Canada s-a alăturat în mod oficial Alianței pentru multilateralism, inițiată de Franța și Germania, creată cu scopul de a salva ordinea mondială bazată pe cooperare, instaurată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru cei cărora cuvântul „multilateralism” le invocă discursuri ceaușiste cu „societatea socialistă multilateral dezvoltată” precizez că multilateralismul este un concept consacrat în relații internaționale, care se referă la o alianță între mai multe țări ce împărtășesc scopuri comune. Prin definiție el se opune unilateralismului și este în general promovat de puteri medii – țări precum Canada, Australia, țările nordice, Elveția etc. Istoria sa este îndelungată, însă în principal conceptul de multilateralism este asociat perioadei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Organizații internaționale ca ONU, NATO sau World Trade Organization sunt multilaterale prin însăși natura lor.

De asemenea, pentru cei cărora „ordine mondială” le evocă teorii conspiraționiste cu o elită ocultă care ar lupta să instaureze un guvern mondial, precizez că acesta este tot un concept în relații internaţionale, care se referă la modelul de interacțiune dintre diverse entităţi politice pe scena internațională.

Multilateralismul fiind baza ordinii mondiale care a guvernat lumea de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, Franța și Germania au creat această alianță pentru a prezerva cooperarea la nivel global, amenințată de regimuri dictatoriale și autoritare și de recrudescența naționalismului în Europa, SUA și multiple alte locuri. Ea va fi oficial lansată în septembrie a.c., la deschiderea celei de-a 74-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. Alianța este un grup neoficial de țări care doresc deci să transmită un mesaj de susținere pentru ONU şi acțiunea multilaterală, o rețea de state ce își propun să coopereze pe multiple probleme, de la adresarea consecințele noilor tehnologii, la combaterea inegalităților din ce în ce mai pronunțate în lume și a schimbărilor climatice.

Canada s-a alăturat în mod formal acestei coaliții la reuniunea miniștrilor de externe ai G-7 de la Dinard, Franța, care a avut loc la începtul lunii aprilie a.c. Potrivit ministrului canadian de Externe, Chrystia Freeland, comunitatea internațională se confruntă acum cu „cel mai turbulent moment” în ceea ce privește ordinea mondială și edificiul multilateral creat după 1945.

Chrystia Freeland nu a menționat un stat anume – la fel ca toți ceilalți oficiali care au vorbit de această alianță – însă nu e greu de ghicit că principalele țări vizate sunt Statele Unite, Rusia şi China, trei puteri majore care pun sub semnul întrebării, direct sau indirect, cauza multilateralismului.

Asistăm la ora actuală la o creștere a impulsurilor unilaterale și izolaționiste din partea acestor țări, care permit naționalismului și discursurilor extremiste să înflorească, și care riscă să distrugă ordinea mondială postbelică. Să ne amintim discursul lui Trump de la ONU din septembrie 2018, în care președintele american a făcut apologia politicii sale de „America first”, manifestând dispreț pentru „ideologia globalismului” și instituția de la pupitrul căreia își ținea discursul. Să ne amintim și decizia sa de a retrage SUA din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), hotărâre care a provocat o reacție similară din partea Rusiei. Asemenea gesturi nu redau Americii puterea sa de „odinioară”, ci erodează structurile de cooperare existente, acel garant de securitate și prosperitate cu care omenirea s-a dotat după traumele celor două războaie mondiale.

Canada are aliați multipli și un rol important de jucat prin intermediul acestei noi coaliții. Este însă ironic și îngrijorător în același timp faptul că aliatul său tradițional, SUA, țara care la finele războiului a fost liderul eforturilor de încheiere a acordurilor multilaterale ce au creat ordinea mondială actuală, se află acum de partea cealaltă a baricadei.

CITIȚI ȘI:
Ce este și ce nu este Pactul global pentru migrație?

Canada, o țintă naturală pentru ingerințe rusești
Mass-media, de la democratizare la fake news