transpară dincolo de pereții groși și capitonați ai conacului Redpath.
Amy Redpath Roddick s-a stins din viață în 1954. După doi ani, casa a fost cumpărată de o firmă britanică de investiții. Pentru prima oară, ușile sale au fost deschise publicului iar obiectele de preț ce se aflau în interior au fost scoase la licitație.
Achiziționată în 1986 de către familia Sochaczevski, superba vilă în stil Queen Anne a fost parțial demolată cu scopul de face loc unui proiect imobiliar de condo-uri. Salvată de buldozere de organizația Heritage Montreal, casa a fost lăsată apoi în paragină. În cele din urmă, în 2014, ea a fost demolată, îngropând cu ea secretul familiei Redpath.
Cu toate acestea, numeroși pasionați de istorie și „cold cases” continuă să încerce să dezlege misterul deceselor de acum 123 de ani. Cu câțiva ani în urmă, o echipă de cercetători de la McGill a pregătit o întreagă documentație despre acest caz, care include fotografii, jurnale, raportul medicului legist și scrisori de condoleanțe trimise familiei Redpath. Toate sunt disponibile pe site-ul Great Unsolved Mysteries in Canadian History și pot fi consultate de publicul larg.
Cartierul Square Mile
Cuprins între străzile Sherbrooke și Pine Avenue, și Guy și University, acest cartier mic și exclusivist a existat între anii 1850-1930. Perioada sa de glorie, atât în spirit cât și în substanță, a fost epoca eduardiană (1901-1910).
Loc de reședință a unor mari industriași și negustori, remarcabil prin arhitectura sa îndrăzneață, nemaiîntâlnită până atunci în Canada, Square Mile a devenit un simbol al perioadei de prosperitate pe care țara o traversa și al grandorii Montrealului, pe atunci capitala culturală și financiară a Canadei.
Începând cu anii ‘30 însă, Marea Depresie, automobilul și nevoia de case mai moderne a făcut ca tinerele familii prospere ale Montrealului să prefere cartierul Westmount. Square Mile a început să se transforme: casele au fost vândute, iar multe dintre ele demolate pentru a face loc diverselor proiecte imobiliare, pe măsură ce centrul orașului se extindea.
Odată cu Revoluția liniștită, demolarea somptuoaselor case din Square Mile, percepute ca un simbol al dominației anglofone, s-a accelerat. Din dorința de a prezerva această parte importantă a peisajului arhitectural montrealez, atât de încărcată de istorie și cultură, s-a născut organismul Héritage Montreal, condus de arhitectul cu origini românești Dinu Bumbaru. Square Mile s-a transformat însă ireversibil. Doar un mic procentaj din casele de odinioară, din eleganța și grandoarea cartierului, a supraviețuit lăcomiei (imobiliare) sau furiei (culturale). În ziua de azi, majoritatea acestor case aparțin Universității McGill; restul adăpostesc ambasade și consulate sau diverse alte instituții.
