Dacă în ultimele luni ați intrat pe rețelele de socializare, este posibil să fi văzut postări despre așa-zisele „orașe de 15 minute”. Și probabil că majoritatea acestor postări vorbeau despre orașele de 15 minute ca despre un element al unui viitor distopic nu foarte îndepărtat. Cum s-a ajuns de la un concept axat pe libertatea de mișcare și de alegere la teorii conspiraționiste în care guvernele se folosesc de un astfel de design urban pentru a controla populația?
Termenul de „oraș de 15 minute” nu a apărut în 2023, ci datează de câțiva ani deja. Conceptul a fost introdus în 2016 de către Carlos Moreno, cercetător și profesor la Institutul de Administrare a Afacerilor al Universității Sorbona din Paris, și este foarte simplu: majoritatea necesităților și serviciilor zilnice, cum ar fi munca, școala, cumpărăturile, îngrijirea sănătății, parcurile și petrecerea timpului liber ar trebui să fie accesibile rezidenților la o distanță ce poate fi parcursă pe jos, pe bicicletă sau cu transportul în comun în 15 minute.
Este vorba deci de un concept de planificare urbană care merge în direcția opusă urbanismului modern, încercând să aducă orașul la o dimensiune umană, în loc ca omul să fie nevoit să se adapteze spațiilor largi și distanțelor lungi.
Orașul de 15 minute conceput de Carlos Moreno este axat pe accesibilitate, porțiuni pietonale și mers pe jos, libertate de mișcare și libertate de alegere. Ideea este deci de a face viața urbană mai durabilă, mai concentrată pe locuitori, Moreno inspirându-se din diverse propuneri avansate cu decenii sau chiar cu un secol și mai bine înainte, ca de exemplu orașele-grădini britanice din anii 1800, conceptul de unitate de cartier din anii 1920, „The Death and Life of Great American Cities” de Jane Jacobs, o carte de referință apărută în 1961 privind planificarea urbană, mișcarea Noul Urbanism creată în 1993, curentul de a extinde ariile pedestre ale unui oraș apărut tot în anii 1990 etc.
Pentru „orașul de 15 minute”, în 2021, Carlos Moreno a primit premiul Obel – un premiu internațional pentru arhitectură care onorează contribuțiile arhitecturale recente și remarcabile la dezvoltarea umană.
În timpul pandemiei, gruparea Primarii C40, care reunește primari de peste tot din lume, a propus ideea de oraș de 15 minute ca plan de redresare post-Covid. Parisul a adoptat conceptul în 2020, iar câteva orașe din Marea Britanie vor demara anul viitor proiecte-pilot pe această temă.
În Canada, administrația municipală din Edmonton a manifestat interes vizavi de implementarea acestui concept, fapt ce a stârnit numeroase reacții din partea publicului și a dus la importarea unor teorii conspiraționiste.
Ideea de a face din Edmonton un oraș de 15 minute a făcut parte din platforma cu care Amarjeet Sohi a candidat la funcția de primar în 2021. Sohi a fost ales și a continuat să susțină crearea de „cartiere de 15 minute” la Edmonton prin „lărgirea trotuarelor sau a traseelor multifuncționale care încurajează mersul pe jos, sau punerea la punct a unei infrastructuri durabile în comunitățile în care aceste lucruri au sens”, potrivit Global News.
De la a merge pe jos la cumpărături la o teorie a conspirației distopică
Ideea de a crea orașe în care locuitorii să nu aibă nevoie de mult timp pentru a ajunge acolo unde au nevoie sau își doresc, se articulează în jurul noțiunilor de bunăstare a individului și sustenabilitate și a preocupării pentru schimbările climatice.
Ea a stârnit însă și o acerbă opoziție, nu puțini fiind cei care au îmbrățișat scenarii în care deplasările cetățenilor ar fi monitorizate, iar ieșirile din zonele de 15 minute s-ar solda cu amenzi.
Desigur, aceste idei au fost complet dezmințite ca teorii ale conspirației, însă asta nu le-a împiedicat să se răspândească de-a lungul și de-a latul globului. Ce contează că la Edmonton nu a fost vreodată vorba de a limita călătoriile între diverse cartiere și că Primăria a declarat că intenția sa este pur și simplu de a crea cât mai multe arii pedestre, mulți au continuat să plonjeze în teorii conspiraționiste și să răspândească false informații.
Ca de exemplu psihologul canadian Jordan Peterson, care în decembrie 2022 a preluat un tweet ce conținea informații false despre orașele de 15 minute.
„Ideea de a face cartierele mai pietonale este minunată. Ideea că niște birocrații tiranici și idioți pot decide unde îți este « permis » să conduci este poate cea mai oribilă perversiune imaginabilă a acestei idei – și, fără doar și poate, ea face parte dintr-un plan bine documentat”, a scris Peterson celor peste patru milioane de urmăritori ai săi, potrivit aceluiași articol publicat de Global News.
Cum a prins rădăcini această dezinformare și cum de a devenit teoria conspiraţionistă a anului 2023?
Într-un recent interviu la CBC Radio, Tiffany Hsu, reporter la New York Times, a subliniat faptul că răspândirea conceptului de oraș de 15 minute a coincis cu momentul în care mare parte a lumii adopta măsuri restrictive din cauza pandemiei de Covid-19. Pandemia a devenit astfel scânteia care a aprins această nouă teorie a conspirației.
Dar ideea de guverne care își depășesc atribuțiile, de libertăți personale confiscate, de autorități care vânează adepții teoriilor conspiraționiste nu este nouă. Pandemia a exacerbat toate aceste temeri și a făcut ca mulțimea de oameni închisă în casă să caute companie pe rețelele de socializare, teren fertil pentru tot felul de bizarerii, teorii ale conspirației, dezinformare și știri false.
Tiffany Hsu amintește faptul că o teorie a conspiraţiei se formează după modelul „telefonului fără fir”. De la ceva complet benign, precum în acest caz libertatea de mișcare și de a alege, în timp și trecând de la o persoană la alta se ajunge la ceva de nerecunoscut – zone închise, ce vor semăna cu niște lagăre de prizonieri, deplasări monitorizate, mașini personale ce nu vor mai putea fi folosite decât dacă „ți se dă voie”. Pe scurt, idea că autoritățile vor prelua controlul asupra libertății indivizilor.
În plus, așa cum notează Vice Magazine, fricile stârnite de orașele de 15 minute au de-a face și cu faptul că acest concept a fost discutat și promovat de Forumul Economic Mondial, o organizație care se află în centrul multor teorii conspiraționiste privind Covid-19.
Ați auzit probabil de „Marea Resetare” (The Great Reset), planul pe care Forumul Economic Mondial l-a propus pentru o rapidă transformare post-pandemie a modelelor de business, a sistemelor economice și a societăților. În cercurile conspiraționiste, titlul de „Marea Resetare” a devenit sinonim cu teoria conform căreia coronavirusul a fost creat în laborator și răspândit în lume intenționat de către o elită care urmărește să preia controlul economiei globale. În esență, susține această teorie, este vorba de o cale directă spre socialism și guverne gigantice și autoritare.
În același timp, conceptul de oraș de 15 minute se bazează pe necesitatea unei vieți mai durabile, mediul fiind o componentă cheie a sa. Acest lucru a atras atenția celor care se opun politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (pe motiv că schimbările climatice nu sunt o consecință a activităților umane) și a alimentat teoriile conspiraționiste despre „tirania ecologică”, prin care activiștii de mediu încearcă să reconstruiască lumea în mod ecologic, restrângând libertățile personale.
Oxford, Marea Britanie, sursă de inspirație pentru conspiraționiști
Cei care văd în orașul de 15 minute un plan diabolic de control și reducere a libertăților individuale dau ca exemplu orașul Oxford din Marea Britanie – un caz elocvent de cum un concept simplu devine atât de deformat încât nu mai poate fi recunoscut.
Consiliul municipal al acestui oraș a elaborat o strategie de planificare urbană pe termen lung. În acest plan a fost introdusă și noțiunea de oraș de 15 minute, ca model de dezvoltare durabilă pentru viitor.
În același timp, administrația districtului Oxfordshire intenționează să introducă un program-pilot numit Lutyens, care se bazează pe ideea de cartiere cu trafic redus. Mai precis, este vorba de o modalitate de a ajusta fluxul de trafic în zone aglomerate, între anumite ore de vârf. În cazul districtului Oxfordshire s-au purtat discuții privind introducerea unor permise privind circulația pe anumite drumuri, în centrul orașului, care ar putea descuraja oamenii să conducă în afara zonei lor desemnate.
De la aceste elemente reale, diferența dintre Oxford oraș și Oxfordshire district a devenit inexistentă, iar cele două concepte diferite – orașul de 15 minute și cartiere cu trafic redus – s-au contopit pentru a forma o teorie în care autoritățile impun limite și controlează oamenii.
În Canada nu au existat astfel de discuții, nici la Edmonton, nici în altă parte.
„Nu este vorba despre restricționarea mișcării, monitorizarea oamenilor sau urmărirea emisiilor de carbon ale unei persoane”, se afirmă pe site-ul Edmonton District Planning. Mai degrabă, „este vorba despre schimbarea modului în care Edmonton își planifică și sprijină dezvoltarea și creșterea și se apropie de viziunea unui oraș mai conectat, mai prosper, mai sănătos și mai rezistent la schimbările climatice”.
Critici legitime
Existența dezinformării și a teoriilor conspiraționiste legate de orașele de 15 minute nu înseamnă că acest concept nu a generat și critici legitime. Creșterea izolării, exacerbarea inegalității veniturilor și a disparităților rasiale reprezintă preocupări foarte valide cu privire la punerea în aplicare a acestui concept.
Spre exemplu, în 2021, Edward Glaeser, economist urban la Harvard, scria că orașul de 15 minute este „o enclavă – un ghetou – o subdiviziune”. El susține că acest concept împiedică orașele să funcționeze ca „motoare de oportunități” și limitează contactele oamenilor din medii diferite. „Aspectele sale bune ar trebui îmbrățișate”, susține Glaeser – inclusiv accesibilitatea și reducerea circulației – însă „ideea unui oraș ciopârțit în bucăți de 15 minute ar trebui îngropată”.
