Potrivit ministrului de Finanțe, Bill Morneau, deficitul Canadei pentru anul fiscal 2020-2021 este estimat să atingă 343,2 miliarde de dolari.
Spre comparație, deficitul bugetar pentru anul fiscal 2019-2020 a fost de 34,4 miliarde de dolari.
Așa cum ministrul a subliniat, nivelul cheltuielilor cauzate de pandemie este comparabil cu ceea ce Canada a experimentat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ottawa estimează că planul său de intervenție economică pentru a răspunde crizei provocate de COVID-19 se va apropia de 228 miliarde de dolari în 2020-2021, în ajutor direct, și 85 de miliarde în ajutor indirect. Luate împreună, aceste măsuri reprezintă aproape 14% din PIB-ul Canadei, ceea ce face ca planul elaborat de Ottawa ca răspuns la pandemie să fie unul dintre „cei mai generoase din lume”.
Costul estimativ al principalelor programe de asistență financiară legate de COVID-19 se prezintă astfel:
– Subvenția salarială de urgență – 82,3 miliarde de dolari
– Prestația canadiană de urgență – 73,1 miliarde
– Sprijin acordat companiilor – 21.3 miliarde
Conform proiecțiilor guvernamentale, datoria federală va atinge 49,1% din PIB, comparativ cu 31,1% în 2019-2020. Această înseamnă că pentru prima oară, datoria federală va depăși un trilion de dolari. În anul fiscal anterior ea s-a situat la 716.8 miliarde de dolari. Înainte de criza provocată de noul coronavirus, guvernul federal s-a angajat să mențină raportul datorie/PIB sub 30%.
Pentru a gestiona această datorie, guvernul va emite „un nivel fără precedent de obligațiuni pe termen lung” pentru a se asigura că aceasta va rămâne „accesibilă și viabilă pentru generațiile viitoare”.
Costul intervențiilor guvernamentale vs. costul inacțiunii
„Confruntat cu cea mai profundă recesiune de la Marea criză economică încoace, guvernul nostru a acționat pentru a sprijini economia”, a declarat ministrul de Finanțe în Camera Comunelor, prezentând acest portret al finanțelor publice. „Unii ne vor critica cu privire la costul acestor acțiuni”, însă „costul inacțiunii ar fi fost mult mai mare”. „Cei care ar fi preferat ca guvernul să intervină mai puțin, ignoră faptul că fără acțiunile guvernamentale întreprinse, Canada ar fi pierdut milioane de locuri de muncă, deplasând povara datoriei asupra familiilor și punând în pericol redresarea țării ”, a completat el.
De asemenea, Bill Morneau a sugerat că pentru relansarea economiei o creștere a impozitelor, în acest context al unei îndatorări masive, nu este cea mai bună soluție. Potrivit acestuia, vor fi privilegiate investițiile, nu tăierile bugetare. „Austeritatea nu este nici răspunsul și nici soluția” în fața unei provocări atât de colosale, a adăugat el.
Scenarii economice posibile pentru 2020
Ministrul Finanțelor a prezentat două scenarii economice posibile pentru anul în curs. Primul evocă o redresare neuniformă și treptată a economiei, în timp ce al doilea ține cont de o posibilă reapariție a virusului.
Primul scenariu, mai optimist, stabilește scăderea PIB-ului real la -9,6% în 2020. El ia în considerare prelungirea restricțiilor și o funcționare sub capacitate a mai multor companii pentru încă câteva luni.
În cadrul celui de-al doilea scenariu, mai pesimist, economia canadiană ar putea înregistra o scădere de -11,2% în 2020. Acest lucru s-ar produce în cazul unei reapariții a transmiterii necontrolate a virusului la sfârșitul acestui an, urmată de o serie valuri mai mici în 2021.
Bill Morneau a ținut însă să precizeze că este vorba de scenarii ilustrative, care depind de mulți factori, într-o perioadă în care incertitudinea rămâne mare.
Canada și-a pierdut cota de credit AAA la agenţia de rating Finch
Canada este una dintre țările G7 care s-a împrumutat cel mai mult în timpul pandemiei, după SUA.
Scăderea cotei de credit la Finch, anunțată luna trecută, este rezultatul cheltuielilor legate de criza COVID-19. Este prima dată în 25 de ani când ratingul de credit al Canadei a fost retrogradat.
Celelalte agenții de rating de credit, precum Moody’s, DBRS și Standard & Poor’s, acordă în continuare Canadei un rating AAA. Mai mult, la ora actuală, din toate țările G7, doar Germania și Canada au un rating AAA acordat de Standard & Poor’s.
În iunie, deficitul federal era estimat la 256 de miliarde de dolari
Acum trei săptămâni, Directorul parlamentar al bugetului, Yves Giroux, estima că deficitul federal ar putea atinge anul acesta 256 de miliarde de dolari din cauza pandemiei COVID-19.
Suma respectivă este rezultatul cheltuielilor federale alocate diverselor programe financiare de urgență, estimate atunci la 169 miliarde de dolari, și o scădere istorică a producției economice.
Cifra de 256 de miliarde de dolari era cu doar 3,8 miliarde mai mare decât previziunile precedente ale Directorului parlamentar al bugetului. Acesta atrăgea însă atenția că deficitul estimat este rezultatul unuia dintre numeroasele scenarii posibile și nu ale unei prognoze sigure.