Contrar a ceea ce mulți cred – inclusiv cei mai fervenți apărători ai astrologiei – știința s-a aplecat de mai multe ori asupra acestei pseudoștiințe. Nu mai departe de jumătatea secolului XX cercetătorii au încercat să investigheze afirmaţiile pe care astrologia le face, așa cum se arată într-o analiză făcută de Détecteur de rumeurs (Agence Science-Presse) și publicată de Scientifique en chef du Québec.

Astrologia se bazează pe o premisă foarte simplă: poziția diferitelor corpuri celeste (Luna, planetele și chiar și unii asteroizi) în momentul nașterii unei persoane revelează personalitatea acesteia și viitorul său. Există și astrologi care susțin că poziția acestor corpuri cerești influențează și cursul evenimentelor de natură politică, economică sau socială.

Mecanismul din spatele „influențelor planetare” capabile să ne atingă de la milioane, dacă nu miliarde, de kilometri distanță nu este niciodată pe deplin explicat de astrologi. Dar acest lucru contează mai puțin: dacă ar exista într-adevăr o influență a planetelor asupra evenimentelor sau a personalității noastre, atunci am putea să o măsurăm. Cu alte cuvinte, din punct de vedere statistic, s-ar putea observa că „ceva” crește sau se amplifică și „altceva” scade sau se diminuează atunci când Jupiter, de exemplu, se află într-un anumit loc pe cer.

Oamenii de știință au testat exact acest lucru. Începând cu anii ’50, o serie de studii s-au aplecat asupra mai multor aspecte ale astrologiei: evenimente prezise, semne zodiacale despre care se spune că predispun la anumite meserii sau capacitatea astrologilor de a potrivi profilul astrologic cu cel real al unei persoane. Rezultatele sunt cât se poate de devastatoare pentru astrologie.

Pe măsură ce dovezile care infirmau ipotezele acestor studii se acumulau, cercetătorii au încercat să le amelioreze, să meargă și mai în profunzime și să elaboreze noi metode de lucru. Astrologii, pe de altă parte, le-au ignorat sau le-au respins.

Reacțiile acestora la un studiu intitulat „A Scientific Inquiry Into the Validity of Astrology”, publicat în 1990 în Journal of Scientific Exploration sunt grăitoare. Studiul a fost conceput cu deplina colaborare a Federației astrologilor din Indiana (SUA). Harta astrală a cercetătorului principal, care indica unde se afla fiecare corp ceresc la momentul nașterii sale, a fost revizuită de Federație. Studiul a implicat 23 de subiecți și șase astrologi. Cele 23 de persoane au răspuns la un chestionar conceput de Federație, iar astrologii au primit hărțile lor natale, răspunsurile pe care le-au dat la chestionar și câte o poză a fiecăruia. În baza acestor elemente, astrologii trebuiau să potrivească indivizii participanți cu hărțile lor astrale.

Rezultatul: astrologii testați au avut între zero și trei reușite din 23, cu o medie de doar una. În urma acestui rezultat mediocru, Federația astrologilor a declarat că astrologia nu dă întotdeauna rezultate cuantificabile, dar funcționează.

Acest tip de reacție l-a determinat pe filozoful canadian Paul Thagard, specializat în științe cognitive și filozofia științei, să declare, în 1978, că astrologia este o pseudoștiință. Această afirmație nu a avut nimic de-a face cu originile non-științifice ale astrologiei – în fond, chimia s-a născut din alchimie. Și nici cu absența unui mecanism explicativ privind influența planetelor – teoria derivei continentale a fost adevărată și înainte de descoperirea plăcilor tectonice care explică funcționarea sa.  

Motivul pentru care astrologia a fost etichetată drept pseudoștiință este refuzul comunității astrologilor de a accepta dovezi științifice. De-a lungul timpului, astrologia a progresat mult mai puțin ca alte teorii „alternative”, precum psihologia. Cu toate că la începuturile sale astrologia putea fi numită o proto-știință, pe parcurs ea a virat în pseudoștiință.

Atracția astrologiei

În ciuda faptului că nu se sprijină pe dovezi științifice, astrologia exercită încă o mare atracție. Persoanele fascinate de astrologie au o perspectivă religioasă, fără a fi însă afiliate unei religii majore, potrivit unui studiu publicat în 1997 și intitulat „Belief in Astrology: a social-psychological analysis”. Acestea ar poseda un nivel intermediar de înțelegere științifică („Astrology Beliefs among Undergraduate Students, Astronomy Education Review, 2011).

Într-adevăr, la prima vedere, astrologia pare să aibă atributele unei științe: face predicții, se bazează pe calcule și incorporează sisteme și structuri. Și chiar și scepticii pot fi atrași de astrologie atunci când aceasta produce descrieri pozitive despre ei înșiși („The Fault is not in the Stars: Susceptibility of Skeptics and Believers in Astrology to the Barnum Effect”, Personality and Social Psychology Bulletin, 1989 și „Who believes in astrology?: Effect of favorableness of astrologically derived personality descriptions on acceptance of astrology”, Personality and Individual Differences, 2001).

Atracția acestei pseudoștiințe este întărită de felul în care funcționează creierul nostru, aceea de a căuta mereu un sens, o ordine în date aleatorii și intenții în cazul unor evenimente naturale. În vremuri de criză, previziunile astrologiei ne pot da impresia că avem ceva mai mult control asupra situației. Acest lucru ar putea explica de ce în 2020, după câteva luni de pandemie, astrologii au spus că se confruntă cu o creștere a popularității.

CITIȚI ȘI:

Viitorul informației științifice pe Twitter
Ponderea energiilor regenerabile în totalul energiei consumate în Quebec
Sunt fructele și legumele din ziua de azi mai puțin bogate în nutrienți?