Taxa pe carbon este o taxă pe poluare, introdusă de guvernul federal în 2018. Este una din măsurile emblematice ale liberalilor în materie de mediu, menită să reducă efectul gazelor cu efect de seră. În același timp, este una din măsurile din ce în ce mai puțin populare, iar acest lucru se datorează faptului că liberalii nu au reușit să comunice populației modul în care taxa pe carbon funcționează.

Guvernul federal recunoaște faptul că nu a explicat cum trebuie ce este acestă taxă, care este menirea ei, cine plătește și cine primește bani înapoi. Nu este deci de mirare că un sondaj Abacus Data din luna ianuarie a.c. a constatat că mai puțin de jumătate din cei eligibili pentru o rambursare știau acest lucru.

Ce este, așadar, taxa pe carbon?

Taxa pe carbon face parte din politicile introduse de guvernul federal pentru a atinge obiectivul de reducere a gazelor cu efect de seră (GES) în temeiul Acordului de la Paris. Ottawa dorește să reducă emisiile cu 40% sub nivelul din 2005 până în 2030, o reducere echivalentă cu peste 200 de megatone de dioxid de carbon.

Această taxă „reprezintă valoarea actuală a efectelor negative cauzate de o tonă în plus de CO2 în atmosferă”, a explicat pentru La Presse Maya Papineau, profesoară de economie la Universitatea Carleton.

Scopul său este de a încuraja canadienii să adopte moduri de transport sau de încălzire mai puțin poluante.

În 2023, prețul carbonului în virtutea acestei taxe a fost de 65 de dolari pe tonă, ceea ce înseamnă 14 cenți pe litru de benzină în provinciile în care se aplică această taxă. El va crește cu 15$ pe an până în 2030, când se va stabili la 170$ pe tonă.

Ce nu este însă foarte bine înțeles este faptul că, potrivit unei analize a Directorului parlamentar pentru buget, aproximativ opt persoane din zece primesc mai mulți bani decât plătesc pentru această taxă, gospodăriile cu venituri mici fiind cele mai avantajate.

Așa cum L’actualité precizează, acest lucru este posibil deoarece, pe lângă consumatorii individuali, taxa pe carbon este plătită de companii mici și mijlocii care nu produc emisii mari. Marile companii au un sistem separat.

Unde se aplică această taxă?

Taxa pe carbon este în vigoare în opt din cele zece provincii canadiene și două din cele trei teritorii. Ea se aplică acolo unde cerințele minime ale guvernului federal de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră nu sunt respectate. În schimb, contribuabilii care plătesc această taxă atunci când, de exemplu, fac plinul la benzină, primesc patru cecuri pe an pentru a o compensa. Suma variază în funcție de provincie, cecul cel mai consistent fiind primit de albertani.

Potrivit unei analize a Directorului parlamentar pentru buget, aproximativ opt persoane din zece primesc mai mulți bani decât plătesc pentru această taxă, gospodăriile cu venituri mici fiind cele mai avantajate.

De ce nu și în Quebec?

În Quebec, Columbia Britanică și Teritoriile din Nord-Vest nu se aplică această taxă federală deoarece aici tarifarea carbonului este considerată suficientă. Columbia Britanică și Teritoriile din Nord-Vest au propria lor taxă, iar Quebecul a creat cu California o piață comună de carbon. Formată în 2014, aceasta este cea mai mare piață de carbon din America de Nord. De notat însă că în 2007 Quebecul a devenit prima provincie canadiană care a introdus o taxă pe carbon, aplicată distribuitorilor de energie, producătorilor și rafinăriilor.

În virtutea acestei piețe comune cu California, guvernul quebechez fixează în fiecare an un plafon de emisii, iar companiile plătesc pentru poluarea pe care o cauzează. În 2023, prețul a fost de 40$ pe tona de CO2 emisă, generând venituri de 322 milioane de dolari. La pompă, la ora actuală, piața carbonului se traduce prin 9,7 cenți în plus la litrul de benzină, potrivit ministrului provincial al Mediului.

Cetățenii din Quebec nu primesc însă cecuri de rambursare ca în alte provincii, deoarece banii sunt vărsați integral în Fondul de electrificare și schimbări climatice (Fonds d’électrification et de changements climatiques), care în noiembrie 2020 a înlocuit vechiul Fond Verde. Așa cum denumirea sa o sugerează, banii care merg în acest fond sunt destinați electrificării economiei, reducerii de gaze cu efect de seră și adaptării la impactul schimbărilor climatice. Pe lângă sumele provenite de pe piața de carbon, aici sunt vărsate și contribuțiile guvernului federal din Fondul pentru o economie cu emisii reduse de carbon (Fonds pour une économie à faibles émissions de carbone).

Cine este scutit de plata taxei pe carbon?

Revenind la taxa federală, există anumite categorii profesionale care sunt scutite de plata taxei pe carbon. Este vorba de fermieri și pescari. Scutirea se aplică la benzina și motorina utilizate pentru mașinile agricole și navele de pescuit. Fermierii sunt, de asemenea, eligibili pentru un credit fiscal rambursabil pentru gazul natural și propanul utilizat la fermele lor.

În 2023, primul ministru Trudeau a acordat o scutire temporară de trei ani pentru încălzirea rezidențială cu păcură, în contextul creșterii costului vieții. Cel mai mare impact al acestei noi scutiri este simțit în provinciile atlantice, unde aproape 30% din gospodării se încălzesc cu păcură (taxa pe carbon a intrat în vigoare la 1 iulie 2023 în Nova Scoția, Insula Prințului Eduard și Newfoundland și Labrador).

Taxa pe carbon și inflația

Conservatorii sunt cei mai înverșunați detractori ai acestei taxe. Eliminarea ei constituie elementul central al campaniei lor preelectorale, Pierre Poilievre insistând asupra faptului că această tarifare contribuie la inflație, în special la prețul alimentelor.

Or, guvernatorul Băncii Canadei, Tiff Macklem, a contrazis afirmația șefului conservator, subliniind că tarifarea carbonului a avut un impact neglijabil asupra inflației în 2023 și unul și mai mic în 2022.

Concret, taxa pe carbon contribuie anual cu doar 0,1% la inflație, potrivit previziunilor Băncii Canadei. „Inflația este cauzată în principal de prețul carburanților, iar acest preț a crescut semnificativ nu din cauza taxei pe carbon, ci din cauza marjelor de profit ale rafinăriilor și a prețului țițeiului care este foarte mare”, a explicat pentru La Presse Pierre-Olivier Pineau, titular al Catedrei de management al sectorului energetic la HEC Montreal.

CITIȚI ȘI: Taxa pe carbon, un subiect asaltat de mituri și fake news

Sumele ce vor fi vărsate populației

Pentru a schimba imaginea acestei măsuri puțin înțelese și care nu se bucură de prea multă popularitate la ora actuală, liberalii au decis să schimbe denumirea plăților trimestriale menite să compenseze costul taxei pe carbon. Astfel, din acest an, ele se numesc Remise canadienne sur le carbone/Canada Carbon Rebate, în loc de Paiement de l’incitatif à agir pour le climat/Climate action incentive payment.

Prin această schimbare, Ottawa dorește să utilizeze aceiași termeni pe care majoritatea populației îi întrebuințează atunci când vorbeşte despre acestă măsură, tocmai pentru a o face mai bine înțeleasă.

Odată cu modificarea denumirii, guvernul federal a anunțat și sumele care vor fi înapoiate populației anual, în cadrul programului de tarifare a carbonului. Astfel, familiile canadiene vor primi între 760$ și 2,160$ cu începere de la 1 aprilie a.c., dată la care și prețul tonei de emisii va crește cu 15$.

În provinciile unde taxa federală se aplică, majorarea prețului la tona de emisii se va traduce prin 3,3 cenți în plus la litrul de benzină și aproximativ 2,9 cenți suplimentari pe metru cub de gaz natural.

În același timp, majoritatea gospodăriilor canadiene vor primi înapoi de la guvern o sumă trimestrială mai mare în 2024: 64 de dolari în plus în Alberta și 36 în Ontario, Manitoba și Saskatchewan.

Locuitorii provinciilor atlantice însă – cu excepția celor din Nouveau-Brunswick – vor primi mai puțini bani în 2024, din cauza deciziei guvernului federal de a suspenda timp de trei ani aplicarea taxei pe păcura folosită la încălzirea locuințelor, dar și a faptului că anul trecut aceștia au primit bani în plus. Astfel, plățile trimestriale în aceste provincii vor scădea cu 20 până la 42 de dolari. În ceea ce privește familiile din Nouveau-Brunswick, acestea vor beneficia de o creștere modestă, de 6$ la fiecare 3 luni.

Așadar, suma anuală care va fi înapoiată canadienilor (din provinciile care participă la programul de tarifare a carbonului) variază între 760$ în Nouveau-Brunswick și 1,800$ în Alberta, după cum informează L’Actualité.

Cei care trăiesc în mediu rural și care sunt nevoiți, în general, să parcurgă distanțe mai mari pentru cumpărături și alte nevoi cotidiene primesc un supliment de 20% – suma variază de la 152$ în regiunile rurale din Nouveau-Brunswick, la 360$ în cele din Alberta.