Probabil că ați întâlnit deja afirmații de genul: „trebuie să mănânci zece roșii din ziua de azi pentru a obține echivalentul nutritiv al unei roșii din anii 1950.” Sau: „merele de pe vremea bunicilor noștri aveau un gust mult mai bun”. Care e realitatea? Răspunsul grație unei analize făcute de Détecteur de rumeurs (Agence Science-Presse) și publicate de Scientifique en chef du Québec.
Originea acestei teorii
Un studiu publicat în 2004 în Journal of the American College of Nutrition revine adesea în discuțiile despre valoarea nutrițională a alimentelor din ziua de azi. Studiul a comparat aportul nutrițional a 43 de fructe și legume cultivate între 1950 și 1999. Rezultatele au indicat că din cei 13 nutrienți analizați, aproximativ jumătate au cunoscut o scădere în respectiva jumătate de secol.
La majoritatea legumelor, conținutul de proteine a scăzut, în medie, cu 6%, în timp ce riboflavina, sau vitamina B2, a scăzut cu 38%. Pentru roșii, a fost observată o scădere de 54% a calciului, în timp ce ceilalți nutrienți au rămas aproximativ la fel.
Limitele studiului
Înainte de a trage un semnal de alarmă, autorii studiului – trei cercetători americani – au precizat ei înșiși limitările studiului întreprins, valabile și astăzi, 18 ani mai târziu.
În primul rând faptul că este dificil de făcut comparații fiabile între datele din 1950 și cele din ziua de azi. Puține date erau compilate acum 75 de ani, iar soiurile de fructe și legume s-au schimbat foarte mult de atunci. Roșia bunicilor noștri nu este așadar aceeași cu cea pe care o consumăm astăzi.
Mult mai concludente sunt studiile care compară semințele de altădată cu cele pe care le folosim astăzi, cultivându-le una lângă alta. Este ceea ce a făcut o echipă americană în anul 2000 cu mai multe soiuri de broccoli, o alta în 2004 cu 14 tipuri de boabe de grâu și o a treia în 2006 cu soiuri de porumb cultivate între 1920 și 2001.
Ce a rezultat este că fructele și legumele din ziua de azi nu sunt toate la fel. Unele sunt într-adevăr mai puțin hrănitoare decât altele. De exemplu, broccoli poate avea până la jumătate din conținutul de calciu și magneziu, în funcție de soiul ales.
Cel puțin trei cauze au fost propuse pentru a explica acest decalaj nutrițional.
1) Efectul de diluare
Cu alte cuvinte, creșterea concentrației de nutrienți nu este proporțională cu creșterea randamentului. Recoltele s-au dublat (cel puțin), însă concentrația anumitor minerale a rămas aproximativ aceeași, deși avem de două ori mai multe legume.
2) Soluri degradate
Deși o salată poate crește acum în 60 de zile, astfel de culturi intensive sunt foarte taxante pentru sol, extrăgându-i numeroși nutrienţi. În același timp, mașinile agricole din ce în ce mai impunătoare contribuie la compactarea acestuia. Combinați, acești doi factori generează o calitate proastă a solului.
Solurile degradate au un impact direct asupra randamentului culturilor, inclusiv la nivel de valoare nutrițională, căci în astfel de condiții o plantă este mai puțin capabilă să-și ia nutrienții de care are nevoie.
Dacă solurile sunt deficitare, creșterea este mai lentă, randamentele mai mici iar plantele sunt mai vulnerabile la boli.
Pentru a contracara aceste efecte negative, fermierii folosesc îngrășăminte. Azot, fosfor, potasiu, magneziu: dacă solurile nu oferă suficienți nutrienți, acești factori de producție agricolă încearcă să restabilească echilibrul. La fel este și cu îngrășămintele organice precum compostul sau gunoiul de grajd, care de asemenea îmbogățesc solul.
Dar, dacă solul este degradat, planta nu va fi în măsură să utilizeze aceste îngrășăminte. Fie că e vorba de îngrășăminte minerale sintetice sau organice, agricultura din zilele noastre întâmpină dificultăți în a sincroniza aportul de nutrienți dat solurilor prin îngrășăminte și nevoile fiecărei culturi în parte.
3) Creșterea dioxidului de carbon în atmosferă
Este posibil ca schimbările climatice să fi contribuit deja la decalajul nutrițional al unor soiuri de fructe, legume sau cereale și ar putea să agraveze această problemă în următoarele decenii. O mai mare concentrație de CO2 accelerează procesul de fotosinteză și deci creșterea plantelor. Acest lucru are ca rezultat un randament mai mare, lucru ce ar părea pozitiv la prima vedere, însă există un revers al medaliei. Valoarea nutritivă scade pe măsură ce planta stochează mai multă glucoză, dar mai puține minerale esențiale precum fierul și zincul.
Dacă tendința de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră continuă, conținutul de fier din grâu ar putea scădea cu 10% până în 2050. Orezul și soia ar putea avea aceeași soartă. Ținând cont de faptul că o mare parte din populația lumii se hrănește cu aceste alimente de bază, ne putem aștepta la carențe nutriționale în viitor.
Care sunt riscurile pentru populație?
Trebuie interpretat ca un avertisment faptul că în populația adultă canadiană se observă deficiențe la nivelul mai multor nutrienți? Aporturile de magneziu, calciu, vitamina A și vitamina D sunt în prezent insuficiente la multe persoane.
Deocamdată însă Health Canada și Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA), nu asociază aceste deficiențe cu o calitate inferioară a fructelor și legumelor, ci cu faptul că pur și simplu un număr foarte mare de oameni nu consumă suficiente alimente de acest tip. Abia 30% din populația Canadei urmează recomandarea de a mânca între 5 și 10 porții de fructe și legume pe zi.
Pentru moment, diminuarea nutrienţilor nu este dramatică, după cum arată o analiză din 2017 și poate fi contracarată cu ușurință prin consumul mai multor fructe și legume.
În concluzie, nu se poate afirma cu certitudine că toate alimentele devin din ce în ce mai puțin hrănitoare. Totuși, există indicii care justifică efectuarea mai multor studii pentru a înțelege mecanismele din spatele acestui fenomen, mai ales ținând cont de faptul că anumiți factori ar putea agrava situația în următorii câțiva ani, în special schimbările climatice și exploatarea din ce în ce mai intensă a solurilor agricole.
