Din orice unghi ar fi analizat, fenomenul migraţionist nu pare să se oprească prea curând. El reprezintă o cauză importantă a scăderii constante a populaţiei României din 1989 încoace și dacă demografia prefigurează viitorul unei țări, atunci cel al României se arată sumbru.
România se numără printre statele UE cu cea mai mare scădere a populației în 2019, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Mai precis, România a înregistrat cel mai semnificativ declin (-5%), după Bulgaria (-7%) și Letonia (-6,4%).
Tendința este deja una cronică, ce se manifestă constant din 1989 încoace.
Peste 10.000 de tineri cu vârste între 15 şi 34 de ani au plecat definitiv din România în cursul anului 2018, așa reiese din rezultatele unei analize realizate de INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate și publicată în luna februarie a.c. Studiul a luat în calcul doar emigranţii definitivi cu vârsta între 15 şi 34 de ani, nu și cei aflați în deplasări sezoniere pentru studii, muncă etc.
Citând un raport al Băncii Mondiale intitulat Markets and People: Romania Country Economic Memorandum, care arată că un copil născut în România îşi atinge doar 60% din potenţialul său de productivitate odată ajuns adult acasă, concluzia studiului este că, la nivel general, România se află pe locul 132 în lume din 137 de ţări analizate din perspectiva capacităţii de a-şi reține resursa umană talentată în ţară.
Ritmul plecărilor în străinătate s-a accelerat în 2018, căci în total, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, au emigrat aproape 240.000 de români, cu peste 20.000 mai mulți decât în 2017.
În același timp, Eurostat arată că 21,4% dintre românii aflați în vârstă de muncă (20-64 de ani) au părăsit țara, fapt ce plasează România pe primul loc în clasamentul european al persoanelor în vârstă de muncă plecate în străinătate. Dacă ne raportăm la numărul de persoane în vârstă de muncă plecate din țară, România apare din nou pe primul loc, cu 2.524 milioane de persoane.
Statisticile și analizele de acest gen abundă în ultima vreme. În iulie 2019, un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants semnala că diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume și a șasea din țările OECD. În 2015-2016, 3,6 milioane de persoane născute în România (17%) trăiau în ţările OCDE. Între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul emigranţilor români a crescut cu 2,3 milioane, cei mai mulți stabilindu-se în Italia, Germania și Spania.
Același raport estima că numărul celei de-a doua generaţii de emigranţi români în principalele ţări de emigrație din UE plus Statele Unite se apropie probabil de 630.000, foarte mulți dintre aceștia având sub 15 ani. Au fost luați în calcul doar copiii născuți în străinătate care au cel puțin un părinte român, însă estimarea este una conservatoare, căci autorii raportului nu au avut o sursă de date comparabilă la nivel internațional, ceea ce face imposibilă o estimare clară numărului de descendenți.
Ce reiese din toate aceste date este că trei sferturi din declinul populaţiei României între anii 2000 şi 2018, de la 22,4 milioane de locuitori la 19,5 milioane, se datorează emigrației.
Mai mult, raportul OCDE a revelat că aproape jumătate dintre persoanele în vârstă de 15-24 de ani din România au declarat că intenționează să emigreze.
Exodul tinerilor este o tendință clară a ultimelor două decenii. Institutul Național de Statistică publica la începutul anului 2019 un studiu care plasa numărul tinerilor cu vârsta până în 19 ani care au emigrat din România în perioada 2007-2017 – primul deceniu de la aderarea la UE – la 484.753 de persoane. INS preciza totodată că numărul depășește 500.000, dacă sunt luați în calcul și cei plecați la studii universitare, cu vârsta până în 22 de ani.
La ora actuală, românii reprezintă cea mai mare comunitate de europeni care trăiesc în afara granițelor țării unde s-au născut. Statisticile Comisiei Europene arată că România este țara cu cea mai mare rată de emigrare din tot spațiul comunitar. Trei milioane 107 mii de români, cu vârsta între 15 și 64 de ani, locuiesc într-una dintre celelalte 27 de țări ale Uniunii Europene. Numărul e chiar mai mare, dacă includem și statele din spațiul european de liber schimb din care mai fac parte Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda și dacă ținem cont că statisticile îi includ doar pe cei care și-au declarat adresa de reședință în afara României.
Salariile mai mari oferite în străinătate sunt adesea invocate, însă emigrarea masivă din România are cauze multiple. Câteva statistici europene sunt grăitoare în acest sens: România se situează la coada clasamentului european în ceea ce privește sistemul de educație, este ultima din Uniune la capitolul investiții în sistemul sanitar și are cea mai mare rată a mortalității în rândul pacienților care suferă de afecțiuni tratabile. Percepţia românilor despre evoluția pe termen scurt şi mediu a indicatorilor economico-sociali nu este una optimistă.
Din orice unghi ar fi analizat, fenomenul migraţionist nu pare să se oprească prea curând. El reprezintă o cauză importantă a scăderii constante a populaţiei României din 1989 încoace și dacă demografia prefigurează viitorul unei țări, atunci cel al României se arată sumbru.
O excelentă analiză publicată de Balkan Insight, apărută în octombrie 2019 și intitulată Bye-Bye, Balkans: A Region in Critical Demographic Decline, concluzionează că dacă această tendință se menține, până în 2050 România va avea cu 30,1% mai puțini locuitori decât în 1990 (în Republica Moldova situația va fi și mai dramatică, deoarece la ora actuală ea a pierdut deja 33.9% din populație!).
În plus, populaţia nu doar se diminuează, ci și îmbătrânește. România, ca și țările vecine și din regiunea Balcanilor, prezintă simultan simptome de țări sărace – emigrație puternică – și țări bogate – fertilitate scăzută. O combinație cu consecințe dezastruoase acum, dar mai ales în viitor. Penuria de mână de lucru este pe cale să se cronicizeze, salariile cresc pe alocuri dar nu suficient încât să țină oamenii în țară, investitorii sunt reticenți să investească într-o piață confruntată cu o asemenea problemă, iar unii chiar pleacă. Potențialul economic al României este astfel frânat, fapt ce alimentează emigrația – un cerc vicios, care pentru a fi stopat necesită măsuri active, concrete.
Istoria recentă a unor țări europene precum Portugalia sau Spania arată însă că fenomenul de migraţie a tinerilor nu este ireversibil. Aceste două țări s-au redresat cu ajutorul investițiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă. Din păcate, România, codașă în lume în privința capacităţii de a-şi reține resursa umană talentată în ţară, este codașă și la absorbția de bani europeni. Lipsa unor politici clare și susținute pentru a reduce fluxului migraţiei externe lasă să se întrevadă că acest fenomen va continua să aibă consecințe negative din punct de vedere socio-economic şi demografic pe termen mediu şi lung.