Gina Stoiciu, „Exilul: Viața în fragmente”

„De ce scriu exilul? Poate pentru că vreau să îl înțeleg. Poate pentru că vreau să las o dovadă a existenței exilului și a existenței mele.” Sunt cuvintele testament ale autoarei Gina Stoiciu, care pune exilul canadian în cuvinte, 30 de ani mai târziu. Exilul ca și emigrația se povestesc atunci când te simți vindecat. Când te simți vindecat? Fiecare își are timpul vindecării lui. Exilul nu este unul singur. Fiecare plecat îşi are exilul lui. Uneori mai dureros, alteori mai triumfător.

Gina Stoiciu, o exilată a regimului comunist, a trăit în Canada din 1982, mai precis de pe 10 martie 1982. Exilul are întotdeauna o dată fixă. Exilatul își inventează o altă viață, viața de exilat. Autoarea, doctor în filosofia culturii, pleca în exil de pe poziția de cercetător la Centrul de Cercetări Sociologice al Academiei. În Canada a fost profesoară titulară în Departamentul de comunicare al Universității din Quebec la Montreal. În ultimii ani, pe lângă lucrările de specialitate publicate în Canada, a scris două cărți în limba română. După „Exilul: Viața în fragmente”, apărută la Editura Polirom în 2014, Gina Stoiciu a scos recent cea de-a doua carte, „Individul Contemporan” .

Despre ce scrie autoarea? Despre marile teme ale exilului: plecarea în lume, speranța de mai bine, Lumea Nouă, șocurile, obstacolele, dramele, reușitele. Scrie despre Canada, despre Quebec și despre Montreal, despre oamenii exilului ei, care fac parte din povestea de astăzi a exilului. Oameni cu care ai trăit exilul, l-ai disecat, l-ai discutat, te-ai supărat pe el, l-ai învinuit de tot ce nu merge în viața ta. Exilul nu-l poți trăi singur.

Cum scrie autoarea? În primul rând, scrie dintr-un exil trăit, exilul personal. Scrie într-o peniță de cercetător serios, de profesor universitar, de filosof format în România, de sociolog și specialist în comunicații în Canada. Îl scrie târziu, după mai bine de treizeci de ani. Lectura cărții pare ușoară la prima vedere. Fraza este justă, curge și te invită să te oprești aproape după fiecare punct. Să te oprești, să ridici ochii din carte și să reflectezi la ce spune autoarea: ești străin în țara în care ai venit și străin în țara din care ai plecat; țara din care ai plecat nu îți mai aparține, iar țara în care ai venit nu îți aparține.

Amintirile autoarei, povestite cu modestie și aparentă detașare emoțională, sunt „în vrac”. Exilul începe, spune Gina Stoiciu, acum când vreau să-l pun în cuvinte. Și devine o poveste care nu-mi mai aparține. Și tot ea spune că undeva, cumva și cândva, exilul s-a spart în fragmente.

După 1990, Gina Stoiciu a început un du-te-vino continuu între România și Canada. Când România a devenit posibilă, când cortina de fier a căzut, Gina Stoiciu începe să-și retrăiască țara călătorind în fiecare an până când, într-o zi, s-a produs reîntoarcerea definitivă. Exilatul, se pare, nu pleacă pentru totdeauna. Pentru o întoarcere, spune autoarea, este nevoie de trei ingrediente: un context românesc în care cei plecați să fie doriți, dorința celor plecați să revină în țară și sentimentul datoriei de a se întoarce. A găsit Gina Stoiciu cele trei ingrediente? Cu siguranță ne va povesti într-o zi întoarcerea poate, și de astă dată, ca o viață în fragmente.

Autoarea ne plimbă cu generozitatea  intelectualului care a cunoscut, înțeles și predat într-un cadru universitar interculturalismul quebechez pe care îl definește cam așa: nimeni nu mi-a cerut să renunț la rădăcinile mele culturale, nimeni nu mi-a cerut să plec în țara mea și nici nu mi-a dictat ce trebuie să gândesc și să spun.

Nu lipsesc nici paginile de istorie a Canadei. Ne-am fi așteptat, poate,  la câteva pagini de istorie povestită cronologic. Dar nu este așa. Gina Stoiciu ne povestește istoria Canadei ca o piesă în patru acte: Noua Franță, au sosit englezii, Dominionul Canada și Quebecul devine țară. Nu datele istorice o preocupă, ci înțelegerea acestei țări din perspectivă istorică, politică, socială, economică și culturală. Gina este sociolog, iar analiza pe care o face asupra unei societăți pe care a mestecat-o în toate sensurile merită toată atenția. Canada este o țară de imigrație, nu cu imigrație. Conceptul de țară de imigrație se regăsește în multe din lucrările de specialitate publicate de Gina Stoiciu și apare citat în multe teze de doctorat și lucrări de specialitate care au ca subiect emigrarea, imigrarea, integrarea. Autoarea face o radiografie a modului cum își trăiește integrarea imigrantul care vine aici. Care îi sunt neînțelegerile, obstacolele, fricile, cum arată zidurile pe care le întâlnește în drumul lui. Metafora integrării este un tren în mers, spune autoarea, care oprește în stații pentru a măsura drumul către destinație. Cartea „Exilul: Viața în fragmente” abundă în metafore. Metafora pare a fi pentru Gina Stoiciu camuflarea emoției profunde. Acolo unde cuvintele ar durea, autoarea folosește o metaforă sau te trimite la o carte, un autor.

În ultima parte, autoarea vorbește despre întoarcere ca despre o enigmă. Nu despre întoarcerea ei, despre întoarceri. Cum pune în cuvinte întoarcerea? Cheamă la bară cinci autori: Milan Kundera, Andrei Makine, Dany Laferrière, Amin Maalouf și Constantin Stoiciu. Încearcă prin scrisul lor să-ți înțeleagă și să-și deseneze emoțional propria întoarcere. Din exil și din emigrație nu te mai întorci singur. Te întorci cu un alt destin, destin fericit sau mai puțin fericit. Gina Stoiciu este un exilat care și-a reușit exilul. O spune indirect… „pentru mine starea de bine este legată de realizările profesionale, de recunoașterea socială, de independența financiară, de sentimentul libertății academice, de politețea oamenilor și de curățenie, de lipsa spiritului de mahala.”

„Exilul: Viața în fragmente”, acest eseu autobiografic scris cu o lucidă sensibilitate, dar cu o profunzime care doare pe alocuri, are curajul să vorbească despre exil, despre viața în fragmente. Analiza exilului nu este făcută într-o cheie a suferinței, a durerilor provocate de plecarea forțată, a obligație de a alege o țară despre care nu știai mai nimic, a neputinței de a reveni când vrei în țara ta. Pentru cei plecați, dar și pentru cei rămași, cartea Ginei Stoiciu ar putea fi o invitație blândă  la înțelegere. Plecarea, că e exil, că e migrație voluntară, se cere înțeleasă din interior. Și cum poate fi înțeleasă altfel decât citind povestea unui exilat al regimului comunist! Despre Canada, despre plecările în Canada se știe foarte puțin. Canada pare o țară pe care o trăiești, fără să ai răgazul să o povestești. Autoarea noastră și-a luat timpul să ne povestească Canada exilului personal.
Pentru Gina Stoiciu, exilul este aventură, este drum.

Cartea „Exilul: Viața în fragmente” este disponibilă pe Amazon.com.

CITIȚI ȘI:

● Ionela Manolescu : „Arta înseamnă libertate”
● Iulia Sofian: „Osez Montréal!”
● Anton Soare: „Métèque, de quoi te mêles-tu?”