Motivul pentru care vreau să vă vorbesc despre Meetup are a face cu latura socială a condiției noastre de emigranți, căci am trăit cu toții, într-o mai mică sau mai mare măsură, sevrajul după prieteni și familie. Și, în general, suntem la o vârstă la care prieteniile se fac mai greu, iar faptul că lumea în care trăim e prea structurată, iar oamenii par să aibă mai multe preocupări decât pot duce nu e de natură să ne înlesnească viața.

Fac parte din categoria celor care-s într-o veșnică întârziere. Suntem o specie aparte și o cauză pierdută. Suntem victimele ceasului, această invenție neinspirată cu ajutorul căreia un spirit malefic și-a propus să ne scoată din minți. Oricât de mult ne-am strădui, tot în ultima secundă ne precipităm pe ușă afară și în scurt timp revenim, căci mereu uităm câte ceva. Asta spune multe despre liberul arbitru, nu credeți?

Exact așa s-a întâmplat și în ziua în care urma să particip la primul meu eveniment Meetup, o excursie de două zile prin munții cantoanelor din est.

Ar fi cazul, înainte de a merge mai departe, să mă dau de trei ori peste cap, să mă transform în Wikipedia și să vă spun ce este Meetup. Este ultimul bastion al socializării efective, o platformă care permite oricui să planifice un eveniment și să își găsească participanți. Îți place să dansezi? Există câteva zeci de grupuri care organizează ceaiuri dansante. Vrei să ieși în natură? Câteva mii de entuziaști abia așteaptă să ți se alăture. Vrei să practici un sport anume? Să faci schimb de timbre? Pasiunea ta e număratul mașinilor roșii și cauți oameni cu interese similare? Meetup. Ați prins ideea.

Eu mi-am ales natura, căci în străfundurile memoriei greu încercate de mulțimea detaliilor inutile pe care le-am înmagazinat de-a lungul timpului, îmi stăruia o umbră de idee că parcă undeva, cândva, într-o altă viață, îmi făcea plăcere să cutreier munții.

Grupul în care m-am înscris, „Hiking for fun”, îmi fusese recomandat de o prietenă și s-a dovedit o alegere bună. Ardeam de nerăbdare să-mi cunosc partenerii de hiking, căci nu-i știam decât din pozele de profil de pe pagina grupului, poze în care, uneori, deslușești doar o vagă siluetă în mișcare despre care n-ai putea spune nici măcar dacă vine sau pleacă.

Am ajuns la locul de întâlnire – un Tim Hortons, evident – cu câteva minute întârziere, tricoul îmbrăcat pe dos, bocancii cu șireturile desfăcute și fără sticla cu apă, care a decis să-și continue călătoria cu metroul.

Ceilalți patru membrii ai grupului erau deja acolo. M-au întâmpinat cu zâmbete largi, s-au declarat încântați de cunoștință și s-au mirat de cât de puține lucruri am luat cu mine în rucsacul în care aveam impresia că mi-am înghesuit jumătate din apartament.

Dar uite că m-am luat cu vorba și încă nu v-am spus mare lucru despre Meetup: a luat ființă în 2002, la puțin timp după atacul terorist asupra World Trade Center, iar fondatorii susțin că s-au inspirat din felul în care newyorkezii s-au organizat imediat după eveniment. Astăzi, Meetup are peste 22 de milioane de utilizatori în 180 de țări.

Gata, de ajuns cu cifrele, haideți să revenim unde rămăsesem – la Tim Hortons. Gașca noastră de cinci persoane e emblematică pentru diversitatea pe care o întâlnești în cadrul grupurilor din zona Montrealului: doi români, un quebechez, o haitiancă și o tipă cu origini canadiano-libaneze, născută în Mexic. Și tocmai melting pot-ul ăsta a fost principalul responsabil de distracția de care am avut parte, în special la focul de tabără.

Organizatoarea este una dintre acele persoane rar întâlnite care sunt într-atât de calde și generoase încât ți-e teamă să nu cumva să profiți de ele, din nebăgare de seamă. S-a ocupat de toate detaliile și ne-am văzut nevoiți să insistăm ca să primească partea noastră din cheltuielile neprevăzute.

Am avut parte de două zile pline, zile interminabile, ca cele din copilărie. (Mai țineți minte cât de lungi ni se păreau zilele când eram copii și cât de pline erau de evenimente? Și ați remarcat cum par să se contracte din ce în ce mai mult pe măsură ce înaintăm în vârstă?)

Am urcat pe munte, unde ne-a prins ploaia, ceea ce ne-a oferit ocazia să testăm impermeabilitatea echipamentului. S-a dovedit că bocancii, contrar a ceea ce scrie pe etichetă, sunt impermeabili doar atunci când nu plouă. Altfel, sunt mai degrabă impermeabili dinspre interior, căci apa intră cu ușurință, dar de ieșit nu se îndură să iasă.

St-Adrien este o localitate din regiunea Estrie. FOTO: Adrian Benea.

Am vizitat o cascadă, o fermă cu cai prietenoși și un iepure timid, ne-am plimbat cu caiacul, am povestit la focul de tabără, am dormit sub cerul liber, am făcut un „pelerinaj” la St-Adrien, (colegii din grup au înțeles că nu pot trece fără să mă opresc printr-o localitate care-mi poartă numele), iar la întoarcere ne-am oprit într-un sat ca să mâncăm și am avut nefericita idee să comandăm un repas familial, fără să ne treacă prin cap că probabil în zonele acelea „familie medie” e considerat un cuplu cu 10 copii.

Ajunși în Montreal, am făcut schimb de numere de telefon, de email-uri și ne-am despărțit cu greu, așa cum te desparți de vechi prieteni.

Pentru mine a fost o experiență plăcută și interesantă care se va repeta, cu siguranță. Găsesc că socializarea în carne și oase pe care o propune Meetup e binevenită, oamenii care participă la activități sunt acolo pentru că vor să fie în preajma unora asemeni lor, sunt prietenoși și deschiși. Rămâne de văzut dacă suntem și noi suficient de receptivi și sper să fim, căci nu-i nicio plăcere să treci prin viață rigid, cramponându-te de prejudecăți.