Potrivit unei recente anchete sociale condusă de Angus Reid Institute, 47% dinte canadieni sunt de părere că instituția căsătoriei este importantă pentru cuplurile aflate în relații de lungă durată, însă o majoritate dintre aceștia, 53%, nu consideră căsătoria ca fiind necesară. 

În SUA, cele mai recente date privind căsătoria (un sondaj întreprins de Pew Research în 2014) arată că peste două treimi din americani consideră că aceasta este importantă,  aproape jumătate (47%) afirmând că ea este foarte importantă.

În Canada, importanța acordată căsătoriei este considerabil mai scăzută, așa cum a relevat un sondaj de la Angus Reid Institute, efectuat pe un eșantion de 1,520 de persoane. Peste jumătate dintre canadieni, 53%, sunt de părere că  „nu este chiar atât de important” sau „deloc important” dacă două persoane care vor să-și petreacă viața împreună se căsătoresc sau nu.

FACTORII VÂRSTĂ ȘI RELIGIE
Schimbarea de opinie privind rolul căsătoriei în societatea canadiană pe care sondajul Angus Reid a relevat-o se reflectă în statutul marital al respondenților: aproape trei sferturi (73%) din cei cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani nu au fost niciodată căsătoriți, iar unu din șase afirmă că nici nu este foarte atras de opțiunea mariajului.

Canadienii, în general, se căsătoresc mai târziu, iar această tendință a fost deja semnalată și bine documentată de multiple alte anchete sociale. Recensământul pe care Statistique Canada l-a condus în 2016 a arătat că 28,2% din populația adultă a țării trăiește singură – cel mai mare procentaj din ultimii 150 de ani!

În ceea ce privește religia, o majoritate solidă de canadieni, 76%, par să respingă noțiunea că o nuntă religioasă e mai „legitimă” decât una civilă. Vârsta joacă și în acest caz un rol important, milenialii și tinerii în general fiind mai lipsiți de prejudecăți și mai puțin atașați de tradiții. Altfel spus, viziunea tinerilor asupra căsătoriei rezultă din felul în care aceștia privesc tradițiile.

UNIUNILE CONSENSUALE
Potrivit Statistique Canada, cuplurile căsătorite constituie majoritatea cuplurilor canadiene, însă uniunile consensuale (eng. common-law relationships) au devenit din ce în ce mai frecvente în toate provinciile și teritoriile canadiene. Datele de la recensământul din 2016 au arătat că 21,1% dintre canadieni sunt într-o astfel de uniune, un procentaj ce a crescut considerabil față de 6,3% cât era cu 35 de ani în urmă, în 1981.

Ca și în cazul căsătoriei, sondajul Angus Reid s-a oprit asupra atitudinilor populației vizavi de uniunile consensuale. A reieșit că o majoritate dintre canadieni sunt de părere că uniunile consensuale și căsătoriile trebuie tratate la fel când vine vorba de taxare și bunuri; 59% consideră că persoanele care se căsătoresc n-are trebui să beneficieze de avantaje fiscale iar 58% sunt de părere că cei aflați într-o uniune consensuală ar trebui să-și partajeze în mod egal bunurile atunci când relația se sfârșește. Ca o paranteză, acest lucru este posibil în British Columbia, însă nu și în Quebec, deși aici se găsesc cele mai multe astfel de uniuni din întreaga țară, peste un milion de quebechezi alegând genul acesta de relație. Saskatchewan și Manitoba au la rândul lor legislații ce acordă multe drepturi partenerilor dintr-o uniune consensuală, însă situația e diferită în provinciile aflate la est de Manitoba.

CE ÎI DETERMINĂ PE CANADIENI SĂ EVITE CĂSĂTORIA?
Potrivit sondajului, cea mai frecventă cauză este că nu au găsit încă persoana potrivită, însă finanțele joacă și ele un rol important. În cazul femeilor, acest aspect se manifestă prin faptul că în ziua de azi au mult mai multe posibilități să-și dobândească independența financiară și deci nu au nevoie de un partener pentru a-și asigura traiul. La bărbați, aproape jumătate din cei necăsătoriți (47%) listează instabilitatea financiară ca un factor major pentru statutul lor marital.

În plus, costul unei nunți a devenit în ultima vreme astronomic și mulți pur și simplu nu-și permit o astfel de ceremonie. Ar fi oare canadienii mai tentați să se căsătorească dacă prețul nu ar fi atât de exorbitant? Se pare că da, căci 61% dintre respondenții sondajului s-au declarat de acord cu următoarea afirmație: „majoritatea oamenilor s-ar căsători dacă nunțile n-ar fi atât de scumpe și stresante”.

În 2017, canadienii au cheltuit, în medie, 8,937$ pe nuntă, conform unui sondaj Ipsos pentru Global News, însă presiunea ca evenimentul să fie unul personalizat și special face ca multe cupluri să cheltuie între 30,000$ și 100,000$.