Canada va evita o recesiune la limită, spun atât economiștii, cât și guvernul liberal, însă ratele crescute ale dobânzilor vor menține creșterea economică aproape de zero pentru încă ceva timp.

Potrivit guvernului federal, economia canadiană va continua să cunoască o încetinire, însă nu va intra în recesiune. Această previziune, inclusă în actualizarea economică prezentată de ministrul de Finanțe Chrystia Freeland, este mai optimistă decât poziția adoptată de guvern la prezentarea din martie a bugetului, care preconiza o lejeră recesiune pentru economia canadiană.

Schimbarea a fost determinată de o creștere economică pe anul în curs mai mare decât cea așteptată. Potrivit noilor estimări, PIB-ul real va fi de 1,1% în 2023 – revizuit în sus de la prognoza bugetară de 0,3% – și de 0,4% în 2024 – o revizuire în jos cu un punct procentual față de previziunile anterioare. O redresare este anticipată în 2025, cu o creștere de 2,2%.

Se așteaptă ca încetinirea economiei să ridice rata șomajului până la 6,5%, față de nivelul de 5,7% din octombrie a.c. Actualizarea fiscală a guvernului precizează însă că este vorba de rezultatul încetinirii angajărilor pe fondul puternicei creșteri a populației, „mai degrabă decât al numărului mare de disponibilizări”, după cum relatează Global News. Guvernul estimează că șomajul se va stabili la o medie de 6,2% în 2025, înainte de a scădea în anii următori.

În ceea ce privește inflația, consensul economiștilor din sectorul privat chestionați pentru actualizarea fiscală guvernamentală este că rata anuală a inflației se va menține la 3% (sau în jur de 3%) în primul trimestru al anului viitor, pentru a atinge 2% până la sfârșitul lui 2024.

Reamintim că Statistique Canada a raportat pentru luna octombrie o scădere substanțială a inflației, de 0,7%, aceasta situându-se la 3,1%. În noiembrie, inflația s-a menținut la același nivel de 3,1%.

Prognoza guvernului privind faptul că nu vom avea o recesiune este întărită și de un sondaj condus de Bloomberg în rândul economiștilor, în perioada 13-18 octombrie. Aceștia anticipează o încetinire a economiei – cu o creștere într-un ritm anual de doar 0,3% în primul trimestru al anului viitor – însă nu și nu o scădere a PIB-ului.

De asemenea, economiștii chestionați anticipează că Banca centrală, care pe 6 decembrie a menținut dobânda de referință la 5%, va începe să o scadă în al doilea trimestru din 2024, însă scăderea nu va fi rapidă. Predicția medie este că dobânda de referință se va situa la 4% la sfârșitul anului viitor, în comparație cu estimările anterioare de 3,75%.

Inflația va atinge 3,3% în primul trimestru, potrivit acestor experți, înainte de a coborî la 2,1% în a doua jumătate a anului 2024.

Ce este o recesiune?

În general, recesiunea este definită ca o scădere a activității economice într-o anumită perioadă de timp. Aceasta este de obicei măsurată prin produsul intern brut sau PIB, adică valoarea totală a bunurilor și serviciilor pe care o țară le produce.

Ce importă deci în definirea unei recesiuni nu este situația financiară a gospodăriilor canadiene, ci cât de bine merg treburile pentru companiile canadiene (cele două sunt însă adesea legate).

Un exemplu recent de recesiune economică prin care a trecut Canada este criza financiară din 2008, declanșată de prăbușirea imobiliară și bancară din Statele Unite, care a zguduit sistemul financiar global. Valoarea petrolului și a altor exporturi canadiene s-a diminuat brusc, activitatea imobiliară a înregistrat scăderi abrupte, iar 400,000 de canadieni și-au pierdut locurile de muncă în decursul unui an, potrivit datelor de la Statistique Canada, citate de Global News.

Recesiunile nu survin foarte des, expansiunea fiind tendința economică preponderentă. Canada a cunoscut cinci recesiuni din 1970 încoace și douăsprezece din 1929, potrivit The Canadian Encyclopedia. De obicei, recesiunile durează între trei și nouă luni; recesiunea din 2008-2009 a durat șapte luni. Toate recesiunile din ultimii 50 de ani au avut loc în același timp cu cele din Statele Unite, ceea ce arată cât de imbricate sunt cele două economii.

Totuși, amploarea unei recesiuni în Canada este determinată de mai mulți factori, în funcție de sectoarele care sunt cel mai grav afectate. De exemplu, economia canadiană este foarte sensibilă la ce se întâmplă în domeniul resurselor naturale, cum ar fi petrolul și gazele, mineritul și cheresteaua.

Și mai rare sunt depresiunile economice, în care scăderea activității economice este mult mai accentuată, pe fondul unei recesiuni care durează mai mulți ani.

Cum știm dacă suntem într-o recesiune?

Specialiștii vorbesc de trei criterii pentru a stabili dacă suntem sau nu într-o recesiune.

Primul este profunzimea încetinirii activității economice: PIB-ul nu trebuie doar să scadă, ci să intre în teritoriu negativ.

Al doilea este durata. Un singur trimestru în care activitatea economică e pe minus nu îndeplinește condițiile unei recesiuni. Trebuie ca PIB-ul să fie negativ timp de două trimestre consecutive pentru ca să fim într-o recesiune.

Al treilea este extinderea, i.e. nu este suficient ca un sector anume să fie în declin și să tragă în jos economia, ci mai multe.

În Canada, instituția care declară oficial o recesiune este C.D. Howe Institute’s Business Cycle Council; în SUA este National Bureau of Economic Research (NBER).

CITIȚI ȘI:

O radiografie a situației economice din Canada