Prof. Jacques Bouchard, membru al Societății Regale din Canada, membru de onoare al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române și vicepreședinte al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), a fost sărbătorit de Universitatea din Montreal pentru 50 de ani petrecuți la catedră în slujba studiilor neo-elenice, cărora le-a dedicat o bogată activitate științifică, celebrată de-o parte și de alta a oceanului.
Profesorul de studii neo-elenice Jacques Bouchard, ale cărui lucrări în domeniu sunt recunoscute la nivel internațional, s-a retras recent din activitatea profesorală după o carieră de peste cinci decenii. Cu această ocazie, UdeMNouvelles, canalul oficial de informații al Universității din Montreal, i-a adus un omagiu, amintind de prestigioasa sa carieră academică, de munca sa de traducere a poeților suprarealiști greci, precum și de impactul extraordinar pe care l-a avut asupra elevilor săi.
O carieră dedicată limbii și culturii elene
Jacques Bouchard deține o diplomă de licență în filologie clasică de la Universitatea Laval și un doctorat în greacă modernă de la Universitatea Aristotel din Salonic, cea mai mare instituție de învăţământ superior din Grecia.
Și-a început cariera în 1970 pretând greaca veche și modernă la Universitatea Laval. În 1973 s-a alăturat corpului profesoral de la Universitatea din Montreal, unde a devenit, imediat după sosirea sa, directorul programului de studii neo-elenice.
Munca și cercetările sale au fost răsplătite în numeroase ocazii: este membru corespondent al Societății scriitorilor greci (1987), membru al Societății Regale din Canada (1999), membru de onoare al comunității române din Montreal (2004), al Academiei Româno-Americane (2005) și al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (2009) și a fost decorat cu Crucea de Aur a Legiunii de Onoare a Republicii Elene (2005), pentru a aminti doar câteva din distincțiile sale.
Recent, în luna mai a.c., Societatea traducătorilor literari din Grecia i-a acordat Marele Premiu Artemis & Costas Kyriazis, subliniind contribuția sa la promovarea literaturii grecești în străinătate.
„Întruchiparea profesorului ideal”
Amprenta sa asupra elevilor care i-au urmat cursurile sau care și-au obținut un doctorat avându-l ca profesor este de necontestat.
Iată ce spune jurnalista Isabelle Richer, absolventă de studii neo-elenice în 1986: „Întruchiparea profesorului ideal. Aceasta este imaginea care predomină atunci când rostesc numele lui Jacques Bouchard. Un erudit, un om cu o inteligență superioară și un rafinament rar întâlnite în ziua de azi. Deși i-am fost elevă acum peste 40 de ani, nu am pierdut niciodată legătura. O loialitate unică. Ceea ce ne-a transmis depășește cu mult cunoașterea limbii și culturii grecești. Este mai degrabă dragostea față de această civilizație, care mă însoțește și astăzi și pentru totdeauna.”
O relație specială cu istoria și cultura română
Un neobosit cercetător al operei lui Nicolae Mavrocordat, profesorul Bouchard este cel care a introdus conceptul Iluminismului timpuriu la români, pentru a caracteriza perioada începuturilor culturii române moderne. În lucrările sale el s-a aplecat adesea asupra impactului pe care dominația fanariotă l-a avut în tranziția Țărilor Române de la o cultură ecleziastă la iluminismul de tip occidental. Consecința expansiunii limbii grecești în Țările Române, susține Jacques Bouchard, a fost de a „elibera românii de sub povara limbii şi a literaturii slavone, orientate către cultura religioasă şi instituțiile medievale”.
Iată ce spunea profesorul Bouchard într-un interviu acordat publicației noastre în ianuarie 2022: „M-am specializat în limba şi literatura neogreacă, dar cred că am găsit și un capitol al istoriei române unde mă simt util ca cercetător: epoca fanariotă, de care mă ocup din anul 1971. (…) Sunt mulțumit că am reușit, cred, să fac cunoscută mai bine o perioadă neglijată a istoriei române şi grecești: Iluminismul timpuriu din ambele culturi. Înainte se vorbea de Iluminism timpuriu ca ceva ce a existat în Franța, Anglia, Germania, Olanda şi poate Italia. Am demonstrat că a existat şi la români şi la greci. După mine, fenomenul începe cu familiile Cantemir, Brâncoveanu şi Mavrocordat şi se termină cu activitățile voievodului Alexandru Ipsilante.”
