Întrebarea poate vi se pare banală, gândindu-vă că răspunsul e deja bine știut: traiul în mediul rural e mai sănătos. Și până nu demult era adevărat, datorită aerului curat, mediului mai puțin poluat și criminalității reduse. În ziua de azi însă, locuitorii marilor orașe ale continentului nord-american trăiesc mai mult și mai sănătos decât cei de la țară.

Desigur, citadinii sunt supuși unui nivel de stres mai mare, unei poluări atmosferice mai intense și unei criminalități mai ridicate, însă în ultima perioadă o mulțime de orașe recunoscute că poluate, violente și aglomerate au devenit mult mai curate, mai securitare și mai aerisite. Ceea ce a făcut ca locuitorii mediului urban să fie mult mai puțin susceptibili de a muri prematur.

CITIȚI ȘI: Funcția respiratorie, afectată chiar și de o poluare scăzută a aerului

Privind viața la țară, stresul este într-adevăr mai redus iar incidența astmului și a alergiilor la copiii care cresc la ferme este mai mică. Cu toate acestea, mediul rural e departe de a fi idilic: accesul la doctori și îngrijiri medicale este mai redus, rata obezității este mai mare, la fel ca și sedentarismul, tabagismul și tentativele de sinucidere. Cei ce locuiesc la țară au risc sporit de a se îmbolnăvi de diabet, de a face infarcturi și atacuri cerebrale. În plus, majoritatea accidentelor fatale se petrec pe drumuri rurale, unde vitezele nu sunt monitorizate, iluminarea nu e întotdeauna corespunzătoare, iar ambulanțelor le ia mai mult timp să ajungă.

CITIȚI ȘI: Zece obiceiuri benefice pentru sănătatea mintală

Dar, dacă vă închipuiți că cineva care se mută de la țară la oraș își va îmbunătății starea sănătății, s-ar putea ca în mare parte să vă înșelați: în bagaje, oamenii își iau cu ei și obiceiurile, ceea ce înseamnă că ar trebui să încercăm să trăim mai sănătos indiferent de locul unde ne aflăm.